Archive for the ‘Fotbal Mişto’ Category

Cu ocazia realegerii tovarășului Răzvan Burleanu în fruntea FRF, conducerea clubului hortist din deal a publicat, pe pagina de FB, următorul comunicat:

mesaj cfr

Că tentativa de club CFR 19,07 a emis o asemenea grozăvie de mesaj nu poate mira pe nimeni. Acolo, geniu conducător și strateg este Loți Donko, PSD-istul cu funcții prin FRF. Și cu afaceri groase cu FRF. El, când vorbește cu suporterii hortiștilor, pe blog, e Loți Donko. Mai rar, când îi aburește pe suporterii lui “U”, cât de mare “șapcă roșie” este, zice că se numește Vasile Dâncu. Iar când le predă pe la școlile SRI viitorilor spioni e securistul fără identitate. Loți, ciumatul roșu, e în stare de orice, așa că i-a spus lui DJ Scrofu să îi scrie o felicitare lui Burleanu. Să nu uite FRF-istul cine l-a susținut la alegeri! Chestiune tipică pentru orice politruc. Iuliu Mureșan, alt securist, coleg cu Dâncu, a făcut ce a știut și a compus un mesaj memorabil. A pus mâna pe volumul Omagiu, dedicat de comuniști lui Nicolae Ceaușescu, a găsit o felicitare și a schimbat câteva cuvinte.

Mult iubite și stimate, tovarășe Nicolae Ceaușescu!

 Ne bucurăm că inițiativele și strategiile propuse de dumneavoastră și de CC al PCR, încă de la numirea în funcția de secretar general al Partidului, s-au materializat și vor beneficia de continuitate.

Avem încredere că România Socialistă va rămâne pe aceeași linie, iar noi, toți membri PCR și toată clasa muncitoare de la sate și de la orașe, vom contribui la dezvoltarea și bunăstarea materială în scumpa noastră Patrie.    

Să ne trăiți, tovarășe Ceaușescu!

Semnează. Tudor Postelnicu, Ministru de Interne

CFR egal PCR. Pare că și comuniștii aveau mesaje mai elaborate, decât hortiștii din deal. Tudor Postelnicu a fost șeful pe cale ierarhică al lui Iuliu Mureșan, medic al securității din Cluj, înainte de 1990. Postelnicu a fost autorul celebrei afirmații,“Am fost un dobitoc”, atunci când a încercat să-și argumenteze slugărnicia și abuzurile comise la comanda lui Ceaușescu. Cu cine să semene DJ Scrofu, decât cu fostul lui șef, alt dobitoc? Ale cui mesaje să le copieze, decât cele ale unui alt porc securist?

La asemenea munci în rectul lui Burleanu, Gyula Mureșan a făcut ditamai bășici pe limbă.

scroafa

 

Anamaria Prodan ne-a anunţat, la ora 17.00 pe GSP, că e în concediu. Da-i-ar Dumnezeu minte bună, măcar o dată în viaţă, astfel încât să nu mai calce veci în Cluj. Că uite l-a scos pe Alexa în stradă şi omul strânge semnături să o facă persoană naşpa pentru Cluj. Liviu mi-a dat o idee. Mă gândesc să trec pe trotuarul de vizavi de el şi să strâng şi eu semnături contra lui Horthyke Paszkany Grofu’ şi Iuliu Mureşan Scrofu’. La cât au furat ăstia merită un picior hăpt în fruntea cu un rid, plus o traiectorie pe orbită şi înspre constelaţia Gyor- Pecs- Budapesta. Rog suţinătorii unei astfel de idei să mă contacteze pe FB şi mă apuc de treabă. Iute îi facem non grata pe Scrofu’ şi pe Grofu’… Era să scriu că pe Iuliu mai bine îl facem grătar decât non grata, dar prea e bătrână şi aţoasă.

Madam Bostan a scos pe goarnă, la Radio GSP, două memorabile. Cum s-ar spune: când nu se joacă sfredelind  prin găletuţă cu puţa , atunci din puţul gândirii cugetă şi grăieşte .
Prima: “Suporterii lui “U” nu îşi dau seama că sunt minţiţi. Eu i-am scos afară în stradă să protesteze şi ei nu şi-au dat seama.”
Concluzie. Un suporter, adică eu, chiar dacă nu am găletuţa necesară, din puţul gândirii îmi dau seama exact cine mă minte, cum şi de când.    

A doua, monumentală. La întrebarea moderatorului “Oraşul vă susţine?”, Madam Găleată Practicantă a răspuns: “Oraşul aşa mă susţine cum îşi susţine mortul echilibrul!”
După aceea a spus că nimeni, din oraş, nu o ajută, deci prin forţa logicii mortul dumneaei nu stă cuminte în echilibru.
Aoleu, muiere, mă speriaşi vârtos de bazat. Adică acolo la voi la bostănărie nu se spune: “A plecat în lumea celor drepţi”? Se spune: “A plecat în lumea celor strâmbi, a dezechilibraţilor”?
Cum adăcătelea, fă? Făcuşi bubă la cap? Ce face mortu definitiv p-acolo la Dăbuleni? Ce obiceiuri aveţi acolo când omu’ s-a plictisit de viaţă? Nu stă în echilibru echilibrat în coşciug cum ne înţeleseserăm cu natura de la începuturile lumii? La Dăbuleni ce face mortu’ în copârşeu (asta e ardelenism, cred)? Dansează breakdance cu popa? Joacă şotron? Stă în mâini şi arată că e voinic? Îşi sapă groapa singur?
Concluzie: dacă la Dăbuleni morţii sunt  vii, atunci viii sunt morţi. Alo Madam Bostan, decedato, pricoliciule, stafio, zombie! Rest in peace! Atăta eşti de isteaţă de îţi pute capul a mortăciune. Reghe, săracu’, ştie că suferă de necrofilie? 

BALAMUC ÎN ARBITRAJUL ROMÂNESC. PROCURORII ANCHETEAZĂ FAPTE DE CORUPŢIE GRAVE 

În 1994, “U” juca la Târgu-Mureş semifinala Cupei României. Întâlneam Bistriţa care avea să câştige trofeul. Erau vremurile de mare glorie a celebrei cooperative. Am plecat de-acasă cu scandalul de rigoare. “Ai copil mic… bani stricaţi… beri cu prietenii… vii mâine… hâr… câr… mâr…”. “HAI VÂJ!” Pe stadionul din Mureş, de o parte, într-o tribună întreagă, erau mii de “tătici” şi “bunici” ai celor din galeria de azi. Aceleaşi cântece frumoase, aceeaşi bucurie a fotbalului, “inventată” în România de “şepcile roşii” şi de “polişti”. prin anii ’70, când cele două galerii erau înfrăţite. Alţii, rapidiştii, steliştii, dinamoviştii, oltenii, de exemplu, nu ştiau decât “Luptă, luptă… CCA… cfr…”. Erau ceea ce se numeşte “suporteri autişti”. Kakaioţii nu existau atunci. Erau avortoni. Nici nu ştiu şi nici nu are importanţă,  când au fost vidanjaţi din instalaţia de canalizare a fotbalului… Tot acolo vor ajunge… Azi, toţi au devenit isteţi, unici, “cei mai cei” şi cei mai vechi!

 De partea cealaltă, în tribunele mureşene, vreo câteva zeci  de bistriţeni, rătăciţi în partea opusă nouă. La centru (cred că) era  Costică “Suceavă”, tizul lui Costică “Vâlcea”, şeful arbitrilor închis în “scandalul” Penescu. (Poate era Petrescu, că mai uită omul, întotdeauna i-am confundat, dar amândoi erau cu Cooperativa, oricum.) Am condus cu 1-0. În ultimul sfert de oră a fost cea mai mare ghilotinare de la Maria Antoaneta încoace, văzută de mine “pe viu” pe vreun stadion. Şi am văzut sute de meciuri. Eu nu sunt un microbist care am istericale în legătură cu arbitrajele. Sunt şi ei oameni, greşesc, dar ce s-a întâmplat atunci… Arbitrul de tuşă de pe partea tribunei noastre era, asta sigur, timişoreanul Nicolae Grigorescu, considerat cel mai bun arbitru de tuşă din ţară. Era cel mai bun… Pe partea cealaltă nu mai ştiu cine era. Dar ce ne-a făcut ăla şi centralul… Muci ne-au făcut şi ne-au aruncat în fasole cu fotbal cu tot! Nici nu vreau să îmi mai amintesc. Ţin minte că şi Grigorescu, arbitrul de pe partea noastră, dădea din cap, nu îi venea să creadă cum o comitea brigada. Bistriţenii rupeau, nu exista ofsaid pentru ei, cum era mingea la noi cum ne-o luau, nu mai treceam de mijlocul terenului… Aveau lovituri libere, una după alta, la marginea careului… Au egalat, până la urmă, apoi ne-au bătut în prelungiri. La un moment dat ai noştri erau hotărâţi să îi ia la omor pe arbitri. Dacă îmi amintesc bine s-a sărit şi gardul… Un ditamai bolovanul a zburat şi s-a oprit la picioarele lui Grigorescu, deşi omul nu era vinovat, se vedea că nu e băgat în combinaţie. Tuşierul, era chiar în dreptul meu, a împins bolovanul în afara gazonului, nu l-a predat centralului. Îi era şi lui ruşine de ce se întâmpla. A fost prima şi ultima dată când eu am strigat “MUIEEEE!” pe un stadion. De câtă “Muie am dat”, mă durea pe mine în gât. Mi-au ieşit mie ochii din cap şi curgea transpiraţia şiroaie. Nu îmi place înjurătura, e un cuvânt ţigănesc, dar a fost prea de tot atunci. Din punctul meu de vedere, operaţiunea sexuală este “rezervată” kakaioţilor, care mi-au servit-o p-aci. În fine, am jurat atunci că nu mai calc pe un stadion de fotbal, pentru că nu sunt genul care să accept ca cineva să îşi bată joc de banii, sau de nervii mei. Am mai fost pe stadion pentru că am mai scris sport, de curiozitate, sau “agăţat” şi dus de prieteni. Încă, Liga lui Mitică mi se pare un circ de neacceptat. Dar “U” e mai mult decât mizeria lor de fotbal şi cumva trebuie să detaşăm lucrurile… Revenind la meciul de atunci. Daca noi am fi jucat finala şi am fi câştigat-o, toată istoria recentă a lui “U” putea fi schimbată. Era un trofeu care poate că aducea sponsori lângă echipă şi altfel era. 

Dupa 17 ani, “U” a fost furată din nou la Târgu-Mureş. Diaconu şi-a bătut joc şi nu a văzut două faulturi în careu comise de echipa secundă a honvezilor kakaioţi, cfr Tg Mureş. Până la urmă am fost egalaţi. Sute de suporteri ai lui “U” au suferit în tribună. Zeci de mii, au îndurat umilinţa la televizor. Aş fi vrut să câştigăm acolo. Prin ’70-’80 am fost în două sau trei deplasări p- acolo, strigau “Hoyra ASA” şi ne înjurau pe ungureşte, plini de ură. Era cea mai nasoală deplasare, cu cei mai groaznici “băştinaşi”. Săptămâna trecută au mai apărut şi “folcloristele” în “Cancan”, numai aşa, ca să fie tacâmul complet. Oare cât e tacâmul la curvele astea? Poate ne va spune Parchetul, dacă tot le-au filmat şi au obiceiuri de voayeurişti… Mie aşa îmi face impresia, după ultimele evenimente, că cei care au făcut filmul de pe saitul ziarului nu sunt paparazzi. În fine.  Acum, procurorii anchetează faptele de corupţie ale celor care conduc fotbalul românesc. Coincidenţă, e vorba de mafioţii din Târgu Mureş care aveau arbitrii casei, plătiţi regeşte. Nu mă mir, doar sunt prietenii kakaioţilor fruntaşi la mânării. Au avut de la cine învăţa. Şi Paszkany a avut profesor bun: Tata Jean, bistriţeanul, prieten la cataramă pe vremuri, prin familia Horoba. Cum se leagă tot…  Numai că “parchetarii” au acest obicei: când se apropie alegerile, “pun” de un dosar. A fost cel al transferurilor, foarte, foarte grav, cu evaziuni, înşelăciuni, falsuri. A fost îngropat. Apoi cazul Penescu. “Semi” îngropat… Aş spera că de data asta se va întâmpla altfel. Aş vrea ca fotbalul-circ să fie aruncat la groapa de gunoi a sportului. Însă, pardon, la fel ca majoritatea microbiştilor, nu prea cred că se va rezolva ceva! 

(România este ţara tupeului absolut. În 16 septembrie, a apărut acest interviu – Vasile Avram: Arbitrajul românesc este în creştere. În creştere… la incubator.)

Uite aşa am aflat de ce vrea Arpi Horthy să joace pe Moina. Nu îl mai lasă Anamaria în Gruia. Acolo de fapt, sub “acoperire”, funcţionează” un bordel iar  sărmanei muieri îi e teamă că îi pune emberu’ vreo boală în braţe

Dovada, cum ar zice tanti Leana.

Declaraţie Paszkany în Ziua de Cluj: ”  “Terenul este concesionat, dar tot ce există astăzi acolo aparţin clubului CFR Cluj. Înainte de a moderniza arena am cumpărat toate clădirile de la sindicat. Există contract de vânzare-cumpărare prin care am achiziţionat acele clăduri, stabilimente“.

STABILIMENT=BORDEL. Arpi l-a cumpărat de la sindicat. Cu ce se ocupa feroviarul român… Cu cuplăraiu’! Horthyke are voie să aibă bordel şi dacă e ilegal. El are voie orice. 

Era un cântec, pe vremuri. “Sus în deal e-o casă” (Cine nu îl ştie şi e curios îl poate asculta AICI pe Youtube). Îl cânta Mihai Constantinescu. Zice cam aşa:

“Sus in deal e-o casă
Si acolo-i mandra mea
Sprintenă, frumoasă
Daca o vezi n-o poţi uita.”

Acu’ acolo sus în deal e o casă de toleranţă dar, dacă mândra lui Grofu’ e Iulia’, io nu calc veci. Nu mi se pare deloc apetisantă. Scuze, Iulia, ştiu că nu e frumos să îi spun unei femei că -i urătă. Însă tu eşti horror.

CFR 1907 MARFĂ DE ÎMPINS

Ştiam că în Gruia e cantină şi se servesc sandwichuri. Dacă zice Ciciolina că e bordel, aşa să fie. Îi vând un pont. Arpi, nu mai trebuie să vii pe Moina. Acum a aflat lumea adevărul şi se buluceşte sus la “stabiliment”. Ai acolo portugheze, italience, grecoaice, negrese, de toate pentru toate gusturile. Bagă-le în priză, numa’ nu veni jos, că ne îmbolnăveşti, dracu’, pe noi. Eu, până mai ieri, te credeam sculă de om. Acum eşti mai mult. Eşti sculament de om.

Nici nu mai vreau să mă gândesc că suporterii lui “U” îi alintă pe kakaioţi cu “…izdelor”. În fine, bine că au recunoscut, până la urmă…

foto by OVI

 

Jurnalistul Mihnea Măruţă scrie pe siteul Impact News un editorial referitor la noua struţo-cămilă-porcină apărută în media clujeană prin asocierea dintre Liviu Alexa City News, Grupul de la Cluj (PSD) şi Arpad Paszkany (Grupul de la Budapesta). Mare lovitură cu presa peste ideea de presă, am scris AICI. În acest context, struţul e Alexa care ar trebui să-şi bage gulia în nisip de ruşine că s-a vândut. Păcat, o să o spun de o mie de ori, putea face presă adevărată, nu bâlci politic antiromânesc. Cămila, normal, cu două cocoaşe, Rus şi Dâncu, PSD- Grupul de la Cluj, doi cocoşaţi de rele. Iar porcul e cel rămas singur, grohăind, ultimul pe listă dacă nu e Ignat. Editorialul lui Mihnea Măruţă e AICI şi merită citit. Ziariştii bătrâni înţeleg ce urmăresc jupânii cu noul trust. Jupânii Ardealului… Ar înţelege şi ziariştii mai tineri, dar mulţi sunt cam cumpăraţi.  În editorial, însă, Mihnea spune printre altele, referitor la singurul rahat de presă care pute înainte de a exista:

” Mai puţin notorie e conexiunea dintre Dâncu şi Paszkany: cunoscutul sociolog a lucrat, oarecum în secret, pentru clubul CFR, încercând să afle, prin mijloace profesionale, de ce numeroasele performanţe sportive, obţinute într-un timp foarte scurt, nu se reflectă în forţa brandului. Pe scurt: Paszkany îşi dorea, pe bună dreptate, ca titlurile de campioană să aducă şi “suflet” de partea brandului CFR Cluj, ceea ce nu s-a întâmplat la un nivel proporţional cu aşteptările. Banii nu pot cumpăra sentimente. “

Mai citiţi şi voi o dată că eu am citit partea asta de zece ori. Dacă am cam ieşit din presă o perioadă, grozăvia de mai sus nu am ştiut-o. Adică Paszkany l-a angajat pe Dâncu ca să îl lămurească cum şi de ce echipa hortyistă KAC VASAS CFR e percepută de microbişti ca un rău nenecesar. Ca un buboi deluros malign, ca ciumă a sportului românesc. Pardon, unguresc. Şi marele sociolog Dâncu, plătit cu bani grei de Arpi, horticultorul suprem, a făcut probabil o investigaţie, un chestionar, un studiu. Aşa se zice mai nou când îl prosteşti pe unul: studiu sociologic.

( Vasilică! Dâncule! Felicitări! Dacă ai reuşit să îl fraiereşti şi să îl ţepuieşti pe Paszkany, Lordul Ţepelor, eşti tare. Apropo. Domnu’ Dâncu, la Call Mania, firma lui Alexa City News, de unde dădeaţi telefoane la oameni şi îi spionaţi la ei acasă, mizerabililor, tot matale ai făcut chestionaru’? Ia sunaţi-mă şi pe mine să vă dau un răspuns de dulce. În plus, o să îţi spun, Vasile, că eşti un om valoros. Nu de altceva dar aşa îmi place mie să complimentez oamenii degeaba şi să mint câteodată. Dar subiectul Call Mania lui Alexa, care suna de la Polusul lui Paszkany pe chestionarul lui Dâncu e mult prea frumos…)

Io, când am citit ce a scris Mihnea, am râs de s-au speriat râşii. Adică Paszkany a văzut că nu poate distruge Universitatea şi nu poate să îi atragă pe clujeni spre chelia lui. Cu toate că a furat trofee până s-a plictisit fotbalu’ de el. “Bă, de ce n-am suporteri?”, s-a întrebat. Şi s-a dus la pesedistul Dâncu, sociopatul, pardon, sociologul. Ăsta i-a făcut, cică, un studiu, ca să afle de ce frâna din Gruia este singura frână rămasă fără frână. Scuză-mă Horthyko Arpi, da’ eşti bălălău de nu se poate. Eu studiul ăsta l-am făcut de mult şi ţi-l puneam gratis la dispoziţie, cu toată plăcerea cea mai sadică. Dar nici acum nu-i prea târziu, aşa că îl fac public. Arpi! Vezi că acesta este singurul sondaj din lume fără marjă de eroare, deci nu cumva să te îndoieşti că ar fi altfel, decât rezultă din studiu.

CHESTIONAR CU VARIANTE DE RĂSPUNS

Întrebarea 1. De ce Paszkany e fraier?
a. Pentru că aşa arată.
b. Din obişnuinţă.
c. Nu mă interesează subiecţii proşti.

99,9 la sută au răspuns “c”. 0,1 la sută au spus “Nu râdeţi, bă, de handicapaţi!”

Întrebarea 2. De ce nu ţineţi cu CFR (pe româneşte KAC VASAS, BLEAH)?
a. Nu sunt masochist.
b. Nu mă prostituez.
c. Am scuipătoare, nu îmi mai trebuie una.

99,9 la sută au răspuns “c”, 0,1 la sută a răspuns “Du-te, mă, hăpt în mă-ta!”

Întrebarea 3. Ce să facă Arpi disperatul, că habar nu are pe ce lume trăieşte?
a. Să cânte “Noi suntem români”.
b. Să se tundă.
c. Să îi mai dea un milion de euroi moca lui Alexa City News.
d. Să îl transfere pe Ghiţinio Funar, zis Piele.

99,9 la sută au răspuns “Să ne pupe între obrăjori”

Alexa a răspuns “Ba, să îmi dea două milioane!”

 

Uite că m-am înşelat. Şi dacă m-am înşelat, găsesc normal să îmi cer scuze. Şi aşa fac. Scuze, faţă de Robert Gal Pal de la Adevărul, pe care l-am “certat” foarte tare. Am numărat articolele lui, erau de două ori mai multe despre CFR, decât cele referitoare la “U”. Mi s-a părut că şi conţinutul e  “pro” Gruia. L-am băgat în cloaca de jurnalişti vânduţi lui Paszkany. Dar ieri a publicat un articol care mă face să regret, oarecum, răutatea. Sau poate cearta mea a avut rost? Nu cred. Poate aşa avea ordine să scrie mai mult de CFR. În fine… Dau şi print screen la articolul de ieri pentru că e prea frumos. Dacă mai scria că Arpi se crede stăpânul oraşului şi al fotbalului, era aproape bine. Sau dacă arăta cum Paszkany în demenţa lui dictatorială a fost atât de naiv încât să creadă că distruge “U”. Cel mai bine era să fie scrisă şi concluzia: “Otrava din Gruia este umflată cu pompa şi va dispărea neregretată de nimeni”. Oricum i-am dat “LIKE”. Multă baftă, Robert! Aşa să fie cum zice titlul, care e mai rău decât conţinutul Şi, încă o dată, scuze! (Şi vezi că sunt după noi în clasament şi acolo rămân, poate le mai arzi una ca să mă convingi.) 

TITLU: CFR, rămasă fără jucători, părăsită şi de fani