Archive for April, 2018

“Cămaşa de pe mine nu o mai spăl şi nu o mai schimb niciodată. Tremur de emoţie şi de bucurie şi sigur niciun primar din lume nu va mai avea această onoare”, a declarat Emil Boc, după ce s-a îmbrățișat cu Simona Halep. Evenimentul emoționant a avut loc cu ocazia meciului România- Elveția, în FedCup. (LINK, știre Digi)

Simona Halep nu are nicio vină. Ea nu știe ce face primarul atomic cu Clujul. L-a îmbrățișat pe Boc, doar din semn de respect față de minunatul public clujean.

Însă, lui Emiluț o să îi fie cam călduț, în viitor. El are, de-acum, patru cămăși pe care le poartă în permanență și care o să-i asigure confortul termic. Primele trei cămăși sunt dobândite, după ce s-a îmbrățișat vârtos de-a lungul anilor cu Arpad Paszkany. La fiecare titlu de campion național la fotbal, pe care Boc i l-a aranjat hortistului din deal, a avut loc o lungă și călduroasă îmbrățișare (FOTO). Plus câte o sponsorizare groasă, oferită PDL-ului și lui Băsescu, de către Arpi, pseudo-guvernatorul Transilvaniei. Plus stadion, teren, parcuri, oferite de Boc lui Paszkany, la schimb.

Dacă s-ar fi îmbrățișat și cu Băsescu, Boc ar fi umblat îmbrăcat în vreo o sută de cămăși. Numai că sclavul nu are voie să-și țină în brațe stăpânul.

Sper ca la Cluj să aibă loc ceva concurs de haltere, de culturism sau altă competiție gen “Cel mai puternic om din lume”. Aștept o competiție serioasă între masculi puternici și aș vrea să îl văd pe primar îmbrățișând vreun campion forțos. Pe cel mai forțos! Doar atunci Boc, cetățeanul mincinos care își bate joc de banii clujenilor, ar merita să poarte cea mai potrivită cămașă pentru el. Cămașa de forță.

boc paszkany

Adrian Cinpoeru

Am înțeles și eu ce a înțeles tot românul. Adică, e clar că PSD este un partid de incompetenți, de fuduli și de nesimțiți. Aveam, însă, niște dubii. Dragnea e cel care își mână haremul în lupta împotriva poporului român? Sau pupezele din subordine nu înțeleg ce le spune șăful și calcă voios prin străchini? M-am lămurit. Drăgnilă e mai prost, decât Dăncilă sau decât Olguța. Ce și cât cunoaște președintele PSD despre economie, ne-a explicat chiar el, joi.

„Am constatat că aceste companii cu capital străin, când au văzut că veniturile românilor cresc, au zis hai să mărim și noi prețurile”, a spus Dragnea, invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea.

M-am tot gândit. Care străini au scumpit prețurile, când au văzut că românii sunt, cică, mai bogați. Am reușit să depistez un singur caz. Restul companiilor, străine sau indigene, își scumpesc produsele sau serviciile din cu totul alte cauze. Bănuiesc că de la un caz similar, cu cel depistat de mine, s-a inspirat și Drăgnilă când și-a debitat inepțiile.

Niște vaci…

Așadar. Omul care aduce lapte, pe scara blocului  unde locuiesc, a scumpit litrul cu cinci lei vechi. Asta de vreo săptămână. Nu am să scriu de unde este țăranul furnizor de lapte sau cum îl cheamă, că mă trezesc cu ANAF-ul la ușă. Și el, la fel. Și ne amendează că nu am plătit TVA, sau că cine știe ce mare evaziune am comis. Dar unchieșul lăptar nu e strain, e român. De etnie maghiară, dar tot român este. Ceva nu se potrivea, cu ce spune Drăgnilă. De aceea, azi dimineață, când mi-a adus laptele, l-am invitat pe ungurul meu la o cafea și l-am întrebat, ca să mă lămuresc. “Nenea, ce vaci ai dumneata acasă, că e tare bun laptele?” “Am mai multe Holstein,  cumpărate din Olanda” mi-a explicat el. “Și dau lapte bine, ești mulțumit?” “Ohoo, Zsuzsa îmi dă vreo 60 de litri pe zi, poate mai mult”. Am înțeles de unde s-a inspirat Dragnea. A aflat olandeza Zsuzsa, nenorocita de corporatistă, că la mine pe scară au explodat veniturile locatarilor. S-a uitat lăptoasa, la TV, și asta a înțeles, de la suratele vaci din PSD, care mugesc toată ziua pe micul ecran. “Ia să-mi explodeze și mie lucerna în mațe”, și-a zis. Și, când a venit ungurul meu să o mulgă, Zsuzsa și-a luat inima și ugerul în dinți și i-a spus răspicat.

“Me, emberule de leptarule. Te huie de prost? Nu vezut la TV, chind sora meu Vasilicke spus che olahul ste bine cu forintu eș salarule? Te! Mai mult bani ceri la olah pe kil de lapte, mai mult luțerne dai la mine. Și cumperi la mine costumule nealcoș cum are Mulguța. Altfel mut coade eș corporație cu uger cu tot in altu țare.”

Uite așa, uitându-se la TV, vacile corporatiste ne distrug puterea de cumpărare și nivelul de trai…

liviu-dragnea

Adrian Cinpoeru

Cu ocazia realegerii tovarășului Răzvan Burleanu în fruntea FRF, conducerea clubului hortist din deal a publicat, pe pagina de FB, următorul comunicat:

mesaj cfr

Că tentativa de club CFR 19,07 a emis o asemenea grozăvie de mesaj nu poate mira pe nimeni. Acolo, geniu conducător și strateg este Loți Donko, PSD-istul cu funcții prin FRF. Și cu afaceri groase cu FRF. El, când vorbește cu suporterii hortiștilor, pe blog, e Loți Donko. Mai rar, când îi aburește pe suporterii lui “U”, cât de mare “șapcă roșie” este, zice că se numește Vasile Dâncu. Iar când le predă pe la școlile SRI viitorilor spioni e securistul fără identitate. Loți, ciumatul roșu, e în stare de orice, așa că i-a spus lui DJ Scrofu să îi scrie o felicitare lui Burleanu. Să nu uite FRF-istul cine l-a susținut la alegeri! Chestiune tipică pentru orice politruc. Iuliu Mureșan, alt securist, coleg cu Dâncu, a făcut ce a știut și a compus un mesaj memorabil. A pus mâna pe volumul Omagiu, dedicat de comuniști lui Nicolae Ceaușescu, a găsit o felicitare și a schimbat câteva cuvinte.

Mult iubite și stimate, tovarășe Nicolae Ceaușescu!

 Ne bucurăm că inițiativele și strategiile propuse de dumneavoastră și de CC al PCR, încă de la numirea în funcția de secretar general al Partidului, s-au materializat și vor beneficia de continuitate.

Avem încredere că România Socialistă va rămâne pe aceeași linie, iar noi, toți membri PCR și toată clasa muncitoare de la sate și de la orașe, vom contribui la dezvoltarea și bunăstarea materială în scumpa noastră Patrie.    

Să ne trăiți, tovarășe Ceaușescu!

Semnează. Tudor Postelnicu, Ministru de Interne

CFR egal PCR. Pare că și comuniștii aveau mesaje mai elaborate, decât hortiștii din deal. Tudor Postelnicu a fost șeful pe cale ierarhică al lui Iuliu Mureșan, medic al securității din Cluj, înainte de 1990. Postelnicu a fost autorul celebrei afirmații,“Am fost un dobitoc”, atunci când a încercat să-și argumenteze slugărnicia și abuzurile comise la comanda lui Ceaușescu. Cu cine să semene DJ Scrofu, decât cu fostul lui șef, alt dobitoc? Ale cui mesaje să le copieze, decât cele ale unui alt porc securist?

La asemenea munci în rectul lui Burleanu, Gyula Mureșan a făcut ditamai bășici pe limbă.

scroafa

 

Încă o ghidușie marca Boc-Constantea-Lucian Chiorean, politrucii de viitoare tristă amintire pentru “U”. Chiar și Cosmin Irimieș e mai isteț decât triunghiul obtuz enumerat, deci nu îl bănuiesc de participare.

La meciul cu Sănătatea, trupa Ad Libitum a susținut,  în pauză, un mini concert. Ceea ce nu ar fi rău neapărat. Că ei confundă, colindatul de Crăciun, cu colindatul pe pista de atletism, e treaba lor. Băieții sunt talentați, i-am văzut pe la X Factor. Numai că se agită, în ultima perioadă, pentru că vor susține primul concert. Le doresc succes!

Însă. Fiind prins cu altele nu am putut merge la meci. Dar am reușit să văd online ultimele 10 minute. Mai bine nu mă uitam deloc. La sfârșitul meciului, Ad Libitum a luat-o razna și a început dezmățul. I-a apucat să dea tonul și să cânte “Slavă ție studenție”. Măi băieți, X Factor nu e „U” Factor. Stați în băncuța voastră, dragi guriști. Imnul galeriei lui „U” e mai bătrân decât voi. Iar “U”-iștii știu să și-l cânte singuri, fără vocalizele voastre. Dacă vreți să cântați imnuri pe stadioane, mergeți la ăia mai tineri ca și voi, Voluntari, Chiajna etc… Suporterii lui „U” își cunosc imnul și cântecele și le place să le cânte, neacoperiți de urlete în microfon. Dacă eu îi mai văd vreodată pe stadion, o să mă duc prima dată la meci cu mai mult de două ouă la mine. De ce le place celor care conduc „U” să se inspire de la boxangii și microfoniștii din deal, nu înțeleg deloc. Am senzația că Boc are nostalgii țeferiste..

“Slavă ție, Boc”

Eu cred că participarea guriștilor la meci e încă o șmecherie. A ajuns intelectul lui Constantea la frumoasa vârstă de 40 de zile. S-a gândit omul să-și organizeze propriul botez al minții și, pentru atmosferă la petrecere, i-a chemat pe Ad Libitum. De ce să-i plătească din propriu buzunar? I-a chemat și la meci și îi plătește din buzunarul lui “U”. Alo, Constantea, vezi că te baga popa în piscină, cristelniță se numește, la botez. Când te scoate, să zbieri! Că, dacă nu, o să creadă că te-ai înecat și te bate cu palma la curulețul gol. Și, în cazul în care nici așa nu urli, vine mămicuța Boc și îți face respirație gură la gură.

Mă rog să nu aibă Boc alte idei. Și să aducă, la stadion, corul bisericii pocăite la care se roagă pedeliștii. Emiluț e în stare să ne ceară să umblăm la meciuri, ca pocăiții pedeliști la biserică. Cu baticuri pe cap, în loc de șepci roșii. Parcă îl văd pe Lucian Chiorean și grupul lui de politruci din peluză, cu năfrămuțe pe scăfârlie, urlând din toți rărunchii: „Aleluia, Boc!”, „Slavă ție, Boc!”, „Ce m-aș face eu, dacă n-am în cap pateu!”

Fi-v-ar ideile mai deștepte decât voi, năstrușnicilor!

ad lib

Adrian Cinpoeru

Liviu Alexa, laboriosule. Nu ți-aș fi deranjat minutele de mare creativitate jurnalistică, politică și sportivă, dar m-au sunat vreo cinci prieteni. Apropo, felicitări pentru semifinala la baschet fete. Cică, spun ei, prietenii, „Alexa i-o trage lui Grecu”. Oamenii, săracii, sunt duși în eroare greșită. Vezi, că pe site-ul tău de mare succes a apărut o “bârfă”. Link. Să știi, Liviule, că mi-au trebuit vreo cinci minute să le explic, fiecăruia dintre cei care m-au sunat, că nu tu ai scris „răutăcismul” respectiv. Și mort de beat, și dacă nu puteai să îți miști ghearele, scriai textul mai bine. Cu degetele de la picioare și cu capul împlântat în tastatură, îl scriai mai bine. Nici Victor Lungu nu l-a scris, că el are alt stil. Din păcate, cititorii s-ar putea să creadă că voi l-ați produs. Eu cam bănuiesc, după coerența frazelor, cine e autoarea, dar mă abțin să critic domnișoarele de mare talent și viitor. Talent și viitor în alte meserii decât cea de jurnalist. Liviule, hăhăiala de la sfârșitul bârfei e inconfundabilă. Însă am o dilemă. De ce râde speranța presei românești la tastatură? Are gura ocupată? Și, dacă o are ocupată, de ce o apucă râsul? Ia, fă Alexa o investigație, poate rezolvi dilema.

Zorba Grecu

Acum, despre personajele pictate monstruos. Primul. Sorin Grecu. Omul este la pământ din toate punctele de vedere și momentul ales pentru a-l lua la bălăcăreli este chiar prost. E urât să dai în omul suferind, Liviu Alexa. Nu-l apăr eu pe Grecu, pentru că el așa se laudă prin oraș că e dușmanul meu personal. Nici nu mai circul pe străzi, am propriul traseu prin rețeaua de canalizare a orașului, prin care mă deplasez. Că, dacă mă prinde Zorba Grecu, mă pune să dansez sirtaki. Mă, Sorine, te invit la o drumeție prin rețeaua de canalizare. Am văzut, pe-acolo, niște șobolani mai mari decât Aurel Mureșan, colegul tău de la Gazeta de Cluj, zis Tata Șobo.

Gută-n tag, Alexa. De la Avarvarei.

Al doilea personaj pictat. Adrian Avarvarei. Alo, Alexa, tovarășu’ colonel, fostul nostru șef de investigații de la Ziua de Ardeal, e bolnav. Nu poate bea, pentru că are gută. De vreo două luni, îl tot chem la o bere și nu vine, că e sub tratament. Deci informațiile referitoare la consumatorii Grecu și Avarvarei, cum că beau împreună, sunt greșite complet. Sau textul este făcut doar pentru a jigni persoane, ceea ce e și mai urât. Sau, dacă prin această bârfă cei de la Ziar de Cluj urmăresc ca Liviu Man, directorul de la Gazeta, să îl dea afară pe Grecu, atunci chestiunea e de-a dreptul mizerabilă.

Aoleu, mă coboară de pe soclu

Ce îmi place, însă, la redacția Ziar de Cluj, este că e plină de abstinenți moralizatori. Ce-i drept, pe nici unul de-acolo nu l-am văzut vreodată să consume alcoale. Ei beau numai agheasmă, smoală și suc de morcovi, la cutie. Folosesc paharul doar ca să-și ude floricelele de pe balcon și ca să se mulgă. Sunt periculoși, acolo. Transformă vinul în apă. Mă mir că nu-și schimbă Alexa numele gazetei, din Ziar de Cluj, în Antialcoolic de Cluj. Liviule, vezi că niște politruci infiltrați în galeria lui “U”, conduși de prietenul tău Radu Constantea, au stabilit clar. Eu sunt Luceafărul bețivilor. Deci, te rog, nu mă lua de pe soclu, ca să îl urci pe Grecu sau pe Avarvarei, că mă supăr.

Până atunci, Liviule, simt nevoia să vorbesc cu prietenul nostru comun, regretatul Florin Chima, care îmi dă tot felul de semnale că mă citește. De exemplu, am primit cadou, așa tam-nesam, o sticlă de whiskey. Cred că acolo în Rai chiar au internet.

Florine, avem o problemă dihai p-aci. Liviu Alexa s-a lăsat de băut. Mai mult. Ziarul lui a devenit un instrument de luptă, împotriva băieților bețivi și veseli. Vezi, cum faci. Că, dacă ajunge crocodilul în Rai, e bai cumplit. Îl face Șefu Mare, pe Alexa, Arhanghelul Liviu Prohibitivul. Așa că degeaba ne întâlnim noi, p-acolo, dacă ne vânează Alexa cu buzduganul. Contrabandă cu alcoale ioc, vodcă ioc. O să fie plictisitor. Vorbește cu vreun sfânt prieten și roagă-l să facă o minune. Să îi curgă lui Alexa, în redacție și acasă, numai whiskey la robinet. Poate se dă iar pe brazdă… Mai vorbim, că e ditamai pericolul pe noi.

barfa ziarde cluj

Adrian Cinpoeru

După meciul de sâmbătă, antrenorii celor două echipe au dat declarații. Le-am citit aici LINK

Ce zice Adi Falub, antrenorul lui “U”

“Nu a fost neapărat o schimbare de atitudine după meciul cu CFR 2, acolo a fost greu să jucăm şi fără spectatori, a fost un accident, am venit după sărbătorile de Paşte şi nu am fost destul de conectaţi la acel meci.”

Sincer, eu prefer să avem antrenor un “U”-ist pe bancă. Mă explic. Țin minte că, prin 1982, am retrogradat în divizia B și îl aveam pe bancă pe Angelo Niculescu. Era considerat cel mai mare antrenor român din istorie și aveam și echipă bună. La ce ne-a folosit? Așa că e mai bine cu “U”-iști. Cât putem, atâta facem, atâta ducem. Adi Falub este “U”-ist, știm toți.

Pe jos, de la Ierusalem…

Dar, Mister Falub! Am o problemă cu ce declari. Ce are Paștele cu fotbalul? Adică, noi, U-iștii, am fost accidentați și veneam după sărbătorile de Paște. OK. Dar ei, juniorii frânelor, care ne-au bătut, ce sărbători au avut? Adică, ei nu sunt cu Paștele? Sunt pâgâni? Sunt budiști, se roagă la nemuriri? Am înțeles. Tu ești mai credincios… Adică, ți-ai luat jucătorii și ai făcut drumul dus-întors, până la Ierusalem, pe jos. Ne-ai adus Lumină! Ei având pile pe căile ferate s-au dus și au venit înapoi cu trenul, de la Mormântul Sfânt. Și ne-au adus Întunericul. Noi, “U”-iștii, am făcut bășici în ghete, aducând Lumina de la Ierusalem, pe jos, ca apostolii. Ei nu au făcut bășici, pentru că au tras soamne prin vagonul de dormit. Ei au spart ouă. Noi ni le-am spart singuri. Ca să nu vorbim de iepurași, că s-ar putea să ne doară… Mister Falub, las-o baltă cu declarațiile în care îi scuzi pe jucători.. Că vine 1 Mai. Și, dacă pierdem, o să spună fotbaliștii că i-ai antrenat în salopete muncitorești și i-ai pus să tragă la șaibă în schimbul 3. Serios, Adi Falub… Fă cumva și vezi care poartă degeaba tricoul lui “U” și dă-i afară! Mulțumesc!

Unu, doi, trei….

Și acum declarația antrenorului de la Sănătatea. De pe același site. Stai să dau copy-paste că nu mă pricep la nume ungurești. Csaba Kis îl cheamă.

“Atmosfera a fost frumoasă, îi felicit pe cei de la Universitatea pentru organizare, iar nouă ne dă încredere faptul că în repriza a doua am jucat de la egal la egal cu o echipă care are un buget cât toată Divizia C.”

Aoleu, chiar dacă nu mă pricep la nume, îmi amintesc că fiu-meu, când scria pe la Prosport, acum vreo patru, cinci ani, zicea că Ciobi e un tip fain. Cum stau eu între nicovala lui fiu-meu și ciocanul “U”-ist… O să încerc să fiu decent și cu domnul Kis. Domnule antrenor de la Sănătatea, e așa cum spuneți. Noi cu bugetul, voi cu mugetul. Ai două calități, Ciobi. Prima. Îți place, pesemne, de Antonio Conte. A doua. Te comporți ca un brav român, care în loc să-și vadă de ograda lui, se uită în ograda vecinului. Ce treabă aveți cu “U” sau cu bugetul lui “U”? Ai calculat, domnule Einstein, toate bugetele din Divizia “C”? Ești mai tare ca o casă de marcat. Dar îmi amintesc că, în meciul tur, patronul vostru veterinar, de la Sănătatea, a avut un puseu orgasmic. De bucurie că ați făcut egal, le-a dat jucătorilor, în loc de șampanie, niște soluție din aia cu care scapă câinii de căpușe. Au băut ăia în vestiar și s-au pișat, marcându-și teritoriul, pe “U”. “Unu, doi, trei…” Eu, din respect față de dumneavoastră, Mister Ciobi, vă rog să nu procedați la fel. Să nu beți soluție din aia periculoasă. Că s-ar putea să deprindeți obiceiuri canine, la fel ca jucătorii pe care îi antrenați, la meciul din tur. Și să vă ușurați pe stâlpi, copaci și garduri. Și atunci, în Cluj, o sa avem un fel de Antonio Conte, antrenor. Primul conte antrenor în Cluj. Contele de Pipi La Gard.

Ciobi, draghe, mai bine bea o cană cu vin… Hai, noroc!

universitatea-cluj

Adrian Cinpoeru

Neliniștitul în rele, Octavian Bibi Lică Hoandră, de la Realitatea TV, iar a comis-o. E neliniștit, pentru că  îi forțează pe cei care îl cunosc la amintiri despre el. Alo, Bibi Lică, mai încet cu cioacele, că mi-ai umplut și frigiderul și cămara. Mi se revarsă minciunile tale pe scara blocului. Nici nu mai apuc să scriu despre cotcodacul tău, inepuizabil în strâmbe. M-ai exasperat, Bibi. Te rog. Chiar nu îmi place să îmi amintesc de fățăul tău fals, disperat și surprins. Semeni cu o poarcă mistreață lovită de camion. Nu mai minți, că e suficient câte ai făcut.

Iată ce spune el, în direct, pe postul Realitatea TV: “Eu nu am fost stipendiat de Soros”. Zi, “Zău”, Bibi Lică. Hai să-ți amintesc, mincinoasă mică, ce ești. De ce ești mincinoasă? Pentru că ești mai îngust la caracter decât o pereche de tanga.  În 1992, erai la Revista NU. Dat afară de la Mesagerul Transilvan. Unde i-ai mințit că ai studii superioare și nu aveai. Te-au concediat. La “NU”, din întâmplare, eu știam cam cum se obțin și se cheltuiesc banii. Pentru că atunci eram economist și răspundeam de lovele. Și pentru că împreună cu Liviu Man, care era director, am făcut un proiect de cotidian. “Tribuna Ardealului” se numea. Man s-a ocupat de  partea redacțională, eu pe cea economică. Am luat de la Fundația Soros, pe proiectul respectiv, câteva sute de mii de dolari. Bine, tu, Bibi Lică, nu aveai decât o calitate. Aia că te-ai vârât în familia lui Man, ca și cumătru. După care, din recunoștință, l-ai pictat pe la DIICOT, în 2006. De-a făcut Man vreo cinci luni de pușcărie degeaba, cu ajutorul și bunăvoința ta. Bibi Lică Hoandră, tu poți să îi fraierești pe invitații tăi, de la Realitatea TV. Cu mine e mai greu. Nu știai de Tribuna Ardealului? Că era finanțată de Soros? Hai, bre, Michiduță, că te-ai dus la OSIM și ți-ai înregistrat Tribuna Ardealului, în 2009. Împreună cu Rareș Bogdan, altul cu dor mare și neîncetat de lecitină. Uite, vă dau și un facsimil, cu înregistrarea de la OSIM, ca să vă amintiți.

trib-21

Pe Hoandră l-a părăsit bunul simț. Mai bine îl părăsea iuțeala de mână

Să revenim. Bibi Lică! Cum nu ai luat bani de la Soros, că toată lumea din presa clujeană știa că eram finanțați de Fundație. Era primul proiect de cotidian independent din România. Erau alte vremuri, nu știam noi ce vrea Soros. Eram tineri, la 27 de ani ai mei eram cam cel mai bătrân prin redacție. (Povestea e lungă și frumoasă și am să revin.) Să continuăm istorioara lui Albu ca Zăpadu. Cum nu știai, Hoandră, Albule, că ai luat bani moca de la Fundație, dacă te-ai dus la Man și la Fumurescu, redactorul șef de la “NU”, să te numească redactor șef adjunct la “Tribuna Ardealului”? Au venit la mine să mă roage să îți dau salariu la “NU” și la “Tribuna Ardealului”, deși nu munceai nimic, nu scriai nimic. Nici nu știai ce scrie în ziarele cu pricina. Nu veneai la redacție, numai când era zi de leafă. Mă lua lumea la rost, că de ce te plătesc. Ți-am dat două salarii pe lună, din banii lui Soros. Unul la “NU” și unul la “Tribuna Ardealului”, ca să nu mă cert cu Man și Fumurescu. Dacă știam ce monstru de Hoandră se naște, îmi dădeam demisia urgent. Două salarii, Bibi, fiecare fiind dublul unui salariu de medic, ai primit. Ai luat, timp de o jumătate de an, patru salarii de medic pe lună, de la Soros. Bibi Lică… Sper să te ia Bichir, invitatul tău, la palme cu piciorul prin studio la cât minți. Că omul e serios și nu cred că îi plac mitomanii. Domnu Bichir să nu faci vreo prostie să-l inviți, la dumneata acasă, dacă el te invită în emisiune, că îți fură mobila din casă, țeparul.

Trebuie să recunosc că dintre toți colegii din presă, singurul care mi-a luat ceva, de ziua mea de naștere, a fost Bibi Lică Hoandră. Când eram la Ziua de Ardeal, prin 2001, s-a întâmplat. Eu eram redactor, el patron. Am adus la redacție, cu două zile înainte de ziua mea de naștere, două lăzi de bere. Ca să am cu ce să îi servesc pe colegi. Mi-a luat Bibi Lică berea, înainte cu o zi și și-a dus-o acasă. Când m-am dus să le desfac bere colegilor, ioc lăzi. Mi-am deschis buzunarele că a trebuit să cumpăr alta. I-am zis, “Dă, mă, berea înapoi”. “S-a băut”. “Dă banii”… Adio, bani. Mi-a luat berea de ziua mea. Așa că domnu Bichir dacă îl chemi la dumneata acasă, pune lacăt pe hârtia igienică de la toaletă că și pe aia ți-o execută. Am scris eu, cum face Bibi, aici. LINK.

Bre, Bibi Lică Hoandră, imaculatule, dacă nu îți place să fii stipendiat de Soros, dă-le banii înapoi. 24 de salarii de medic, de-astea de-a lui Olguța, dă-le înapoi. Că atâta ai luat de la ei. Fă ceva surprinzător. Știi cum făcea cowboy-ul? Împușca sărmanul cal, dacă își rupea glezna, ca să nu mai sufere animalul. Mă, tu nu împușca vreun cal, bre, că ești în stare! Taie-ți limbăul și nu mai suferim nici unul. Îți prezinți emisiunea, dând din aripi. Că m-ai speriat cu cinstea ta de gușter camuflat în mizerii. Ți-am mai spus eu. O baie într-un ocean de apă sfințită și nu îți ajunge, la câte păcate ai. Apropo, de ocean. Lovi-te-ar aisbergul, Titanicule!

hoanra

Adrian Cinpoeru

Greu m-am abținut să nu scriu, vreme de trei zile, despre meciul de marți cu juniorii din deal. Nu am văzut meciul, nu știu ce s-a întâmplat. Nu știu dacă vreodată am scris, în presă, ceva urât despre sportivii lui „U”. Cu cei pe care îi avem, cu ei defilăm… Prima dată am fost “U-ist, apoi am mai fost și jurnalist… Nu am apostrofat niciodată vreun jucător de-al lui „U”, în timpul unui meci, indiferent de scor sau de evoluția sportivilor. În particular, la supărare, mi-am mai permis niște opinii. Dar ca să spui, precum Falub, că „rezultatul e un accident” nu mi se pare nici foarte inteligent, nici corect. Problema nu e valoarea jucătorilor. O echipă care a jucat cu Dinamo de la egal la egal, în Cupa României, trebuia să nu piardă partida de marți. Problema celor care au jucat și a celor care conduc clubul este, eventual, una de caracter, de voință, de respect față de culorile clubului și față de suporteri. E o diferență enormă, din punctul acesta de vedere, între actualii și foștii fotbaliști ai lui „U”. Îmi permit o povestire scurtă.

Cândva era altfel…

În 1981, am pierdut în Regie cu 6-0. Echipa și suporterii, cred că am fost vreo 20, maximum 30, s-au întors de la București cu același tren. Când am ajuns în Gara Cluj, jucătorii erau cu ochii în pâmânt. Nimeni nu le-a reproșat nimic. Aveam 16 ani, locuiam pe aceeași stradă, în Gheorgheni, cu Gusti Țegean, mijlocaș la „U”. Avea mai multe genți, l-am rugat să mă lase să-l ajut să le ducă acasă, pentru că suntem vecini și avem același drum. Eram murdar și obosit, după două nopți petrecute pe culoarele trenului, căci circulam cu nașul. Era luni dimineață, trebuia să mă duc la școală. Gusti Țegean avea peste 30 de ani, se uita la mine și se vedea că îi pare rău de rezultatul umilitor. Lui îi părea mai rău, decât îmi părea mie. S-o fi gândit: „Uite, mă, la copiii ăștia… Umblă aiurea prin țară și noi pierdem rușinos…” Gusti Țegean fusese crescut de „U”, apoi jucase în Gruia vreo 15 ani. La apus de carieră a revenit la „U”. Un jucător foarte serios, foarte talentat, cu un șut devastator. Genul Pintili, dar mai bun. Știu că a fost cerut de Craiova, chiar când se forma marea echipă din Bănie. Dacă ajungea acolo, ajungea și în Națională. În fine. Ajunși în Gheorgheni, cu troleibuzul, m-a invitat la el acasă la o cafea. Nu am vorbit nimic despre meci. Ce puteam eu să îl întreb, puțoi fiind? Iar el ce să îmi spună? M-a întrebat de școală, am băut cafeaua, am plecat la liceu. Mulți ani după acea întâmplare, dacă ne întâlneam pe stradă, mă recunoștea.

Uneori, e prea mult

Vreau să îi întreb și eu pe actualii jucători, care au evoluat marți. Vouă vă pare rău? Vă pare mai rău, decât unui suporter, pentru grozăvia de rezultat de pe arena CMC? Dacă nu vă pare rău pentru culori, pentru club, pentru suporteri, atunci lăsați tricoul lui “U”. Nu îl mai murdăriți. Plecați, pentru că nu avem nevoie de voi.

Mister Falub, lipsa de caracter a unora dintre jucătorii pe care îi antrenezi nu este un accident! Cunoști bine acest aspect, sunt convins. Nu înțeleg, însă, de ce cauți alibiuri… Scuzându-i, nu rezolvi nimic.

Observ, că unii care îi ceartă pe jucătorii și pe antrenorii lui “U” sunt apostrofați de alți suporteri. „Că nu contează rezultatul”, „că Simbolul”. „Că un „U”-ist, rămâne „U”-ist oricum”. Corect. Dar mi-am amintit de o istorioară. În 1950, la Campionatul Mondial din Brazilia, SUA a bătut Anglia cu 1-0. Este considerată și azi una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Americanii erau amatori, englezii erau cei mai bine plătiți jucători din lume. Britanicii s-au înfuriat într-atât, pentru contraperformanța celor care le reprezentau țara, încât cereau ca echipa se întoarcă acasă pe jos, din Brazilia. Bănuiesc că englezii își iubesc Regatul. Și că sunt destul de fair-play ca să înțeleagă o întrecere sportivă. Sunt momente, însă, când supărarea e prea mare… Pentru mine, e prima dată când îi înțeleg perfect și pe cei care îi ceartă pe jucători. Poate pentru că ușor trec anii și văd cum “U” se irosește. Și speranța că vom reveni la ce am fost începe încet să se fie stinsă de tot felul de personaje, care nu au nimic în comun cu “U”. Personaje, ele însele, fără speranță…

sepcile rosii

Adrian Cinpoeru

Așadar, am scris eu ceea ce a spus Scroafa. Am mai scris că politrucii s-au infiltrat în Asociația Șepcile Roșii. AICI, LINK supărator pentru viermi.

Și acum să vedem ce spun asereii. Adică departamentul lor de băgat pumnul în gură. Nu toți sunt căcănari în asociație. Acolo prin ASR sunt oameni inteligenți și dedicați lui “U”. Să vedem, pe rând, ce simpatici sunt exact cei despre care făceam vorbire în textul de mai sus, publicat ieri. Adică, ce fac asereii vânduți politrucilor. Măi, băieți, politrucilor, eu o sa vă scriu povești de acum trei ani.  Dar vedeți că ați comis o grețoșenie imensă, chiar acum. Când vă va exploda aia în cap va fi nasol. Că e proaspătă. O știu, dar nu am acceptul unor părți implicate, de aceea nu o scriu încă. Aia va fi nasoală rău, acolo nu e vorba de bășcălie.

Așadar, un cititor de-al meu îmi distribuie textul scris ieri. Ca să nu mai aibă curaj să îmi mai distribuie vreodată vreun text, departamentul ASR de băgat pumnul în gură se produce pe postarea cititorului meu. Și asereii încep a mă fute. Îmi cer scuze față de simandicoasele cititoare ale respectabilului meu blog, dar alt cuvânt mai plastic nu am găsit. Iată cum mi-o trag ei (o parte din futai doar, că după aceea mă ocup și de ceilalți futaci).

Să facem un printscreen, că așa e frumos când vorbești cu intelectualii din ASR. Că după aceea, fiind foarte prolifici, în genialitatea lor, uită ce au spus.

1

Măi, băieți, aseriști politruci. Mă bucur că mă urmăriți. Știți ce beau, adică bere. Știți că uneori beau la Mercur. Nu aveți cunoștință despre evoluția prețurilor. Berea nu s-a ieftinit niciodată. Dar nu poți să le ceri prea multă minte asereilor spioni. Ei confundă lăptarul cu sfărcurile lui Boc. Că de acolo sug, de la Emiluț. I s-au lipit de țâță ca marca de scrisoare, lui Boc.  Dar m-am gândit. Oare când m-au urmărit asereii spioni, care m-au prins periculos că beau bere la Mercur? Pentru neinițiați, Călin Bârsan este UistElicopterBătrân, așa se semna pe forumul U-iștilor. Deci el mă urmărește… Elicopterul! Cum faci, bre, UistTălâmb, să mă urmărești fără să te văd, m-am întrebat? Și mi-am amintit…

Mă duceam liniștit la Mercur, ca să beau o bere. La un moment dat, am auzit în spatele meu, o voce de femeie. “Domnu, Domnu, aveți un gândac de Colorado pe spate…” Întreb, “Unde?” îmi intorc capul… “Domnu nu îl vedeți…” Gândacul îmi stătea pe coloană. “Să-l omor?” m-a întrebat sadica femeie. “Da”, am spus eu, neștiind ce mână grea are. Și a stărpit gândacul, cu pumnul pe spatele meu. Tu erai, Călin Bîrsan? Te-ai cocoțat pe mine și mă urmăreai, pe unde beau eu bere? Am crezut că te-a omorât, femeia. Ți-ai revenit? Bine că ți-ai revenit că te aveam pe conștiință. Știi de unde știu că tu erai? Că dacă nu am fost atent, fiind pălit aprig de femeie, am călcat în Lucian Chiorean.

Adrian Cinpoeru

Vreo zece ani am scris că hortiștii din deal îi urăsc de moarte pe toți românii, nu numai pe “U”-iști… Specimene din tribuna lor au defilat în centrul Clujului, în manifestații anti-românești. Suporterii ceferiști români au fost practic goniți din tribună de facțiunile ungurești, finanțate de Paszkany.  Doar pentru că le-au reproșat faptul că încurajează echipe ungurești la meciurile cu formații românești. Vă mai aduc aminte articolul scris de Sabin Gherman, la comanda lui Paszkany, în care românii erau batjocoriți? Le-am deschis acțiune la CNCD, pentru discriminare. Am câștigat. Cine e curios găsește pe blog, (LINK.)   O grămadă de clujeni multiculturalnici sar în sus, dacă le spui aceste adevăruri. Ce bucurie credeați că ne fac hortiștii în anul Centenarului, multiculturalnicilor? Deocamdată, să vedem ce bucurii le mai fac ei “U”-iștilor.

cjsport.ro: Iuliu Mureșan Meciul cu U va fi pe Cluj Arena. E problema noastră dacă alegem un stadion.

“E normal să obţinem aprobare pentru că e stadionul judeţului, nu e nici măcar al municipiului, şi s-au mai disputat acolo şi alte meciuri. Echipe din Liga a IV-a au jucat acolo, din comune. Noi suntem organizatori şi e problema noastră dacă alegem un stadion unde să jucăm. De altfel, la începutul sezonului am anunţat la FRF drept stadion principal CMC, iar al doilea Cluj Arena, cu aprobare de la Consiliul Judeţean”, a spus preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan.

Vă place de DJ Scrofu ce stadioane a anunțat la FRF? Ce frumos le “mixează” el? CMC și Cluj Arena. Cocina din deal o ține pentru afumat slană. Oricum, în schelălăraiul de pe deal nu se vor mai investi bani, se degradează. Frâna se află în litigiu cu Căile Ferate Române pentru că nu a plătit nimic din sumele impuse în contractual de asociere, referitor la concesiunea cocinei. S-ar putea să fie vorba de 1-2 milioane de euro, dacă nu mai mult. Cât timp “marele “U”-ist, pesedistul Loți Donko, are lojă în Gruia, nu vor achita nici un ban. Se ocupă PSD. E clar un singur lucru. Kacaioții ceferiști își pregătesc mutatul definitiv pe Cluj Arena.

Dacă nu i-am lăsat să moară, nu ne lasă să trăim

Sțiți povestea cu prietenul pe care îl inviți acasă la tine, apoi, te înjură, te batjocorește, iți regulează femeia și, în final, amândoi te scot afară din casă? Așa le-am dat noi jucători vreo douăzeci de ani, pentru că altfel erau de mult timp decedați definitiv. Așa au încercat să ne distrugă, încă de la începutul anilor 2000. Ne-au luat jucători, antrenori, masori. Ne-au pus piedici cu arbitrii din gașca lor. Au stimulat adversarii nostri. Și-au numit om în conducerea lui “U”, pe Lucian Danciu. Acum, ne intră în casă… Unde “nevasta politrucă” a unora dintre suporterii “U”-iști le face hatârul.

Pentru cine mai militează aiurea pentru buna înțelegere cu descreierații din deal, atașez un (link) lămuritor. Ca să citească declarațiile lui Marcel Popescu, fost conducător în Gruia. El a mai povestit și la TV, cum fiecare ședință a frânelor începea cu “obsesia “U” Cluj. Cum să distrugă “U” Cluj… Cum să ne pună bețe în roate… Cum să ne batjocorească.

Marcel Popescu, în mai 2016. Jucau cu U Cluj şi mie mi s-a cerut să merg să dau bani, 10.000, Craiovei, ca să o bată pe U Cluj. Am spus: cum puteţi să faceţi aşa ceva? De ce trebuie să dispară U Cluj?

Cum de ce, mister Popescu? Pentru că Paskany se credea amiralul Horthy Miklos și guvernator al Transilvaniei. I-ar fi desființat pe toți românii, dacă ar fi putut. Iar securistul Gyula Mureșan a preluat ștafeta și continuă.

Marele “Plan B”, un fâs marca Boc

Dar vina nu e a lor. E momentul lor. Pentru că noi voiajăm și jucăm pe sate, la inițiativa lui Boc și a prietenilor săi infiltrați printre suporteri. Paszkany și-a încheiat misiunea, exact când am fost desființați. Ei continuă, însă, cu aceeași ură. E momentul lor pentru că suntem împrăștiați, demoralizați, suntem numai buni de batjocorit de niște propagandiști unguri nebuni. Lăsați-o baltă pe aia că sunt alți investitori în Gruia. Ăia habar nu au, despre ce e vorba. Aici e vorba de DJ Scrofu și de o parte semnificativă a suporterilor lor. Că nu toți sunt complet demenți. Doar că un grup de simpatici, de exemplu, îl jignesc chiar și pe Dan Petrescu, că e mitic inferior, să plece acasă… Ce ați crezut, dragi U-iști, că vor face ei, cât timp noi ne umplem de rușine istoria, plimbându-ne pe coclauri și jucând cu amatorii? Ce ați mai crezut? Că noi vom executa genialul “Plan B”, “Marele Proiect”, cu care ne-a amenințat Boc și vom reînvia peste noapte, săraci și cinstiți? Numai că tentativa de primar nu are nici un proiect… Nu vedeți, că oamenii puși de el, Irimieș și Constantea, ne bagă în tot felul de mizerii? Ce proiect să ai, când numești astfel de personaje în fruntea clubului? Ce s-a făcut în doi ani? Nimic! Asta e marea realizare a politrucilor clujeni. Să facă, din “U”-iști, oaspeți în propria casă. O să cânte melodiile lor abjecte amplificate de stație, la noi pe stadion. O să urle unul în boxe, până o să ne scoată fotbalul din cap…

Cum e aia cu “mai bine săraci și cinstiți pe sate”, reprezentativilor din Asociația Șepcile Roșii? Mai adăugați niște “calități”. Săraci, cinstiți, batjocoriți de Armando de la Ighiu,  fani Desperado, fraieriți de politruci, violați de Scroafă în propria casă… Nici nu vreau să mă gândesc ce va mai urma. Știu că vă e greu, reprezentativilor, să vă judecați corect. V-a fost greu să înțelegeți și acum câțiva ani, când v-am tot repetat că nu poți să ai încredere în politruci. Nu ați vrut să înțelegeți. Acum e bine? Când prietenii voștri politicieni, căci ei le-au permis frânelor aceste mizerii, fac din stadionul nostru cocina “numărul 2”, e bine? Halal!

Cea mai proastă opțiune este boicotarea meciului, de către suporterii U-iști. Dimpotrivă, ar trebui să fim cât mai mulți, să le acoperim sonor suporterul din boxă și pe cel de la microfonul arenei. Dacă boicotăm, ne vor considera slabi și vor continua mojiciile. Dacă nu, poate că noii patroni kacaioți vor înțelege că nu e bună propaganda ungurească prin sport și își vor vedea de ale lor. Și nu îl vor mai lăsa pe DJ Scrofu și kacaioții lui din tribună să ne tot bage râtul prin gard.

Stii cum e, “draghe” Muri? Dacă tot mai răscolești răhățelul, s-ar putea ca cineva să se supere. Și să vă facă o plângere penală pentru preluarea cu “cântec de trafic de influență” a stadionului. Și pentru înșelăciune și alte infracțiuni în formă continuantă. Că sunteți constituiți în grup organizat, referitor la țeapa trasă Căilor Ferate Române, prin nerespectarea contractului de asociere, e foarte clar. Să vedem dacă o să vă placă să vă plimbați șuncile pe la DNA. Ca să nu mai vorbim de “spălătura” de bani negri pe care o comiteți. Că nimeni nu s-a ocupat, de voi, cu atenție. Deocamdată…

universitatea-cluj

Adrian Cinpoeru