Archive for November, 2010

Extremiştii maghiari, din Garda Secuiască, plănuiesc contramanifestaţii cu ocazia ceremoniilor, ce vor fi organizate la Cluj, în 1 Decembrie, Ziua Naţională. Anul trecut au procedat la fel şi au scăpat cu structura osoasă întregă, ceea ce le-a ridicat putredul moral. Extremiştii nu cunosc proverbul cu ulciorul şi apa, iar ignoranţa le poate afecta grav sănătătatea. Trebuie amintit că, aceiaşi “gardişti” îi ameninţă şi intimidează pe românii din Miercurea Ciuc, an de an, în preajma Zilei Naţionale, pentru ca aceştia să nu participe la sărbătoare. Garda Secuiască mai este cunoscută, la Cluj, sub denumirea de “Dor de Policlinică”. Scărmănaţii în devenire ar mai trebui să ştie, atunci când îi mănăncă pielea, că nici “Dermatologia” nu mai este, ce a fost, din motive de criză economică şi ce fac ei dăunează epidermei.

De ce şi cum l-am dat jos din maşină pedelistul Buda la Turda şi cum a devenit autostopist.


În 2001, Daniel Buda, actual parlamentar şi preşedintele Comisiei Juridice a Camerei, era avocatul ziarului „Ziua de Ardeal”. Vorba vine, avocat… Daniel se afla atunci în plin avânt politic, alături de prietenul său, avântatul de la platformă, Emil Boc. Când activitatea politică nu îi afecta comportamentul profesional, Daniel Buda era preocupat, ca orice avocat care se respectă, de greblat bani cu nemiluita. Ziariştii îi foloseau, doar atunci când avea vreo speţă şi venea în redacţie cu multe beri şi rugăminţi ca vreunul să scrie despre durerile lui. Florin Chima, colegul nostru, l-a botezat „Nea Cutie”, după ce şi-a făcut odată apariţia, în Departamentul Investigaţii, cu un carton de bere. În calitate de tentativă de avocat, fiindcă pierdeam întotdeauna procesele în care mă reprezenta, Buda trebuia să mă însoţească, la Târgu Mureş, unde aveam un proces cu o poliţistă. Vorba vine, poliţistă… În paranteză fie spus, nu m-a reprezentat el în prea multe procese, pentru că am renunţat la serviciile lui şi am apelat la cele ale ziaristului Florin Chima, de profesie inginer chimist, cu care nu am pierdut nici o cauză. Onorariul lui Florin îl plăteam sub formă lichidă. Să revenim la drumul nostru Cluj- Târgu Mureş, localităţi despărţite de 100 km de asfalt şi peisaj, din frumoasa noastră ţară.                                                 

Cluj, KM 0. Îl întâlnesc pe Buda, undeva în Cluj, pe la 9.00 dimineaţa, ne urcăm în maşină şi, la drum… 
– Ai citit plângerea poliţistei ? îl întreb, ca punct de plecare într-o consultare avocaţională.
-Îhîî, îşi începe Buda pledoaria.
Dealul Feleacului KM 5. Buda pare preocupat. Seamănă cu un student care nu mai are mult şi susţine un examen. Mă gândesc că pune la cale o apărare. Destins, fac glume cu şoferul nostru. Mă simt în siguranţă.
KM 10.
  – Am scos Statutul Poliţistului, scrie că trebuie să fie demn, bla, bla, bla. Asta are amanţi gârlă, despre care am scris. E funcţionar public, aşa că, dacă invocă amestecul în viaţa privată, ne putem apăra, insist eu asupra dosarului, ca să mai treacă vremea şi să văd ce idei are şi el.
 – Ihîîî, completează Buda, discursul meu.
KM 20. Cât pe ce să aţipesc. Mă trezeşte vocea lui Daniel.
 – Trebuie să mă grăbesc, te rog să nu facem opriri, îi spune el şoferului.
– Da’ ce grabă ai? îl întreb, curios.
 – La 11.30 am cauză în Cluj, nu pot lipsi.
 – O să lipseşti, nu ai cum ajungi, îl lămuresc.
– Cum nu am cum ajunge? E dosar de vreo 800 de milioane, trebuie să fiu acolo.
 – Daniele, sunt 100 de kilometri, ajungem la ora 10.30 la Tribunal în Mureş . Dacă intrăm în instanţă, îi spunem săru’-mâna judecătoarei, să ne vadă făţăul şi pornim imediat înapoi fără să ne mai judecăm, tot nu ajungi. Nu o calcă şoferul să ne îngroape pe toţi, cu rabla asta. Şi  în Târgu-Mureş e aglomerat. Până intrăm în oraş, până ieşim, nu ajungi la 11.30, în Cluj.
–Mdaa, pare el că derulează pelicula.
KM 25.
– Cum să fac? întreabă Buda.
– Dai telefon, îl amâni, spui că ai cauză la Târgu Mureş.
 – Nu pot.
– Ba, poţi.
 – E vorba de 800 de milioane, zice.
 – Foarte bine. Ai timp şi de bulioane.
Turda, KM 30.
– Nu pot să îl amân, insistă el.
–  Cât ai? Zece procente?
 – Îhîî, încheie el pledoaria finală, în dosarul meu cu poliţista.
În parcarea din centrul oraşului ne oprim.
– Acolo sunt bişniţarii, îi spun arătându-i cu degetul, ca să priceapă. Aşa se numesc cei care transportă ilegal persoane, dacă nu ştiai şi vrei sa intri în ilegalitate. Dă-te jos din maşină, mergi în parcare, aştepţi să apară unul, îi dai bani şi te duce la Cluj. Ai grijă să nu vii după noi spre Târgu Mureş, că n-am făcut nimic. Sintem de răsul curcilor, dacă ajungem acolo în două maşini. Îi spui că vrei să ajungi în Cluj.
 – Da’ nu veniţi şi voi? zice el.
–  Unde?
– Înapoi la Cluj.
 – Păi ce am făcut până acum? spun eu, nedumerit complet. Turism? Plimbarea de dimineaţa? Eşti culmea. Eşti în stare să ne faci să venim cu tine, înapoi. Să te ducem la Tribunal şi să pornim iar spre Târgu- Mureş. (La un calcul scurt, nu pierdeam mai mult de 45 de minute, dar m-am gândit că e mai frumos dacă îl dau jos şi să îl fac să ia autostopul.)
– Da, zice Buda, inocent.
Nu-mi vine să cred, cât tupeu. Ne face să ne trezim cu noaptea în cap, nu citeşte nimic din dosarul meu şi aşteaptă să îl plimb prin ţară. Şoferul se uită la mine, îmi vede faţa, se preface că îşi caută ceva sub bord şi râde în hohote.
– Incredibil. Noi chiar suntem pielea ….biiip? şi alte bipuri nenumărate. Dă-te jos că, uite, îţi pleacă troleibuzul.

Coboară încet. Ezită. Mă găndesc că ar mai vrea să ne convingă Pune mâna pe telefon. Cred că vrea să îl sune pe Liviu Man, directorul ziarului, să îl roage să îl transportăm îndărăt. Îi spun şoferului să pornească repede spre Târgu Mureş. Buda se uită urât după maşină, supărat că l-am dat jos în Turda. Speră să îi fac cu mâna?
– Ce personaj, spune şoferul, râzând şi privind la Buda, în oglinda retrovizoare. Dacă apuca să îl sune pe Man, ne întorcea. Bine ca l-ai dat jos, repede.
– Nu râde că, poate, o să îţi fie preşedinte, am zis într-o doară, amuzându-mă de o asemenea eventualitate. Aştia tupeiştii au cele mai mari şanse.
– Doamne, păzeşte!

Dumnezeu nu pare prea interesat de soarta ţării noastre şi Buda urcă vertiginos în ierarhia de partid. (Ţin-te bine, române, că s-ar putea să îl regreţi pe Boc!)
Avocatul altora a nimerit, atunci, direcţia bună şi a ajuns la timp, la Cluj. Ziua următoare nici măcar nu m-a întrebat ce am făcut la proces. Nu avea vreme. Îşi număra partea. Daniel, de atunci, a crescut. În funcţii, mai ales, motiv pentru care a mai cutreierat ţara plin de hărnicie. Ţara nu îl cutreieră, pe el, nici o clipă. Acum, se plimbă cu avionul fiind demnitar. Încă nu s-a inventat aviostopul, dar poate pune de un proiect de lege. În cazul în care a uitat ceva acasă, se dă jos din avion. Sau se paraşuteză, dacă e la înălţime mare şi nu vrea să rişte o aterizare brutală. Ia aviostopul şi se întoarce la bază. Mai bine tăceam. Le-am dat mai dat o idee, de sifonare a banului public. Imediat pune un pedelist de- o firmă, “SC Ia-mă nene-n zbor”, viitoare câştigătoare a licitaţiei pentru paraşute şi aviostoape. În calitate de preşedinte al Comisiei Juridice din Cameră, Buda participă, acum, la procesul de reformare a României. La un moment dat, era cât pe ce să fie numit ministru la Justiţie. Acestea au fost precizări, pentru cei care încă nu cred că ţara nostră este un fel de “autostopistă” a Europei. Adică, undeva pe la marginea drumurilor Uniunii. Unii ne iau în seamă, unii, cei mai mulţi, îşi văd de drum. De ce mă gamdesc şi la cuvântul “traseistă”?