Archive for December, 2010

partea I, partea II

Precizare: Arestarea, în 2006, a şase dintre patroni şi angajaţi în “Dosarul Gazeta” a fost, în opinia mea, un mare abuz. Telefoanele lor erau interceptate “neoficial”, din anul 2000, dacă nu, mai de mult. Dosare de urmărire informativă existau, cel puţin în cazul lui Liviu Man, încă de la începutul anilor ’90 (am arătat, AICI). Şaisprezece ani “gazetarii” nu au reprezentat pericol social. Pe parcursul cercetării penale procurorii au avut mai mult de doi ani la dispoziţie să organizeze un flagrant care să dovedească şantajul. Nu au reuşit.

În această postare vreau să arăt că Paszkany Arpad a fost asociat, prin interpuşi, cu soţii Man, încă de la început. Dacă Liviu Man şi ceilalţi au fost arestaţi în celebrul dosar, Paszkany a scăpat. Lui i s-a făcut alt dosar care se judecă acum la Curtea de Apel Cluj. Nu este prima dată când autorităţile îl scot “basma curată”. Fac precizarea că unele  informaţii au mai apărut, sub o formă sau alta, în presă. Nu au apărut chiar toate şi nici documentele.
Paszkany, veţi vedea, este mult deasupra semenilor săi. Dacă nu el, atunci cei care îl apără şi terfelesc idea de Justiţie.
El susţine în apărarea sa, în “dosarul de şantaj”, că nu are nici o legătură cu Loretto Press SRL, firma care edita Gazeta de Cluj.
Dacă nu contează că prima dată când s-au pornit PC-urile, la Gazeta de Cluj, ca proprietar apărea “Polusul” lui Paszkany, atunci să vedem nişte acte:

Facsimil 1: Aşadar, în Loretto Press, acţionari erau Milena, soţia lui Liviu Man şi Loretto European LLC, firmă înregistrată în SUA. Administrator: Liviu Man.

————————————————————————————

Facsimil 2, 3, Cumnatul lui Paszkany, conform dezvăluirilor presei, Szekyernes Karoly era Preşedintele Consiliului de Administraţie la Loretto European LLC (rog a se reţine numele, pentru că voi mai face referiri). Într-o şedinţă ţinută, aţi ghicit, la Budapesta, ca mandatar al firmei este numit clujeanul Ilarie Precup. Acesta, cică, reprezintă interesele firmei americano- budapestane în Loretto Press, care edita “Gazeta de Cluj”.
——————————————————————————————————

July 10, 2006


ELECTROSIGMA SA


88 REPUBLICII
CLUJ-NAPOCA 400699
ROMANIA

 
REGION: EUROPE
* * * * * * * * * * COMPANY IDENTIFIERS * * * * * * * * * *
DUNS: 68-358-4577
NATIONAL: J12/35/1991-Europe Standard Vat. Number
* * * * * * * * * * EXECUTIVES * * * * * * * * * *
 
 
 

 

 
CEO: ADRIAN POPA, PRESIDENT
ADMINISTRATOR: OVIDIU CATINAS
ACCOUNTANT: CARMEN TURCU
  FLAVIU FARCAS
LEGAL REPRESENTATIVE: DAVID SOMLEA
ACCOUNTANT: ANA POP
ADMINISTRATOR:
ILARIE PRECUP
 

 

  ARPAD PASZKANY
LEGAL REPRESENTATIVE: CLAUDIA RACOSIN
 
* * * * * * * * * * DESCRIPTION * * * * * * * * * *
SURGICAL AND MEDICAL INSTRUMENTS
* * * * * * * * * * MARKET AND INDUSTRY * * * * * * * * * *
PRIMARY SIC:
3841 – Mfg surgical/medical instruments
SECONDARY SIC:
3829 – Mfg measuring/controlling devices
* * * * * * * * * * FINANCIALS * * * * * * * * * *
FISCAL YEAR DATE: December 31, 2004
 
 

 

* * * * * * * * * * OTHER FINANCIALS * * * * * * * * * *

 

FINANCIAL FIGURE DATE 12/31/2004
  US DOLLARS  
ANNUAL SALES   2,181,653

Acesta este documentul care face o dată în plus legătura dintre Paszkany şi  Gazeta, prin Precup Ilarie. Electrosigma în care apar ca administratori  a fost una dintre primele mari ţepe a lui Arpi, de pe vremea când făcea parte din PNŢCD. Dintre cei 15.000 de specialişti care au guvernat până au ieşit din istorie, cu picioare în dos. Arpi a ieşit bine. În vara anului 1998, Ziua de Nord Vest (ulterior “de Ardeal”) a publicat un articol pe prima pagină despre privatitarea IEIA- Electrosigma. Apoi nu a mai publicat nimic. A fost punctul de plecare al relaţiei de prietenie Man- Paszkany. (Domnu’ Arpad, zic foştii angajaţi de la Electrosigma că era frig, acolo, după privatizare şi s-a dat foc unui dulap de documente. Cu documente cu tot. Aşa-i că era cald?). Eu am vrut să fac o anchetă în 2000, dar i-a pufnit râsul pe toţi de la Ziua de Ardeal. Era să zbor afară… 

Cum poate minţi Paszkany, că el nu avea legături cu Gazeta şi cum îl mai şi cred judecătorii, este o dovadă a independenţei Justiţiei faţă de adevăr.

Altul, mai Pinocchio.
Iuliu Mureşan a declarat la Tribunal că Liviu Man, patronul Gazetei de Cluj, şi Arpad Paszkany nu sunt prieteni, ci au avut doar o relaţie normală între un om de afaceri şi un ziarist. Am căutat prin transcriptele înregistrărilor telefonice de la dosar şi am găsit ceva care îi va “încânta” pe suporterii Universităţii Cluj.

Convorbirea la care fac referire a avut loc între Iuliu Mureşan, „acarul” de serviciu la KVSC-KAC-VASAS Koloszvar- CFR Cluj şi Liviu Man, la ora 15.53, în 18 ianuarie 2006.

Mureşan: „Am vorbit cu Arpi (…) Vineri la Consiliu Local Cluj se discută bugetul pentru sport (…) O să spun că noi ar trebui să primim mai mult decât U Cluj că e normal, că suntem alt nivel şi totuşi, performanţă, imagine (…) Rugămintea mea ar fi să trimiteţi şi voi pe cineva care e pe sport şi ar putea să ne susţină un pic, să zică că…. că (scuze pentru explozia cacofonică, care aparţine doctorului mingicar, n.a) şi Adi (Adi Popa, viceprimarul Clujului, omul lui Paszkany) ar putea să zică „ domnule, nu e corect” (…) Şi după, bagaţi în ziarul de mâine.”
Man: „Îl trimit pe Mihai Petean şi doi fotografi.” (Petean era redactor şef, fusese ziarist sportiv şi era numai bun pentru astfel de „presing”, n.a, dar Man nu a avut în viaţa lui doi fotografi la un ziar)
Mureşan: „Şi el (Petean, n.a) ar putea lua cuvântul. E opinia publică şi contează că-i ziarist, ştii? Fiecare îşi poate spune părerea acolo.”
Man: „O să facem tot, tot. Şi o să îi dau şi telefon lui Boc pe chestia asta.”
Mureşan: „ Da. Da. Da.”

Imediat, la ora 15.55, Man il sună pe Petean şi îi dă dispoziţiile necesare. KVSC- KAC- VASAS-CFR a fost, bineînţeles, favorizată astfel la împărţirea fondurilor, în detrimentul Universităţii Cluj. Precizare: CL Cluj era acţionar la “U”. Deci, primarul Boc a renunţat  la calitatea sa de universitar şi s-a făcut naş. De tren, Budapesta- Koloszvar…

În concluzie, este o convorbire între străini care aranjează, între ei, “circărai” de mutare a banului public, după bunul plac.

Alt Pinocchio, dar mai mic şi mai penal

Pentru că tot veni vorba de Boc, să vedem ce mai făcea el prin urbe. Bine c-a plecat… O declaraţie a fostului redactor şef, Mihai Petean, dată procurorilor, ne lămureşte despre cine şi ce este bonomul cosaş Boc, cel care păstoreşte România, precum găştele, adică dormind. Diferenţa este ca gâştele nu plătesc impozite. Asemănarea ar fi că şi nouă ne zboară fulgii. Spicuim din declaraţia lui Petean, despre care a spus ulterior că a fost luată prin intimidare, ceea ce este posibil:

„Man Liviu a avut o relaţie de prietenie şi cu Emil Boc, cu care vorbea la telefon de două-trei ori pe săptămână, întâlnindu-se pentru a lua masa în oraş. La sfârşitul anului 2005 (…) Man mi-a spus că a avut o discuţie cu Emil Boc (primarul Clujului, la acea data, n.r) şi un reporter trebuie să meargă să facă un material publicitar, articol laudativ, la societatea Tirrena Scavi. Ulterior, după aproximativ o lună această firmă a participat la o licitaţie, împreună cu (firma, n.a) Mecdru, pentru „programul de asfaltare”. Man mi-a dat o serie de informaţii negative despre Mecdru şi mi-a spus să scriem şi să publicăm un material negativ despre Mecdru. Ulterior, Tirrena Scavi şi-a adjudecat licitaţia.”

Mesele servite împreună cu Boc îi cam provocau crampe lui Man, pentru că în alte convorbiri îl cataloghează pe actualul premier drept „p..ă” şi „că..at”, specialităţi mai puţin digerabile.
Aşadar, conform declaraţiei, ulterior- arestatul Man primeşte telefon de la ulterior- premierul Boc care îi cere să atace mediatic o firma participantă la o licitaţie, pentru a o elimina in favoarea altei societăţi agreate. În ceea ce îl priveşte pe actualul premier, Parchetul aşteaptă prescrierea faptei săvârşite de acesta, care în limbaj de specialitate se numeşte trafic de influenţă. După prescriere, lui Boc i se va întocmi dosar penal. Procurorii mai au o problemă. Cine a organizat grupul infracţional, de fapt, pentru că în rechizitoriile Parchetului, inclusiv cel dedicat lui Paszkany, nu se arată cum s-a constituit, ce atribuţii aveau fiecare, ci doar cum ar fi funcţionat? În plus, dacă patronul CFR nu finanţa trustul, grupul nu avea cum sa funcţioneze „infracţional”. Dar Paszkany este acuzat numai de sprijinirea „gazetarilor”, deşi a avut un rol esenţial. Cum conducerea trustului numai a aderat la acest grup, conform actului întocmit de procurori, rămâne de stabilit cine a constituit „banda”. Nici dintr-un punct de vedere, cu atât mai mult penal, nu poţi adera la ceva care nu există, care nu e constituit şi organizat. Însă, după modul în care se dădeau ordinele în cadrul grupului, Paskany şi Boc erau adevăraţii şefi. Spre deosebire de Liviu Man, care a stat în arest împreună cu încă cinci inculpaţi, Boc conduce o ţară şi Paszkany joacă ceardaş, în CL, cu Justiţia cheală. De aici şi confuzia tricou-robă, căci nu mai ştii care e unul, care cealaltă.

Revenind la cumnatul lui Paszkany Szekyernes şi la lanţul de firme din dotare au fost în legătură strânsă cu sponzorizări pentru PD şi Băsescu (apelaţi la “google”), în trimis mailuri preşedintelui şi într-un proces de spălare de bani în legătură cu Sapientia, universitate condusă de la Budapesta (cazul a fost realatat, amplu, de Cosmin Puriş, în Adevărul de Cluj).
Dacă cineva crede că Paszkany va fi condamnat sau arestat, daţi-mi voie să nu spun ce cred despre el. Pe lângă “proptelele” româneşti, el este susţinut de toată gaşca udemeristă, despre care voi vorbi data viitoare. Iar UDMR este bine înfiptă în jusţiţia din Cluj.

Nu vroiam să îmi dezvălui, motivul pentru care am făcut acest blog. Este foarte greu să nu cad în patetism. O să încerc, totuşi, pentru că sunt persoane care îmi reproşează unele atacuri.

În 2004, mă întorsesem de la Miercurea Ciuc. M-am întâlnit cu Florin Chima. Era unul dintre puţinii mei prieteni din presă şi unul dintre cei mai dragi. Florin, în 2003, suferise a doua operaţie chirurgicală. Suferea de cancer în ultima fază, de metastază şi i-au extirpat o jumătate de ficat. În 2000, l-au operat la glanda tiroidă. Revenind în 2004, Chima lucrase la “Bună Ziua, Ardeal”. Chiar dacă toţi ştiau că nu mai are mult de trăit, a fost dat afară, deşi avea salariul minim pe economie. Deşi lucra cu şefii de-acolo de doisprezece ani şi îi credea prieteni… Ştiţi ce înseamnă să fii concediat, pentru un om care avea nevoie de asistenţă medicală, în primul rând… Patronii de la “Bună Ziua Ardeal” erau: Liviu Man, Octavian Hoandră, Aurelian Grama. Fără nici un regret, l-au aruncat pe Chima, aproape muribund, pe străzi. I-au mai scurtat câteva luni din viaţă, de miloşi ce au fost… A venit Florin Danciu, de la Evenimentul Zilei, ediţia de Transilvania. L-a angajat, tot pe salariu minim. Am zis: “Mare om!”. De fapt, îl luase pe Florin să îl afle mai multe despre Trustul Gazeta şi Bună Ziua Ardeal. (Domnu’ Man, de mult v-a copt-o Danciu!). Florin Chima, îndopat de medicamente, de citostatice, bolnav grav, nu mai avea ce să dezvăluie. Ar fi ştiut, dar nu îşi mai amintea sau nu vroia. Aşa că, Danciu i-a spus că nu are bani şi că nu poate să îl plătească. L-a dat afară urgent, în 2004. Dacă sunt persoane naive, care cred că Danciu avea dificultăţi financiare, să se uite pe postul ACESTA şi vor vedea că, în 2004, a avut venituri de aproape 18 miliarde de lei. Ceilalţi, de la Trustul Gazeta, stăteau cel puţin la fel de bine. Pentru Florin conta să mai lucreze, mai uita de boală, mai ieşea. Iubea presa. Degeaba…

Florin era terminat. Fizic, pentru că boala nu ierta. Psihic, fiindcă fusese abandonat, de oameni, vorba vine, pe care îi considera apropiaţi. Nu l-au ajutat nici măcar să îşi facă actele de pensionare, deşi se cunoaşte că presa are suficiente relaţii. Umbla Florin, tremurând din toate încheieturile, slăbit, umbră de om, cu punga de acte, cât este ziua de lungă, să se pensioneze, pe la toţi birocraţii. Să aibă medicamente gratis. Să nu se “ducă”, pe banii familiei… Era supărat. Stăteam de vorbă. I-am spus că nu i-am crezut în stare pe cei ce îl dăduseră afară, să fie “aşa câini” . “Ar merita f..ţi”, am zis. “Eu nu mai pot. Poate tu…”. I-am promis că o să scriu tot ce ştiu. În 2004, în toamnă, Florin s-a dus dintre noi. La înmormântare au venit şi cei care, în ultimul an, i-au grăbit sfârşitul. Se vedea, pe unii, că şi-au dat seama de nemernicia făcută. Vreo cinci minute. Pentru că reproşându-le gestul, mai apoi, puneau vina unii, pe alţii…

PS Mărinimoşilor! Puteţi să mă faceţi nebun, prost, sifilitic, pedofil, beţiv… Ce vreţi. Nu-mi pasă. Cunoaşteţi expresia, “Cu limbă de moarte”?

EXPLICAŢIE: tabelul cuprinde veniturile, profitul, activele imobilzante şi cheltuielile RESET MEDIA, din 2001 (1), până în 2009 (9), preluate de pe site-ul Ministerului de Finanţe (în milioane lei).

MESAJE
1. Pentru Florin Danciu (ftr-ro), patron la RESET MEDIA. Nu am uitat de Q Media, dar n-am timp de toate. Ai răbdare.

2. Pentru Liviu Man (Gazeta de Cluj) şi ceilalţi care au stat în arest, aiurea. Păi Danciu scria de voi că sunteţi “organizaţi”? Uite, organizaţie! Şi încă ceva: Ce “boom” economic au avut resetaţii, în 2007, când cu arestarea. Şi-au dublat încasările, faţă de 2006. Interesant…  De la 2,8 la 5,5 miliarde. 2, 7 miliarde, preţul trădării? În 2004, a fost an de alegeri, poate de aceea cifrele mai mari. Deşi e cam dubios anul…

3. Pentru toţi contabili din România care stau la cozi la depunerea bilanţurilor şi cărora nu le ies “corelaţiile”. Uitaţi-vă ce corelaţii au “foiştii transilvani”, de la RESET MEDIA CLUJ. Eu le-am sintetizat în tabel. Dar dacă vreţi, intraţi pe Ministerul de Finanţe. RESET nu are la capitolul cheltuieli, până în 2008, nimic. ZERO CHELTUIELI, şapte ani.( Eu când mai depuneam bilanţuri, până prin 1997, trebuiau să fie corelate cifrele.) În 2008 şi 2009, au intrat şi ei în normalitate.

4. Pentru duşmanii lui Danciu. Ce scriu eu aici nu are nimic în comun cu realitatea, să nu aveţi idei să-l turnaţi pe la instituţii.

5. Pentru toţi care au pierdut bani, case, maşini la Caritas. Vorbim aici despre Florin Danciu, unul dintre şefii de la Mesagerul Transilvan. Acela vechi (nu cel nou), în care se publicau listele cu câştigători. Listele cu fraieriţii au uitat să le publice. Prin “Mesagerul” s-a credibilizat imensa ţeapă “Caritas”. Ca să nu mai punem la socoteală că cei de-acolo ridicau banii la trei zile, nu la trei luni.

6. Pentru cei care nu cunosc “ingineria”. Prin RESET se încheiau contracte de publicitate cu Evenimentul Zilei, ediţia de Transilvania şi apoi în Foaia Transilvană. Din informaţiile pe care le am, multe firme plăteau contractul la Reset Media şi nu doreau reclamă în paginile ziarului. Dacă intrau cu  reclame săreau şi alţi mulgători pe ei. Am explicat cum se face, AICI.

7. Pentru tinerii care mai lucrează la ftr.ro. Nu vă uitaţi la capitolul “Profit”. Uitaţi-vă la “Venituri”, când zice Danciu, că nu are bani de salarii. Eu cred că şi când râgâiau aduceau chitanţe şi facturi.

8. Pentru toţi acţionarii RESET MEDIA. Autopropuneţi-vă la premiul Nobel pentru economie şi matematică.
Pentru economie, fiindcă sunteţi singura organizaţie din lume, fără cheltuieli, timp de şapte ani.
Pentru matematică, fiindcă dacă scazi zero (Cheltuieli) din X (Venituri) şi îţi dă Y (Profit), şi Y nu este egal cu X, atunci îmi las mustaţă precum Einstein.

În total, pe nouă ani, 54 de miliarde venituri. Peste 2 milioane de euro, la un curs mediu de 25.000 de lei pe euro. Din muls, mai ales. Şi, cică, nu au bani de salarii. Uitaţi cheltuielile, pentru că sunt umflate. Ce cheltuieli să ai când faci factura şi.. la revedere?
Continuăm, altădată, că ar fi multe de spus.

(Ce-i Chezane? Nu ai învăţat că propoziţia începe cu majusculă? Cand o să inveţi o să treacă şi comentariul. Nu te grăbi, eşti nerăbdător, moguleanule?Este timp.)

Măi Florine, nu ne-am întâlnit de mult, da’ văz că ai luat-o razna Îmi stricaşi ziua de recuperare şi ciorbiţa de perişoare. Ai trăit în presă, aproape douăzeci de ani, degeaba. N-ai învăţat că nu e bine să fii şmecher cu ziaristul? Nu cu mine, cu alţii, mai copii. Io-s “pita lui Dumnezo” şi, uite, cum m-ai enervat, acu’. 

Eram blazat şi oarecum nostalgic, nu aveam idei, simţeam nevoia de o rubrică nouă, dar… “pană” de creativitate. Mă “blogăiam”, aici. Aceleaşi probleme. Ziare, televiziuni, falimente, ziarişti neplătiţi. Ba, undeva, scrie o domnişoară, despre “plecăciuni” sub birou, pe la “Foaia Transilvană”, pe scurt, ftr. Din acelea necesare pentru funcţii şi creştere de salariu. Dar eu nu o cred. Păi tu, cum trăgeai un wiskey, cum erai sub masă. Unde să încăpeţi doi, în plus şi însoţiţi de învârtoşeala maximizată? Am văzut eu că eşti profesor de sex în scris, dar nu o cred şi pace. Răutăţi.

Şi mă gândeam, eu, frumos, liniştit, la chefurile faine de la Gazeta de Cluj, când te certai cu duşul: “Chezaneee. Contracteee!”. Te sfădeai rău cu instalaţia, mama ei de neascultătoare metalizată! Te lovea cu jetul apos, drept în creştetul capului cap. Tot erai ud,  când ieşeai din încleştarea acvatică. Apropo, ce mai face Chezan? Mai trageţi năvoade cu cumnatu-său, sau v-aţi ciumurlit de peştele Sucutardului? Ce vremuri! Ce ţepe! Am văzut că e priceput la “trafic” de siteuri online.  Mare om… Îmi amintesc, cum a vrut să îl de afară Bacalu, de la Focus. Îi rog, pe “veteranii” de la “NU”, să nu râdă aşa cu poftă, că mă molipsesc. Da! Ştiu că e culmea absurdului, dar este adevărat. Zbirul Bacalu a vrut să dea afară, un om, pentru incompetenţă. Pe Chezan, asociatul lui Danciu. Prin ’96. L-am salvat eu, pentru că Flaviu Chezan era agent de vânzări şi umbla mult. Avea picior mai zdravăn, decât capu’. Am făcut o pauză, că mă sufocam de râs, de la Bacalu. Aşa…  Mă gândeam eu, că nu eşti aşa rău, Florine, cum pari… Că aveam amici comuni… Că mai greşeşte omul în viaţă. Câte unul se mai bucură când îl vede, pe celălalt, la puşcărie. Altul  le “fură” angajaţii prietenilor. Alţii îl concediază, pe colegul prieten, bolnav incurabil, pe moarte. … Oameni suntem. Şi, hop, îmi sare-n ochi (scuze, Victore), “balamucul”, lipsit de orice respect logic, dar foarte deontologic pentru ditamai mogulaşul: 

“Pierderile (de la Antena 1, Cluj, pe “gestiunea” Foaie Danciu) le puteţi vedea pe site-ul Ministerului de Finanţe”, a declarat pentru Hriho’s Blog Florin Danciu, fostul proprietar al francizei pentru Antena 1 Cluj. Aşteptaţi voi, până în august 2011, ca să aflaţi ce datorii are Danciu, in 2010, că eu unul nu am rabdare.”

Măi Florine, de ce nu comunici, tu, cu presa? Eşti fibră de foaie transilvană, clorofilule? Nu-i nimic. O să comunicăm cumva, p-aci. Dacă ziariştii nu-s buni, fac un efort să văd, ce mai pricep eu dintr-un bilanţ… În loc să îi abureşti pe ei, mă porneşti pe mine… Eu mă bucur şi îţi mulţumesc că m-ai supărat. Am rubrică nouă. Dar nu ştiu cum o să se bucure ceilalţi patroni de presă, de iniţiativa plecată de la tine.

Dacă el, autorul, nu are răbdare, eu am grămadă. Şi o să mă uit la realizările anilor din urmă. De prin 2001, de la Reset Media, e bine? Da’ poate mă “rătăcesc” şi mai încolo. Nu numai la realizările tale, o să mă uit, dar dacă tot eşti cu măreţia verde-n cap, o să încep cu tine. Înainte să le dau drumul: dacă mai e Daniel, pe-acolo… Lupean, ştii tu, asociatul tău. Eu l-am luat la Focus, când era student. Cu mine a “crescut” şi tu l-ai “răpit”. Spune-i că îmi pare rău. Dacă nu mă cunoştea, nu te cunoştea nici pe tine. Am aruncat o privire, aşa de ansamblu, pe bilanţurile voastre. Păi, nu sunteţi voi ticăloşi, să nu vă plătiţi oamenii, să le daţi salarii de mizerie şi “să staţi”, pe miliarde profit? Îţi place titlul, “Nababii presei clujene?”

Va urma: Epopeea financiară, “Florin, stăpânul inelelor. Cele două tunuri” (Evenimentul Zilei, Foaia Transilvană). Tunul “făcător”, Transilvania Jurnal, merită tratament separat.  Aş începe azi, dar trebuie să mă ocup de neveste pentru DJ Bibi Lică. Să ai fericire-n conturi, moncher. Mulţam, de idee!

23 decembrie 2010

Siteul napocanews.ro: Coincidenţă? ONG-istul vamaiot Mircea Toma este fiul bolşevicului Sorin Toma, fost Cosmovici? 

De citit, AICI, de  toţi aceia care cred că defectele şi întreaga nimicnicie a unor personaje nu au nimic în comun cu ereditatea.

Am avut mai multe „ciocniri” cu Mircea Toma, vamaiotul, pe care o să le relatez aici. La cât îi urăşte pe români, mai că îmi vine să cred în ipotezele “bolşevico-ereditare”. Spre norocul meu, când l-am întâlnit era îmbrăcat şi nu îmi arăta, ca în fotografia care însoţeşte articolul, ONG-ul. Muream dracu’… Am crezut, despre el, că este doar un şoroşist trădător, racolat de spionii unguri. Articolul de pe napocanews m-a lămurit. La el există posibilitatea să fie o chestiune ereditară. Să vedem, pe rând, ce e în stare să facă vamaiotul.

Prima coliziune cu cometa Toma şi coada ei turbată

S-a întâmplat la începutul anului 2003. El era preşedintele APPLE, asociaţie care trebuie să apere libertatea de exprimare. Eu tocmai pierdusem un proces din cauza judecătorului care nu a vrut să consemneze că serviciile secrete au întocmit, între 1990-1996, dosare de urmărire informativă a ziariştilor clujeni. Aceasta deşi un fost consilier al ministrului de Interne a recunoscut în instanţă că are dosarele acasă (toată povestea AICI). Colegul şi prietenul meu Florin Chima făcea parte din APPLE şi, mai mult, era amic cu Mircea Toma, cel despre care ştiam că este născut la Cluj.  Florin a luat dosarul meu şi a participat la un seminar APPLE care a avut loc, dacă îmi amintesc bine, la Sinaia. Chima i-a dat documentele lui Toma  să le citească, să le dezbată. Pramatia a râs de se ţinea cu mâinile, deasupra ONG-ului. I-a spus lui Florin: „Nu se poate, extraordinar, cum e posibil?” Apoi s-a uitat la numele judecătorului (Cristi Danileţ, actual membru CSM). „Da’ nu pot să seminarizez dosarul”, a zis vamahoţul. „De ce?” a întrebat Florin. „Danileţ mi-e prieten”,  a încheiat luptătorul, războinicul stelar nonguvernamental, ţinându-se de neonul paloş.

Contactul cu Planeta Jheg

Contactul prin telefon a avut loc la sfârşitul lui 2003, când eram la Miercurea Ciuc. Toma avea o emisiune pe Realitatea TV. Cică, le oferea dreptul jurnaliştilor să relateze abuzurile la care sunt supuşi. Invitaţii emisiunii: Veress Robert, ziaristul „bombă fumigenă”, de la „Adevărul”, “pupilul” lui Toma şi Szondi Zoltan, de la Hargita Nepe din Miercurea Ciuc. Szondi este cel care lupta, în ziarul lui, ca românii să nu aibă Episcopie Ortodoxă în Harghita- Covasna. Cineva, mai nervos pe inepţiile debitate de el, l-a altoit cumsecade. Aşa zicea el. Alţii zic că era beat rupt şi s-a bătut cu gropile din Ciuc, cărora le-a tras capete în marginea şanţului. Am sunat la Toma, când am aflat de emisiune. I-am spus că sunt lucruri pe care nu le cunoaşte. Zice: „Poţi ajunge la Bucureşti?”. Am rezolvat să plec şi l-am sunat pe vamaiot. „Păi, ştii, formatul emisiunii nu permite decât doi invitaţi. Dar ţinem legătura telefonic”, a promis el. În timpul emisiunii, mi-a telefonat. M-a lăsat să vorbesc, până m-am apropiat de momentul în care vroiam să îl întreb pe Szondi, despre articolele lui cu caracter şovin. Să îl întreb, de ce vrea el să ia dreptul românilor din Harghita la rugăciune şi credinţă… „Revenim după pauza de publicitate”, a stabilit Toma. Nu m-a mai sunat, după pauză. Au spus Veress şi Szondi ce au vrut ei, fără nici o opoziţie. Pe mine m-au făcut „mercenar”, iar ei, culmea, s-au pictat „eroi”, timp de o oră cât a ţinut emisiunea. Propaganda şoroşistă a mai fost o dată la post.

Şi am pătruns, în Calea Uree…

După câteva luni, în primăvara lui 2004, eram în Bucureşti. L-am vizitat pe Toma, la Redacţia Caţavencu, după ce stabilisem întâlnire. I-am relatat un episod petrecut la Cluj, de pe vremea când eram la Gazeta de Cluj. atunci când un ofiţer de informaţii a încercat să îmi racoleze o prietenă. L-am fotografiat şi înregistrat, a fost mare bamamuc, dar o să revin pe larg. „Când s-a întâmplat?”, a întrebat Toma. „Acu’ o jumătate de an”. „Prea demult”, a spus el. Fain. „Bine”, zic. „Ia tu filmul ăsta. E de vreo lună difuzat, să vezi cum sunt batjocoriţi românii. Vezi că s-a difuzat pe televiziunea maghiară şi spun, acolo, că suntem ţigani şi că am făcut prăpăd, le-am distrus Secuimea”. „Şi nu e aşa?”, a spus Toma, uitându-se la mine, cu reproş. Român verde. Roşu-alb-verde. De fapt, m-a primit numai ca să afle ce intenţionez să mai scriu despre prietenul său, Kicsi Horthy Szondi, „dărâmătorul ortodoxiei” şi despre  Veress.

Teleportat prin Tunelul Tâmpului

Până îl voi întâlni, pe vamaiot la Cluj, să îi spun, frumos în faţă, ce cred despre el, asta a fost ultima aventură printre deşeurile stelare şoroşiste. Exasperat de inepţiile debitate de Veress Robert, în Adevărul, am scris un articol în Jurnalul de Transilvania, unde i-am explicat că îşi va rupe gâtul, pentru că numai prostii scrie şi va fi aruncat la gunoi de şefii săi. Panaramele au luat ziarul şi s-au adresat organismelor internaţionale de apărare a drepturilor jurnaliştilor. Cică, l-am ameninţat pe Veress. Chestiunea s-a dezbătut în şedinţe, ale organizaţiilor de doi pengo, conduse de el. Degeaba unii colegi i-au spus lui Toma, că nu a fost vorba o ameninţare fizică şi că este o interpretare forţată. Degeaba i s-a atras atenţia că ar fi cazul să mi se ia şi mie punctul de vedere. Toma avea ordin să mă termine, nu îi convenea că ştiu ce se întâmplă, acolo, în Secuime şi că scriu despre mizerabila clică antiromâneacă. Tot atunci, ca să ne fie clar, „Kronika”, ziar clujean aparţinând serviciilor secrete maghiare, care a scris că românii trebuie să fie omorâţi prin împuşcare, m-a plasat ca să mă compromită în toiul unui scandal de la Tribunalul Harghita. Eu eram în altă parte. Veress. măcar, a fost corect în “Adevărul”. Kromika m-a teleportat. Ăştia, pe lângă că sunt diversionişti, sunt „cosmonăuci” şi scriu prin Poarta Stelară.
Aşadar, organizaţiile diversioniste conduse de Toma îi apără pe jurnalişti dacă sunt vânduţi sau antiromâni. Pe ceilalţi, îi termină.
Apropo de ereditate, sunt mulţi, prea mulţi deja, cei care s-au născut cu sânge trădător în vene. Şi sunt acum foarte puternici.

În altă „Întâmplare cu ziarişti”, voi povesti cum au vrut să mă racoleze şoroşiştii şi de ce. Voi arăta cum procedează. Nu se joacă, deloc, dacă sunt refuzaţi, iar dacă te opui acţiunilor lor este şi mai grav. Asta am vrut să arăt, în acest post.

Partea I, click aici

Toate drumurile duc la Paszkany
(Mai nou şi autostrăzile, pentru că Boc i-a tras una lui Paszkany,  la scara Polusului.)
„Filiera” spionajului unguresc, dinainte de 1990, şi a actualului serviciu de informaţii maghiare se termină, în parte, exact la Arpad Paszkany. Mai sunt şi alţii, dar el a devenit cel mai important, mai ales după „deconectarea” (forţată de dezvăluirile presei) de la „reţea” a fostului premier Tăriceanu, dar şi datorită apropierii sale de cuplul Boc-Băsescu.
Serviciile secrete maghiare au lucrat şi lucrează extrem de agresiv şi, în acelaşi timp, profitabil, încă din anii 1980-1990. Ungurii nici măcar nu se sfiesc să îşi proclame, pe faţă, obiectivul de separare a Transilvaniei de România.

Rudas Erno, deconspiratul şi Tokes, preotul cu coarne şi copite
Înainte de 1990, rezidentul acestor servicii, în România, era Rudas Erno. El a fost prins şi deconspirat de ofiţerii noştri de contrainformaţii, în deja celebra acţiune din 1988, care s-a soldat cu închiderea Consulatului Ungariei la Cluj şi retragerea spionului Rudas. Agentul ungur coordona activităţile iredentiştilor maghiari şi le aducea, din Ungaria, materiale propagandistice. El era în legătură, printre alţii, cu Tokes Laszlo, preot reformat la 60 de kilometri de Cluj, în oraşul Dej, în acea perioadă. Ofiţerii români de contrainformaţii au găsit astfel de materiale, inclusiv, în biserica păstorită de Tokes. Se ruga popa, denaturatul, la stema Ungariei, să-i crească şaua calului. Actualul copitat parlamentar european era o figură aparte şi enoriaşii dejeni îl „alintau” cu apelativul „Popa Dracu’”. Enoriaşele îl alintau „Taurul”, pentru virilitatea spovedaniilor. Tokes era vedeta Dejului, din cauza afacerilor necurate, a aventurilor şi performanţelor amoroase, care au speriat comunitatea şi au făcut deliciul ofiţerilor de informaţii. Se dădea animalul la tinerele naive, pentru că nu îi suporta blana de sub sutană decât carne proaspătă. De aceea şi divorţul recent al armăsarului, căci nu i-a mai suportat muierea amantlâcurile. Cică, este reformat montatorul… (Am stat şase luni la Dej, la subredacţia Ziarului de Cluj, condus de Alin Fumurescu. Poveştile cu Tokes, din urbe, semănau cu cele spuse de soldaţi, când se întorc din permisie. Prăpăd.)

Kronika spionilor omoară români
Dar spionul ungur, chiar dacă nu are piept de aramă, are şapte vieţi, aşa că Rudas a revenit în România, după 1990, tot ca diplomat. A fost, din nou, dovedit spion şi a trebuit să părăsească postul, în 1995. S-a reîntors ca întreprinzător şi s-a apucat de afaceri, pe lista lui de parteneri, figurând Călin Popescu Tăriceanu şi Verestoy Attila. Unul premier, celălalt, în comisia de control a SRI, la un moment dat. Dar Rudas numai de afaceri nu s-a ocupat. El a avut şi are o problemă cu românii şi pentru a-şi exprima opţiunile şi punctele de vedere, împreună cu Verestoy, a participat la înfiinţare şi a controlat activitatea ziarului „Kronika”, din Cluj. În această publicaţie a fost implicată financiar şi familia premierului maghiar, şovinul Viktor Orban. În 2004, Kronika a scris, cu mult negru pe puţin alb, că românii din Harghita şi Covasna „trebuie să dispară, ca şi Ceauşescu”. Adică, împuşcaţi. Aşa sunt ei, mai miloşi…

Şoroşişti trădători
Rudas şi serviciile maghiare şi-au construit, cu precădere în Bucureşti şi Cluj, dar şi în alte capitale de judeţ, o reţea importantă de informatori provenţi chiar din rândurile ziariştilor, prin filiera fundaţiilor lui Soros. Ei au racolat o serie de ziarişti antiromâni (de exemplu vipera clujeană Mircea Toma şi „pupilul” său, Veress Robert, CLICK, să vă lămuriţi). De aceea, orice atingere a intereselor maghiare sau demascare a adevăratelor intenţii ale Budapestei , este catalogată de multe publicaţii drept „manifestare şovină”, iar declaraţiile antiromâneşti ale politicienilor unguri sunt trecute cu vederea. Ei au voie să arunce în permanenţă cu mizerii, nimeni nu îi ia la rost, din presa aservită Sorosului. (O să revin asupra modului de racolare, pentru că am fost, în anii 2002-2003, „ţintă”. O să vedeţi şi ce păţesc cei care nu acceptă să intre în jocul lor.).

Operaţiunile Pal- Paszkany
Odată cu Rudas, în perioada anilor 80, Halasz Pal Janos, un alt diplomat maghiar, a intrat în vizorul contrainformaţiilor româneşti. El activa la reprezentanţa comercială a Ungariei la Bucureşti. Acest Halasz Pal este „puntea tampon” de legătură, între activitatea lui Rudas, a serviciilor maghiare şi Arpad Paszkany. Patronul clubului de fotbal clujean se ocupă de racolarea politicienilor români, de infiltrarea lor în posturi cheie, prin susţinere financiară şi media, de finanţarea mijloacelor media necesare impunerii intereselor pe care le reprezintă şi de expansiunea economică. Un exemplu cât se poate de elocvent este afacerea Polus. După ce, prin sprijin politic, Paszkany a intrat abuziv în posesia terenului, el s-a folosit de trustul Gazeta, şi nu numai, pentru a-şi susţine interesele. După ce afacerea a demarat, el şi-a cedat acţiunile megatrustrului Trigranit, reprezentat, în România, de Halasz Pal Janos, partenerul lui Rudas. Aşa s-a întâmplat şi în cazul afacerii imobiliare „Esplanada”, în care Pal i-a urmat lui Paszkany, ca administrator.

Alţi ţesători, mai subţiri şi mai direcţi
Trebuie spus că aceste afaceri „tip suveică” sunt specifice serviciilor maghiare. Printre alte avantaje se şterg şi urmele ilegalităţilor. Un alt exemplu de suveică este privatizarea ilegală a hotelurilor din staţiunea Sovata, în anii guvernării CDR (1996-2000). Atunci societatea cu capital maghiar Danubius, reprezentată în România de spionul Rudas, a preluat afacerea de la Kurko Ianos, patronul clubului de hochei din Miercurea Ciuc. Acest Kurko a comandat, în 2004, unei televiziuni maghiare, un film în care românii au fost batjocoriţi, două ore fără întrerupere. Am bântuit, la Cluj, o grămadă de televiziuni şi am dat copii, după film. Degeaba. Aşa îi place românului să fie scuipat şi batjocorit. La „bairamul” organizat de Danubius, atunci când a preluat afacerea Sovata, a participat, inclusiv, şeful spionajului maghiar. Prezenţa agentului şef a fost relatată, la vremea respectivă de corespondentul Evenimentul Zilei, de la Târgu Mureş. Ca să ne fie clar, cum au privatizat serviciile secrete maghiare Transilvania.

Coincidenţe “lucrative”
Coincidenţă, tot Kurko este cel care a pus la dispoziţia Univeresităţii Sapientia (creaţie a serviciilor secrete maghiare), sediul din Miercurea Ciuc, în anul 2001. La Cluj, sediul a fost pus la dispoziţia universităţii de Paszkany. O mulţime de coincidenţe. De fapt, honvezi lucrează straşnic la politica de cadre.  Kurko Janos, care are în palmares cam acelaşi număr de „mega-ţepe” ca şi Paszkany, este cel care l-a „urecheat” pe Verestoy, la televiziunea maghiară, în 2004, spunând că parlamentarul UDMR nu ascultă ordinele ungurilor, deşi primeşte bani de la Budapesta. Verestoy, pe româneşte, îi ţepuia pe guvernanţii maghiari. Interesant, după „urecheală”, udemeristul a picat în dizgraţia Budapestei. A devenit tot mai influent Paszkany, prin “legătura” Boc-Băsescu. Altă coincidenţă, Kurko- Paszkany, este implicarea în sport. Primul la hochei, al doilea in fotbal. Aceasta nu este o noutate, sportul fiind o veritabilă şi eficientă armă propagandistică. Şi amândouă echipele au luat titluri, fiind ajutate de arbitri şi oficiali…  Cine sunt fraieri, în propria ţară? Devine obositor cuvântul, dar trebuie să îl mai fososesc o dată. Coincidenţa face ca, amândoi, Kurko Ianos  şi Paszkany, sa scape de dosarele penale, atunci când UDMR este le guvernare. Şi dacă au probleme, au adresa de email a lui Băsescu şi repede îi trimite Arpi scrisorica. Coana Justiţia ar trebui să ţină în mână un PC, nu un cântar. Revenind la Danubius, această societate a avut intenţia să cumpere şi Hotelul Bucureşti, locul în care se cazau parlamentarii români, care nu domiciliau în Bucureşti. Danubius nu a reuşit achiziţia, râmânând cu mari cantităţi de tehnică video-audio, pe stoc. Dacă se ocupau de turism, e foarte normal să îţi bage sârme în ambient… Acelaşi sistem de “cablare” a existat, conform unor specialişti în materie, în redacţiile ziarelor clujene care aveau sediul în clădirea lui Paszkany, de pe strada Observatorului din Cluj. (Dar până pune Arpi arhiva la dispoziţie, nu bag mâna în foc câte zeci de mii de ore de ascultare există în fonoteca maghiară.)

PARTEA III. PASZKANY ŞI AI LUI MINT JUSTIŢIA, CU NERUŞINARE

Arpad Paszkany a avut o ascensiune rapidă şi foarte bine calculată. O fi el isteţul fotbalului românesc, dar alţii l-au învăţat cum să urce în ierarhii. Apropiat incă din 1996 de întregul spectru al puterii politice, el a cochetat direct sau prin intermediari şi finanţări cu PNŢCD, PNL, PSD, PDL şi UDMR (el este cel care, din umbră, conduce Uniunea). În PNŢCD, a fost chiar membru. Nu l-a durut să fie “naţionalist”, atunci când ţărăniştii erau la putere. Aşa a pătruns în mafia politică şi a stabilit legăturile care l-au propulsat. Apoi a abandonat partidul, normal. Ce să mai facă, la ce să îi mai folosească… Dispăruseră, erau compromişi. Cu o astfel de acoperire, pe toată scena politică, Paszkany a zburdat in voie, scapând de mai multe ori de dosarele penale despre care presa a scris pe larg. Afacerea „Şapca Verde”, de la numele terenului pe care şi-a construit centrul comercial, a fost urmată de altele, mai grosolane, mai penale şi mai „nesimţit” de roşu-alb-verzi… De exemplu, afacerea IEIA-Electrosigma sau cumpărarea în centrul Clujului a unui imobil, pe care l-a vândut în anul 2000 Universităţii Sapientia. Această instituţie de “învaţământ” a fost creată şi finanţată de guvernul şi serviciile secrete maghiare, ca “rezervă de cadre”. Gheorghe Funar, primarul Clujului, a refuzat să acorde atunci spaţiu acestei universităţi. A trebuit să intervină Paszkany, care a cumpărat imobilul de pe strada Matei Corvin şi apoi l-a revândut, repede, ungurilor. Pe scurt, a făcut ce i s-a ordonat de guvernul şi serviciile secrete ungureşti. Trebuie menţionat că la festivităţile de la Universitatea Sapientia Miercurea Ciuc, ce au avut loc la absolvirea primei promoţii de studenţi de la Administraţie Publică, liderii udemerişti în discursurile lor au stabilit căt se poate de clar: „Nu mai avem nevoie de români în administraţie, în Ţinutul Secuiesc. Avem acum specialiştii noştri”. Tot în legătură cu Sapientia, tranzacţia de la Cluj a fost cercetată de procurori şi lui Paszkany i s-a întocmit dosar penal pentru “spălare de bani”. Acest dosar a fost închis simplu, procurorii care s-au ocupat de caz fiind promovaţi şi mutaţi la Bucureşti de puterea politică deloc dispusă să îl deranjeze pe omul de afaceri cu astfel de “mizilicuri”.

Covasna… Harghita… Cluj

Acţiunile lui Paskany în favoarea intereselor maghiare au fost şi sunt principala lui preocupare şi trebuie înţelese în contextul direcţiilor trasate UDMR-ului, de guvernul de la Budapesta. Oficialii maghiari de rang înalt declară, de câte ori au prilejul, că Ungaria are interese majore în Transilvania şi că aceste interese trebuiesc adaptate contextului european. În concluzie, UDMR-ul manevrat de Paszkany a lansat propriul proiect de regionalizare, bazat pe criterii entice. Parlamentarii români ar trebui sa compare harta regiunilor, promovată politic de UDMR, cu harta Transilvaniei ocupate dupa Dictatul de la Viena din 1940. Dacă ar fi români, ar vedea că aceste două hărţi seamănă izbitor şi… umilitor. Sunt vizate aceleaşi judeţe şi teritorii româneşti: Harghita, Covasna, Mureş, Cluj, Bistriţa, Maramureş, Satu-Mare, Bihor, Sălaj ocupate în 1940 de hortyşti . Politica microregiunilor promovată de UDMR,urmăreşte crearea, în final, a unor regiuni “mixte”, din care să facă parte judeţe din vestul României şi estul Ungariei. Aceiaşi oficiali de la Budapesta au stabilit, de mult, şi strategia de ”acaparare” treptată, care presupune preluarea puterii economice în Transilvania, prin susţinere politică şi mediatică. Mai trebuie spus că, în judeţele Harghita şi Covasna, „operaţiunea” a fost încheiată cu succes prin complicitatea unor politicieni români trădători, în timpul guvernării PSD. Centrul de putere a trebuit mutat la Cluj. Personaje precum Verestoy sau Kurko Ianos, prin care Ungaria a preluat controlul în cele două judeţe, erau uşor depăşite, desuete şi incapabile, de aceea trebuia ales altcineva drept lider. În acest context, influenţa lui Paszkany care se visează, cel puţin aşa spun câţiva din apropiaţii lui guvernatorul Transilvaniei, a devenit dominantă. Una din armele lui este presa clujeană, pe care în mare parte o controlează. Cât despre puterea economică, se vede cu ochiul liber. Ceea ce s-a întâmplat, în Harghita şi Covasna cu “paşi” mici, se întâmplă şi în Cluj.

PS. Urmează alte episoade, în care voi încearca să punctez istoricul reţelei, dar şi nume grele, de lepre trădătoare, care s-au vândut “pionului”. Ca să nu înţeleagă cineva greşit şi să fiu acuzat de cine ştie ce, nici rivalii lui Paszkany din PNL, Clubul Rotary sau Banca Transilvania nu sunt “uşi de biserică” şi voi arăta acest lucru. Cât despre modelul unguresc de autoguvernare, pot spune că l-am cunoscut foarte bine, pentru că am stat la Miercurea Ciuc un an. Primul articol, deocamdată nescris, al programului de guvernare udemerist este: “Batjocoriţi-i, pe români!”  

 PARTEA II . SUVEICA UNGUREASCA CLICK 

PARTEA III. PASZKANY ŞI AI LUI MINT JUSTIŢIA, CU NERUŞINARE
Partea IV. CLUJUL CAPITALA IREDENTISMULUI MAGHIAR

Să explicăm, puţin, de ce şi cum, Arpad Paszkany este clona lui Horthy Miklos. În primul rând, patronul din Gruia prosteşte poporul că CFR ar moşteni clubul cu numele KVSC (Kolozsvári Vasutas Sport Club, echipă din liga lu’ Corleone Levente Demeter, eventual), înfiinţat în 1907. Să nu sară, mintenaş, toate prăspăstiile de şoroşişti vânduţi. Din partea mea, KVSC, „sursa” falsificărilor alb-vişinii, să joace şi în Liga lui Mitică. Au şi ei dreptul să dea cu feju capului, în loabda minge, pentru că e doar un sport. Nu mă deranjează. Da’ să nu ne fraierească. CFR, în forma de azi, este echipă cu origini hortyste şi e uşor de demonstrat. Ar fi mult mai decent, mai cinstit şi mai puţin derajant să îşi schimbe numele, în KVSC 1907. Măcar nu ar fi horthyşti.

Nu ştiu de ce, îmi face impresia că bidiviul strămoşului Arpad, primul navetist ungur pământean, era tare mincinos. La cât falsifică istoria ungurii, cred că era invers. Calul călărea pastrama, de pe capul lui Arpad. În fine. Însă, strănepotul călăritului Arpad, contemporanulitatea Paszkany, exasperează cu diversiunile lui. Şi i-a prostit şi pe suporterii clubului, care au devenit tot mai obraznici şi cărora trebuie să li se deschidă obloanele. Mă, băieţi, până explicăm, pe larg, neantul din care aţi apărut voi, trebuie să ştiţi că, în 1969, când aţi promovat în „A”, jucaţi pe „Moina” şi aveaţi  în lot o mulţime de jucători de-ai lui „U”. Era un obicei să vă dăm jucători. E adevărat, că mai veneau şi de la voi, la „U”, dar mult mai puţini. Ar trebui să fiţi mai decenţi pentru că până la promovarea din 1969, practic, nu aţi existat. Şi când aţi existat, eraţi echipă hortystă, de fapt. Am mai văzut cum cheferiştii aştia mici aruncă „petarde”, cum că „U” ar fi echipă comunistă şi de aceea erau ei prin diviziile mici, înaintea „epocii lemnului de pustă Paszany” … Păi, pe voi, v-au reinventat comuniştii de mai multe ori, ca să aibă muncitorimea şi ungurimea echipă, isteţilor. Dar aşa se întâmplă, când nu laşi neomul să moară.

Mita ceferistă cenzurează

Am tot aşteptat mult trâmbiţata istorie a clubului CFR să văd cum manevrează trecutul, propaganda lui Horthy Paszkany. Nu a mai apărut. Cică, mintea de miliţian a lui Iuliu Mureşan a scăpat stolul de porumbei şi a recunoscut, în volum, că a participat la meciuri blătuite, sau strategice.
(Păi, de ce ai retras-o, maestre? Ai uitat tarifele brigăzii de arbitrii, de la promovarea din „B”, în „A”? Editează repede şi dă-i drumul la carte, că ţi le amintesc eu. Doar am lucrat la Ziua de Ardeal, gazeta prietenilor tăi, cărora le spuneai, că te cam jecmănesc bandiţii negri, fluierând. Ca norocul, că ei habar nu au cu ce fel de minge se joacă sportul cu pricina şi câţi jucători sunt pe teren. Altfel, aranja prietenul Hoandră şi firma lui, „Trădez comunicând”, sau cum i-o zice şi voi primeaţi banii de la arbitri, nu ei de la voi. Să revenim. Tariful pentru victorie cu fluierături era următorul: câte 5000 de dolari, pentru arbitrul principal şi observator şi câte 2500 la tuşieri. Aşa ţi-ai creat, Mureşene, „reţeaua” de arbitrii, care v-au ajutat apoi să câştigaţi trofee. Bine le-aţi făcut celor din Bucureşti, pentru că prea se credeau ei inventatorii hoţiei şi şmecheriei mondiale. Mă, Iulică, Pasykany precis e ungur? Că le învârte, mai abitir, decât un român. Unde pune el mâna, seacă. I-ai făcut vreo operaţie de transplant mioritic miliţienesc, doctore?)

KAC a reînviat :-/

KVSC (cu o istorie atât de “pieptănată”, că l-a lăsat chel pe Paszkany şi asupra căreia vom reveni) nu e totuna cu CFR, ca parcurs istoric. Iar CFR KVSC 1907 nu mai există. Precursoarea CFR-ului, de azi, este KAC. Adică, Kolozsvari Atletikai Club, care era, pe vremuri, principalul club clujean, fiind înfiinţat în 1880. Conform statisticilor maghiare, este al doilea club apărut în Ungaria. În 1914 KAC ajungea până în sferturile Cupei Ungariei, o mare performanţă pentru o echipă de pe actualul teritoriu românesc. România nici nu avea campionat, atunci. Paszkany, care recunoştea că nu i-a plăcut şcoala niciodată, ar trebui să schimbe sigla, în CFR 1880. Da’ nu se poate că este bai mare. De ce? Pentru că îşi vâră coada Horthy Miklos. După Dictatul de la Viena, „U” Cluj, simbolul oraşului în perioada interbelică, s-a refugiat la Sibiu, refuzând propunerea autorităţile hortyste de a juca în campionatul Ungariei. Statul hortyst maghiar trebuia să dea puţin circ clujenilor şi a reinventat KAC, club care după primul război mondial nu a mai fost atât de important (în 1934, activa în campionatul regional). În perioada în care Clujul era ocupat de javrele hortyste şi românii erau ucişi şi batjocoriţi nu avea cum să mai existe CFR, logic. Iar ungurii de la căile ferate, MAV, nu aveau timp de fotbal, pentru că erau „prinşi” cu transportatul evreilor spre lagărele de exterminare. Dar dacă chiar insistă, Paszkany poate să îşi pună, pe siglă, nişte schelete din gropile comune, de pe la Auschwitz, sau să se gazeze, singur, prin cameră.

În timpul războiului, „U” Cluj-Sibiu juca în campionatul României, iar KAC evolua cu succes, în campionatul Ungariei cu rezultate foarte bune chiar (loc III şi finală de Cupă). În 1945, după eliberarea Transilvaniei, de sub mojicul sălbatic hortyst, KAC s-a transformat în Ferar KMSE (Vasas KMSE pe ungureşte), echipă la care a evoluat cunoscutul Petchovschi, dar şi mulţi alţi internaţionali. Ferar-Vasas a ocupat locul 4 în primul campionat postbelic al României (1946-1947). CFR (KVSC-ul din 1907, o altă aiureală) reapare după război (şi înainte, era o echipă fără pretenţii) şi promovează, în 1947, în „B” . În returul campionatului viitor, în 1948, CFR (KVSC) DISPARE din „B”, clubul unindu-se cu corcitura hortistă KAC-Ferar-Vasas, din prima divizie. Noul hibrid s-a numit abuziv, CFR, înspre bucuria proletariatului şi pentru păcălirea istoriei. Normal era să râmână cu numele de Ferar-Vasas, clubul care a preluat palmaresul KAC.

Până în zilele noastre, clubul CFR (KAC-VASAS), retrogradat imediat după fuzionare, a mai trecut prin tot felul de reorganizări despre care vom mai povesti. CFR KVSC, dispărută după fuziune, nu a mai trecut decât prin articolele unor ziarişti plătiţi de Paszkany, aflat în goană după “legitimitate istorică”. KVSC mai există ca grupare a suporterilor mai deştepţi şi mai sinceri, decât Hortiko. Nu tot unguru-i hortyst.

Heil Arpad!

Aşadar, Arpi Hortiko, ai trei variante:
1. Îi spui clubului, aşa cum e corect de fapt, CFR-KAC-Vasas 1880 şi accepţi trecutul mizerabil hortist al echipei KAC, dar ai pedegree, nu glumă. Dacă te lasă Mitică să joci în Ligă cu echipa lui Horty, e treaba lui. Poţi pune de un campionat internaţional cu echipele SS-ului din Polonia, Franţa, Cehia, Israel. Precis îl câştigi, pentru că pe-acolo nu sunt cluburi cu trecut fascist şi joci singur.
2. Ori îi spui KVSC 1907 şi „reeşapezi” ceva ce nu există, dar măcar nu e club hortyst şi te respectă lumea.
3. Ori le uneşti pe toate: CFR, KVSC,VASAS, FERAR, KAC, sub un nume mai scurt şi mai sugestiv, de exemplu, Ungaria Koloszvar. Că tot merge vorba, prin târg, că te visezi „guvernator” al Transilvaniei. Uite, poţi fi şef peste toată Ungaria şi cu Mureşan ţineţi şedinţe de guvern, la duşuri. Poate te trezeşti. Sau îi spui clubului, Panonia Koloszvar. E de mare impact şi inspiraţie. O să ai prima echipă de câmpie, care joacă pe dealuri.
Da’ nu ne mai aburi cu CFR (KVSC), că acela a murit, practic, în 1948.

De fapt, Hortiko îi prosteşte cu denumirea asta, pe puţinii români care ţin cu CFR, iar în Ungaria e un „erou”, mare continuator al operei lui Horthy Miklos (de acolo suportul galeriilor budapestane, la unele meciuri). Heil Horty! Heil Arpi!

PARTEA DOI, KACAIOŢII GUNOIERI

În vara anului 2002, am scris un articol, “Urma trădării” în Gazeta de Cluj. Era vorba despre posibile activităţi de spionaj ale cuplului Raul Volcinschi- Oleg Ivanovici Pătraşcu. Deşi informaţiile erau verificate exact din trei surse, “ca la carte”. Dar neavând încredere în capacitatea serviciilor secrete româneşti, “sursele” în cazul dat, de a deosebi un spion de o găină, m-am abţinut în “a da verdicte” de genul: “au întreprins acţiuni de spionaj”. Am insistat că există doar informaţii.
Raul Volcinschi, născut undeva în Bucovina (prin actuala Ucraină), dacă nu mă înşeală memoria, fusese în perioada guvernării CDR (1996-2000), consilier fără portofoliu al ministrului de Interne, Grigore Dejeu. Amândoi, Volcinchi şi Dejeu au fost deţinuţi politici şi erau membri PNŢCD. Volcinschi nu a putut primi portofoliu pentru că, la începutul anilor ’70, a fost închis pentru furt. Pătraşcu, basarabean de origine, era mult mai tânăr. Înainte să vină la Cluj a luptat împotriva separatiştilor din Transnistria, în trupele moldoveneşti. Un dur. Între cei doi era o relaţie foarte apropiată.

Articolul scris de mine, chiar dacă se referea la activităţi “posibile” de spionaj, i-a iritat la creştin-democraţie şi am fost acţionat în instanţă. Procesul a fost un bâlci imens şi am să revin, altădată, pe larg.
Plângerea mi-a fost înmânată, în direct, de Oleg Ivanovici Pătraşcu, pe postul NCN, în 25 octombrie 2002. Era Ziua Armatei şi eram, şi eu , “beton armat”, fiindcă se chefuia aprig la astfel de sărbători. Nu m-aş fi dus la nici o televiziune, dar mi-a transmis Liviu Man, directorul “Gazetei”, că mă dă afară urgent dacă nu mă prezint, în orice stare şi în oricâte picioare.
Sincer să fiu, nu mai ţin minte aproape nimic din acea emisiune. Ştiu că, fiind pus pe glume, ca orice om cherchelit, mă adresam reclamantului Pătraşcu, folosind accent rusesc. Ceva de genul: “Duomnu Uolieg Iîvanuovici…” Asta l-a enervat, la chipiul de ofiţer şi dacă nu eram “în direct” era bai mare cu durul. De altfel, a şi recunoscut pe post, atunci când a fost întrebat despre frontul transnistrean, cu mina omului care tocmai a mâncat o banană că: “Aşa e la război, omori oameni.” Ceea ce mi-a făcut o gaură de glonţ, fără glonţ, prin stomac. Numai că eram ca bolşevicul pe frontul de est: cu vestă antiglonţ de votcă şi viteaz cât Siberia. I-am dat înainte, cu arma psihologică, “domnu Uolieg”.
Până la urmă pe micul ecran înfruntarea s-a soldat doar cu scaunul, de sub el, rupt. Nervos la culme, se fâţâia în continuu. Deodată, l-am văzut că nu mai e în emisiune. L-a recuperat de sub masă moderatorul Ion Novăcescu şi i-a dat alt scaun, râzând: “Să nu-l rupeţi şi pe ăsta, că nu mai avem altul.” Eu băusem şi el pica de pe scaun…

Cum am jucat rolul titular, în “Procesul maimuţelor”

M-am prezentat în instanţă în vara anului 2003. Martorii mei, Romana Chişu, redactor şef la Gazeta, Silviu Mănăstire şi Dorin Petrişor, redactori. Avocat, bestialul Buda, acum parlamentar fortuit şi adormit . Judecător, Cristi Danileţ, actual membru al CSM.
Reclamanţii erau pe arătură, rău de tot. Jigneau, acuzau, strigau… Ca să pun paie pe foc, îi adresam întrebări numai lui Oleg Ivanovici Pătraşcu, folosind acelaşi accent rusesc: “Duomnulie Iîvanuovici…” La un moment dat, basarabeanul s-a revoltat: “Domnule preşedinte, vă rog să îi spuneţi inculpatului să nu îmi mai spună Ivanovici. Este numele rusificat, pus abuziv de sovietici”. Danileţ s-a uitat, mustrător, la mine. Parcă eram în clasa întâia şi ciufulisem un coleg. “Dar dacă aşa îl cheamă, cum să-i spun? Bine nu mai îi spun aşa”, am lăsat de la mine.
“Mai aveţi întrebări?” a revenit la speţă Danileţ. “Da. Pentru domnul Uolieg…” Bătrânului Raul Volcinschi asta i-a pus capac. “ Nu mai tolerez. Acest nesimţit. Am acasă dosare despre el, de când lucra la revista “NU” (între 1990-1993, eram acolo). Numai chefuri, beţii şi femei. Le am de la Avarvarei, colegul lui care a fost colonel”, a spus Volcinschi, indicând cu braţele întinse cantitatea de dosar vrac.
Adrian Avarvarei era, în 2002, şeful Departamentului Investigaţii peste ziarele şi gazetele lui Man, Grama şi Hoandră, acţionarii de la Ziua de Ardeal. Fost ofiţer de informaţii, înainte de 1990, a fost unul dintre şefii noului serviciu secret al MI, “doi şi-un sfert”, înfiinţat imediat după Lovitura de Stat. În 1996 era ofiţer activ MI şi a încercat să se pună bine cu noua putere cederistă şi cu Dejeu, ministrul de Interne. A donat munca “serviciului”, lui Volcinschi, în speranţa unei funcţii. Reclamanţii au crezut că am informaţiile legate de activitatea lor de spionaj de la el. Nu de acolo erau. De altfel, când l-am întrebat despre cei doi, Avarvarei a spus să nu scriu nimic, “că ne omoară rusul”. Fostul colonel venise la Ziua de Ardeal în anul 2000. “A plecat”, când “gazetarii” au fost arestaţi. El, bineînţeles, a scăpat. Dar asta e o altă poveste.

Auzisem şi înainte despre aceste dosare ale ziariştilor, dar folclorul e folclor… “Pe piaţă” circula informaţia că, o parte dintre ele, se aflau la Arpad Paszkany, sponsorul “gazetarilor” (coleg de partid cu Volcinschi, în perioada cederistă, când a primit dosarele) şi la Octavian Hoandră. Nu ştiu dacă este aşa. Nu am avut proces, cu ei… La terminarea şedinţei, l-am sunat pe Liviu Man. Nu mai lucram la “Gazeta”. I-am spus ce s-a întâmplat şi că mi se pare un abuz inimaginabil, ca cineva să deţină acasă dosare secrete despre ziarişti. Degeaba. S-a făcut, că nu îl interesează. Logic. Şi-ar fi recunoscut “sursa” puterii. M-a sacrificat, nu a vrut să scrie nimic şi am pierdut procesul.

A fost incă o greşeală de-a mea. Am avut încredere că voi conta, la o adică, mai mult decât interesul personal al colegului- şef- prieten.

Totul era simplu. Dacă ei deţineau dosare secrete acasă, ce erau? Bucătari, sau “spioni”? Atunci, în anul 2003, am primit răspunsul la întrebarea, “de ce, Paszkany este intangibil şi aproape toată presa tace, mâlc, la toate ţepele lui?” Şi m-am mai lămurit de unde exercita Man, amicul lui Paszkany şi asociatul lui Hoandră, atâta putere, asupra multor ziarişti şi nu numai. De aceea.

PS. Din câte ştiu, obiceiurile serviciilor s-au păstrat. Le este şi mult mai uşor, atâta timp cât au deja oameni infiltraţi sau controlaţi. De aici jegul presei, la care făceam referire în postul precedent.

Adrian Cinpoeru

Siteul ftr.ro, la rubrica “Sexul de la ora 5”, îi învaţă pe bărbaţi cum să scape de urmaşi. Şi (atenţie!) faceţi şi sex, fraţilor! “Dragoste la sub zero grade”, se numeşte articolul care, cică, preia informaţii de pe un site de limba engleză. Garanţie pe viaţă!
Autoarea are un nume care mi se pare foarte periculos, pentru subiectul tratat, Vigh Tunde. Personal, cred că e pseudonimul blondei Florin Danciu, directorul ftr.ro, pentru că el a tuns o grămadă de ziare şi are o logică de fierăraie. Să trecem la tuns de fătălău sexos, deci:

Articolul începe promiţător.
“Iarna aceasta trebuie să încerci cîteva locuri mai ciudate în care să faci sex, măcar de dragul de a fi încercat-o şi pe asta.”

   Am îmbâtrânit degeaba, îmi zic. Ce locuri ciudate o fi găsit Danciu, perversu’, la o femeie, în care să facă sex, numai în această iarnă? Că doar muierile nu sunt animale să năpârlească. Florine, dar iarna viitoare e prohibiţie? Să nu zici că simţi tu ceva, că mă sperii. Ei, aş! Citesc. Nu e vorba de femei, aici. Mergem, noi bărbaţii, singuri. Mai bine… 

Telecabina sau telegondola. Dacă mergi la munte să schiezi, să te dai cu placa sau doar să te plimbi, profită de ocazie şi distrează-te cu o partidă rapidă în telecabină. O tură la înălţime va căpăta noi conotaţii pentru tine.”

Cum, mă, Florine? Cum? Cu cine? Cu schiurile, sau cu placa? Cu beţele? Nu sunt cam slăbănoage? În jos, pe munte? În bocanci? Nu doare, mă, la schiat? Cine e partida pe care trebuie să o distrez? Aaa, nu! În telecabină, cu tabloul electric. Tare. Când îmi dă partenera o contră cu amperul, îmi aruncă orgasmul în prăpastie, cu conotaţii personale cu tot. Pe asta o încerc, că e prăpăstioasă.

Mergem mai departe, căci m-am umplut de energie, în voltaj:
Vîrful muntelui. Dacă te simţi îndrăzneţ, propune-ţi un scurt popas în plimbarea pe care o faci prin munţi. Nu o să îl uiţi prea curînd.”

Aici e OK. Găsim o scorbură, ceva şi facem un popas, acolo. Da de ce nu uit prea curând? Rămâne gravidă partenera? Mă muşcă vreo viperă. Ai păţit-o, Florine? Asta explică multe. Mă mai gândesc… Dacă mă plimb mai mult prin singurătate, o încerc. Văd că e loc de veninoşi în presă, nu risc nimic. 

Următoarea e logica întruchipată în ceea ce priveşte riscurile sexului, în redacţia FTR. Aşa că, Danciule, să le-o spui la alţii. Deşi, cred că tu eşti poliţistul din fragment şi vrei să îl fraiereşti, pe careva.
În maşină. Iarnă sau nu, sexul în maşină e foarte distractiv. Spaţiu nu e foarte generos şi multe „accidente” plăcute se pot întîmpla. Iar dacă e iarnă, şansele ca poliţia să vă scoată din maşină, la un control, sînt mai rare. Le este şi lor frig!”

Păi, mă, minte de miliţian! E aşa cum zici, plăcut şi distractiv, până îţi vin colegii. Şi, dacă îmi place, claxonez. Numai că ăia sunt mai isteţi decât tine. Dacă mă prind, mă scot afară din maşină, în cucu gol, se vâră ei la căldură şi, până îmi întocmeşte roboucopul procesul verbal, îmi îngheaţă jucăria şi pot tăia brazii cu ea. SexOlogule!