Archive for the ‘City News’ Category


Priveşte, Naţie, cum Paszkany Arpad, slugoii şi ficiorii 0,1907, toţi au patalama de horthişti, exact în mileniul trei. Dar cel mai fain şi mai fain este că în trustul care a fost pedepsit, recent, de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cetăţeanul funest, pardon, onest, Paszkany, este asociat cu doi inşi foarte importanţi. Mai exact cu numiţii Janoş Orosz, zis Ioan Rus şi Loţi Danko, zis Vasile Dâncu. Cei doi au fost chiar şi miniştri PSD, USL, în Guvernul României. Acum se ocupă cu gonitul românilor din propria lor ţară, alături de Arpike Horthyke… Cei trei purceluşi, Paszkany, Danko eş Orosz, şi-au tras un ditamai trustul media, ca-n poveştile cu „lupul cel rău”, zis Motanul Felix. Acolo l-au angajat pe Gherman Sabin, ziaristul cu apucături de spion maghiar. Sabin este un tip sătul de România, la cât o devorează zilnic. Ce-au făcut dumnealor, purceluşii media? Să ne amintim, musai!

În primăvară, a avut loc meciul cu kacaioţii din deal. În ziua următoare meciului, pe saitul citynews, care aparţine tot purceluşilor media, a apărut un editorial semnat de Gherman. Dementul scriitor îi dădea afară pe românii „U”-işti din propria lor ţară, pentru că ar fi necivilizaţi. Ciudat este că numai pe cei de la „U” îi dădea afară ziaristul din Cluj. Pe Andone, Maftei şi kacaioţii lui nu îi elimina, fiind băiat corect şi isteţ… „La noi la Gruia Panonică şi Mitică necivilizatul mai frumos şi mai parfumat budoş olah este…” În fapt, doar Claudiu Niculescu şi colegii lui trebuiau să plece din Ardeal, în opinia autorului Sabin. Era să scriu „Cretin”. Dacă asta ar fi fost o glumă pentru proşti, făcută de un idiot, poate înţelegeam. Dar omul vorbea serios… Rezulta din text că românii care nu sunt născuţi în Transilvania trebuie să părăsescă zona, nefiind demni să le miroase autonomiştilor de-aci inteligenţa ciorapului, încălţat pe dos o dată cu talentul. Asta spunea textul, direct, fără prea multe „ocolite”.

Personal, considerând că textul lui Sabin, de pe saitul celor trei puceluşi media, Paszkany, Orosz şi Danko, este discriminatoriu, am făcut în luna mai o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Tot articolul scârbos, scris de Gherman, plus petiţia le găsiţi AICI. http://www.petitieonline.ro/petitie/romani_hartuiti_in_romania-p51859054.html

Zurbagiii finanţaţi de Arpike şi şcoliţi la AVO, serviciul maghiar de informaţii, au inventat atunci altceva. Când au aflat de petiţia mea la CNCD, au şters, de pe sait, editorialul antiromânesc, încercând să facă uitate urmele jegului comis. Nemernicii! Până atunci, editorialul lui Gherman a fost copiat şi spămuit, de postacii lui Arpi, pe toate forumurile ziarelor, toţi kacaioţii lui Paszkany lăudându-se cât sunt de isteţi ei şi cât sunt românii de mizerabili, proşti şi necivilizaţi. Am văzut textul, până şi pe blogul lui Ioaniţoaia… Mai nasol a fost, însă, că subsemnatul s-a aşteptat la această manevră, de ştergere a textului, aşa că am executat o copie „print screen” după articol, înainte de a dispărea de pe saitul citynews. A trebuit, mai apoi, să trimit şi „print screenul” la CNCD, ca să-i fac complet de „comitet”, pe trişorii laşi şi greţoşi… Altfel, nu recunoşteau că au scris inepţiile. În paranteză fie spus, nici nu ştiu ce mă amuză mai mult la hortiştii ăştia deluroşi. Nesimţirea? Perveristatea? Prostia? Infatuarea? Scrofăreala pedofilă? Meniul galeriei? Laşitatea? Acolo în deal, parcă s-a deschis o altă „cutie a Pandorei”. Baiul e că kacaioţii din Gruia chiar nu mai au nici o speranţă.

Coincidenţa face ca exact în săptămâna unei noi întâlniri erotice cu depilata Cadu să îmi sosească rezoluţia Consiliului, la petiţia întocmită în luna mai, împotriva textului lui Gherman. Conform „Hotărârii” (anexa FOTO 1-7), adunătura de antiromâni a fost pedepsită cu avertisment şi amendă. Adică, au fost găsiţi vinovaţi de discriminare împotriva românilor născuţi în alte regiuni decât Transilvania. Paranteză istorică: singurul care i-a mai alungat pe români, în ultimul secol, din Ardeal, a fost amiralul nebun, conducător al Ungariei, Horthy Miklos, în timpul celui de-al doilea război mondial. În consecinţă, Arpad Paszkany şi slugoii lui au apucături extremiste fascisto-horthyste identice cu ale amiralului predecesor şi au şi primit, oficial, patalama care să le confirme calitatea. Nu mă interesează amenda simbolică, şase milioane, şi nici dacă dumnealor o plătesc, sau nu o plătesc. Mă interesează calitatea lor oficială de extremişti horthişti. Amenda pot să o conteste în contencios până devin şi mai penibili. Mai remarc doar că măsura a fost luată în unanimitate de cei şase membri ai consiulului, deşi caraghioşii, după modul profesionist în care au atacat petiţia mea, au avut angajat avocat. (Apropo de valuri. Am fost întrebat de un microbist mai tânăr, de ce la partida cu Braga peluza din Gruia scanda furios „Faceţi valuri, faceţi valuri!”. Păi de aceea, pentru că toţi suporterii kacaioţi se cred amirali, ca şi Horthy senior şi Horthy Paszkany junior. Una, două, pe neaşteptate, îi apucă dorul de navigat pe uscat şi pe deal în jos, motiv pentru care au nevoie de valuri.)

 

Adrian Cinpoeru

PS Mulţumesc Mihaelei I. pentru consiliere gratuită în cauză. Le mulţumesc tuturor celor care au semnat petiţia mea pe petiţii.ro şi celor care ştiu că mă vor ajuta de aici încolo la spămuit şi la promovat adevărata imagine a kacaioţilor din deal. NUMAI „U”!

http://www.napocanews.ro/2012/11/ziua-cea-mare-universitatea-cluj-cfr.html

(text publicat pe  ucluj.ro)
Îmi pare rău pentru că iar murdăresc saitul cu “cacaracterele” din dealul 0,07, dar e musai. La bordelul cu pricina se continuă seria cărţilor de poveşti din seria “Obsedata cheală”. Acolo totul e relativ. Matroana nu numai că nu acceptă bani pentru prestaţii dar plăteşte şi sponsorizează ea partidele client. Scroful numărul doi s-a apucat de meserie, după ce a fost ginecologul miliţienilor sterili. De atunci, animala naşte singură idei cretine, nu îi mai trebuie moaşă-veterinar, numai forceps. Şi altele, asemenea. Însă, săptămâna aceasta, au mai făcut una memorabilă.

În luna mai, pe portalul de ştiri City News a apărut un text extrem de jignitor la adresa conducerii “Universităţii” şi tuturor românilor. Saitul aparţine lui Arpad Paszkany Horthy Jr. şi pesediştilor Loţi Donko, plus Janoş Rusz, ministru de interne în guvernul USL. Am scris aici despre ce este vorba: “Ei nu o urăsc pe “U”, urăsc România!”. Pe scurt, românii sunt izgoniţi, din Cluj, exact de trustul de presă aparţinând ministrului de interne. De la Paszkany aştept să ne împuşte în plin Centru, la cât ne urăşte. Fiindcă că cei trei fani postaci ai echipei horthyste din deal zbiară pe toate forumurile ca suporterii lui “U” sunt extremişti, m-am supărat. De aceea, le-am întocmit petiţia: “Români hărţuiţi în România”, pe care am trimis-o Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Documentul se poate citi pe petiţii.ro.

De data asta, comicii hortişti au inventat altceva. Mai trebuie adăugat că Arpike Horthyke a mai primit o amendă de la CNCD, pentru alte apucături discriminatorii. Acum, articolul scris de slugoiul arpadian, Sabin Gherman (foto 1,2), a dispărut subit de pe saitul City News (foto 3). A fost şters de pe portal, probabil când au primit înştiinţarea CNCD. Sunt sigur că se vor prezenta la şedinţa CNCD, unde se va soluţiona petiţia, vor spune că subsemnatul visează şi că ei nu au scris în viaţa lor nimic jignitor. În concluzie, curvele prestatoare de la publicaţiile şi televiziunile lui Paszkany Horthy Jr. au făcut un duş, s-au şters de jegul moral şi sunt numai bune de încă o repriză de sex în scris, oral etc. Probabil, mă vor acţiona în judecată pentru denunţ calomnios. Apoi, Janoş Rusz mă va căuta cu miliţienii lui p-acasă să mă ducă pe la Parchet, unde alţi slugoi arpadieni mă vor trimite în judecată. Ăştia sunt în stare de orice, nu mă mai miră nimic, atâta timp cât Năstase se vânează singur prin casă. Şi, deşi e mare cât un elefant, trage pe lângă… Însă vreau să îi informez că, ştiind ce pot gazetarii hortişti să inventeze, am făcut print scree-nuri după articolul scris de Gherman. Mai mult, am trimis copia articolului la CNCD, pentru că şi de la dumnealor mă aştept la orice. Şi încă ceva. Nici nu mă interesează dacă CNCD îi va amenda sau nu. Din punctul meu de vedere, faptul că şi-au şters articolul de pe sait este atât dovada vinovăţiei, cât şi a laşităţii fufelor de consumaţie panonică.

Adrian Cinpoeru

(Text publicat pe Ucluj.ro)

Ce urmează nu are legătură cu etnicii maghiarii din Cluj. Majoritatea nu sunt vinovaţi cu nimic şi pătimesc suficient din cauza politicienilor care răscolesc rahatul. Are însă legătură cu apucăturile secuiului, născut la Sf. Gheorghe şi patron al clubului cu origini horthyste, căruia i se spune, în prezent, “echipa feroviară”. Pardon, nu e patron, e patroană şi acum conduce, împreună cu “imelista” Cadu,  “Asociaţia femeilor care cer tăvăleală-n public”. Portugheza, în urma lecţiilor primite de la doamna Paszkany, preacinstita patroană, a învăţat formula de adresare pentru cetăţenii din ţara în care îşi câştigă pâinea: “Ţigan român!”. Aşa i-a spus Cadu, fosta domnişoară lusitană, după ce şi-a pierdut fecioria pe pista de atletism, lui Mircea Bornescu.  (Apropo, Mirceo! Vezi, spune lumea că a sosit tata socru’ din Portugalia şi acum te pune să o iei de nevastă. Cică a vorbit deja cu colegele de echipă şi au acceptat să îi vină domnişoare de onoare). Să revin. Înainte, Cadu a înjurat şi provocat galeria Universităţii. Până stewarzii, spectatorii şi fotoreporterii din zonă ne vor spune exact cum ne-a înjurat piţipoanca strâmtă-n ţeastă, noi doar putem bănui. Eu aş putea să pariez că, pe lângă “Ţiganilor!”, ne-a adresat şi străvechea formulă lusitană: “Budoş olah!”, adică “român puturos”.

Dar să luăm drept bună expresia “verba volant”, folosită mai ales de marele cugetător, romanul Attila… Era să scriu că Attila a supt de la lupoaică, dar m-am documentat şi am aflat că el cu caii era prieten. Să acceptăm că imaculata Cadu nu ne-a înjurat… Şi să purcedem a citi (“scripta manent”), dintr-una din gazetele arpadiene, făcând cunoştinţă cu părerile lui Sabin Gherman, şef în trustul media, coleg cu doamna P. şi cu pesediştii Rus, ministru de interne, şi Vasile Dâncu, cu grave probleme la internele superioare. Gherman este cel care în 1998 s-a “săturat de România”, pentru ca apoi să lucreze pe mulţi forinţi şi pingăi la Budapesta. Bineînţeles, eu nu cred vorbele agenţilor români, cum că Gherman şi şefa lui, matroana de bordel feroviar, doamna Paszkany, ar fi spioni unguri. Nu cred nici ce a scris Vadim, pe vremuri, că Rus ar fi fost agent KGB… Cât despre prietenia lui Dâncu cu George Maior, şeful SRI, toate fotografiile din presă sunt nişte falsuri ordinare. Cred însă ce citesc că scrie Gherman pe saitul lor secuiesc, referitor la meci şi la “U” Cluj. Nu insist prea mult, pentru că enervez lumea aiurea. Redau doar trei pasaje

(textul integral al articolului lui Gherman, şters de pe portal ulterior e copiat la sfrăşitul textului meu).

Unu. “Felix Grigore, obişnuit să vorbească singur prin stepa Urziceniului”. Deduc că formele de relief de pe cuprinsul României nu sunt OK. Şi mai deduc că în pusta ungurească se vorbeşte numai în grup organizat şi în poziţie de drepţi. Vedeţi, acolo e marea diferenţă de civilizaţie…

Doi. “V-aţi dat în stambă, oficiali (ai lui “U”, n.a.) veniţi de peste munţi la căpătuială, aşa cum faceţi de 90 de ani şi nici dracu’ nu vă-ntreabă de ce.” Mai scade cinci ani, Sabine. Anii ăia în care oficialii lui Horthy Întâiul i-au gonit pe oficialii lui “U”, pe la Sibiu şi pe românii din Ardeal prin Regat. Ce ai vrea acum, Sabine? Să fugim şi pentru că aşa vrea Horthy al Doilea, şeful tău? Nu cred că se va întâmpla. Încă ceva. Vezi că matroana cheală tot de peste munţi a aterizat la Cluj. Stai mai prost la geografie, însă Sf, Gheorghe, oraşul în care s-a născut doamna P, e situat exact în depresiunea cu acelaşi nume. Iar o depresiune, eu am învăţat prin clasa a patra, este înconjurată, ai ghicit!, de munţi. Ia trimite depresionaru’ la origini, Sabine, ca să fii corect până la capăt cu formele de relief şi cu “viniturile”.

Trei. “Voi, oficialii alb-negri nu mai reprezentaţi nimic. (…) Ne-aţi făcut de tot rahatul, ca să vadă ţara că şi la noi e tot ca la voi. Pentru toate acestea ar fi mai bine să vă căraţi de-aici.”  Adică “la voi” în România e urât. “La noi” (nu mi-e clar, având în cedere trecutul budapestan al autorului, în Ungaria, sau în Ardeal?) e altfel.

Citind tot textul rezultă că ei, arpadienii, nu au probleme cu “U” sau cu suporterii lui “U” (Fie vorba între noi,  acum nu au probleme, până câştigă USL alegerile, dupa aia ne toacă mărunt). Ei au probleme, aşa rezultă din text, cu România şi cu românii de peste munţi. Exact cea ce a susţinut, mai puţin doct, ce-i drept, şi doamna Cadu.

Acum, eu ca microbist am o problemă mare. Dacă ăia de peste munţi sunt idioţi, mizerabili, puturoşi, ţigani, de ce joacă echipa matroanei chele în campionatul lor? De ce nu joacă peste Tisa, să nu mai depună eforturi de escaladare transalpină, pentru deplasări? Sabine, la geografie mai treacă-meargă, că mai uită omul, dar la logică te faultezi singur… Nu îţi plac sudiştii, de ce nu îi spui matroanei să se retragă din campionatul mizerabil ca formă de protest? Iar pentru că noi, cei care ne mai credem români şi ne-am născut şi locuim încă în Cluj, suntem pentru voi, cei născuţi din sulă de grof şi plătiţi tot de-acolo, ţigani, închei: Avelo bahtalo, Sabine!

Adrian Cinpoeru

articolul a fost publicat initial aici http://www.citynews.ro/cluj/editorial-4/walter-busca-eu-nu-pentru-asta-platesc-impozit-sa-fie-clar-225438/

Walter-Buşcă, eu nu pentru asta plătesc impozit, să fie clar

Vorbim de derby-ul Ardealului? Cu cine să vorbeşti despre Ardeal? Cu Bornescu, scăpat probabil după tratament? Cu Felix Grigore, obişnuit să vorbească singur prin stepa Urziceniului? Cu maseurul lui peşte-prăjit?
Pentru ei s-au băgat peste 40 de milioane de euro în Cluj Arena, din impozitele plătite de toţi clujenii?
E o nemernicie ce se întâmplă. O nemernicie mare, pe măsura CV-ului oficialilor alb-negri. Şi când scriu asta mă gândesc la “gozeri” – aşa li se spune ăstora prin Ardeal, domnule Buşcă sau Bucşă sau cum te-o mai chema pe foaia de liberare.
Înţelegi? Aţi făcut praf şi pulbere mai mult decât un meci. Suporterii, ăia huliţii şi de la care ziarele de can-can aşteptau îmbrânceala supremă, v-au dat lecţii. Au fost oneşti faţă de ceea ce înseamnă Universitatea pentru ei. Voi v-aţi dat în stambă, oficiali veniţi de peste munţi la căpătuială, aşa cum faceţi de 90 de ani şi nici dracu’ nu vă-ntreabă de ce.
Ca să vă fie clar: ţin cu Clujul. Eu sunt ăla care nu mă uit la 11 metri niciodată când jucaţi U sau CFR, pentru că am emoţii de mor. Eu sunt ăla care caută pe blackberry, uneori în direct la tv, să văd cu coada ochiului scorul – de la ambele echipe. Eu sunt subiectiv pentru că stadionul pe care jucaţi e plătit lună de lună din buzunarul meu – şi voi, oficialii alb-negru de aseară, aţi fost peste limita nesimţirii.
Ca să vă intre în cap: Clujul e un oraş domnesc. Universitatea există aici din 1581, adică din zorii istoriei ţării voastre otomane. Spiritul lui “U” nu e gureşeala lui Felix Grigore sau bâibâiala lui Claudiu Niculescu. E poza aia veche în care taţi şi copii mergeau la stadion şi cântau pentru “U” fără spaima că sare Bornescu să le dea cu scaunul în cap.
Asta voi n-aveţi cum să-nţelegeţi: pentru că în Cluj de multă vreme nu mai sunteţi gazde, chiar dacă jucaţi pe Cluj Arena. V-a luat-o istoria, aşa bătrână cum e, înainte. Cele peste 40 de milioane de euro cheltuiţi pe stadion n-au legătură cu voi, ci cu campaniile electorale.
V-au păcălit: de fapt voi, oficialii alb-negri nu mai reprezentaţi nimic. E drept, şi voi i-aţi păcălit. Şi pe ei, şi pe noi: ne-aţi făcut de tot rahatul, ca să vadă ţara că şi la noi e tot ca la voi. Pentru toate acestea ar fi mai bine să vă căraţi de-aici – ar fi mai bine să vă-ntoarceţi la gunoaie, e o meserie nobilă: începeţi cu voi înşivă.

Sabin Gherman

Nu scriam de articolul ăsta dar m-am uitat pe pagina de facebook a autorului. Fraţilor, ăsta saracu’ ţine cu “U”. Adică, el e un fel de trădător crăcănat, cu sufletul în barca lui “U” şi cu profesia în troaca lui Paszkany Kapdepulany. Ziaristul se numeşte Cristi Jacodi. Ăştia din trustul paşcanian toţi au, ca şi Gabi (Jakab), sex incert, altfel nu înţeleg de ce îşi folosesc diminutivele. Poate aşa le porunceşte Arpi Hortyke… Bă, mintenaş vă bagă Grofu’ silicoane şi vă-mbracă-n fuste ca pe Scrofelix, pe la chefurile orgii. Articolul, conceput cu ce are Jigody, pardon, Jacodi, cel mai deştept în curu’ pantalonilor, are titlul:

 ” Unde e stadionul ”Elite”? Cluj Arena își dezvăluie lipsurile” 

Mai bine îi punea titlu: “Unde-i baba să-i rup laba”. Mamăăăă! Arpi! Donko! Schimbaţi, mă, numele saitului de ştiri în “Universul orbilor”! Nu observaţi că ziariştii voştri nu văd ditamai construcţia din Parc? Aiurea… Nici nu are rost să vă obosiţi să căutaţi articolul. Cluj Arena e de kkt, după ei. Gazonul e praf, instalaţia s-a stins la un antrenament şi nu funcţionează turnicheţii. Asta a găsit orbetele Jacodi, ridicând muşuroaie de inepţii, în curtea bordelului citynews. Toţi amatorii de prostituate oarbe pot să apeleze la serviciile lui Cristi, săraca. El, de fapt,  la ordinul lui Hortyke Arpike, de pe dealu’ Ştipula, le dă  în cap la inamicii boanghenului suprem: CJ, Alin Tişe şi firma care a construit Arena. Da, mă, Jacodi. Ai dreptate. Românii sunt proşti nu sunt în stare de nimic. Paszkany e ţâţă de mâţă cu stadionul lui din colonia panonică “Ungaria mică”. Jacodi! Vezi să fii atent când te apleci să pupi Scroafa-n rect că o să dai cap în cap cu Sabin Gherman. Că şi ăla s-a săturat de România şi caută Ungaria prin tot felul de locuri ascunse.  

Bă, Donko Sondocchio, angajează şi ceva surdo-mute, p-acolo, la voi la organul de presă “Felinarul roşu-alb -verde”, unde eşti patron cu Horthy. E de mare succes, ai sparge concurenţa din branşa bordelurilor, la cât fac alea de fain în timpul orgasmului. “ATUMA, ATUMA”, zbiară. N-ai avut experienţe sexuale cu surdo-mute? De ce minţi? Mă, fi corect! Lucian Danciu altceva povesteşte prin urbe! ( Doamne, iartă-mă! Că iar m-au enervat ăştia în Sfântu’ Post)

“Daca cei de la Consiliul Judetean doresc sa modernizeze stadionul nostru si sa achite cele 23 de milioane de euro investite de noi pana acum, suntem dispusi sa li-l cedam. Nu este nicio problema, doar ca asteptam sa primim o oferta concreta. Asa cum cei de la “U” Cluj platesc pentru a juca pe Cluj Arena, asa am putea si noi sa platim o chirie Consiliului Judetean pe stadionul din Gruia”, a declarat finantatorul “feroviarilor” pentru Citynews.ro.

Mdaaa. Finanţatoru’, zis Faianţatoru’, iar nu încape de noi… Da’ ce fain îi, să ai servitori ziarişti. E mai orgasmic decât să-l plăteşti pe Scrofu’ să guiţe non-stop pe la televiziuni. Scrofu’, se pronunţă “Ssch Hrrr Ofu'”, nu este nevasta porcului, ci prostituata Abatorului, acolo unde face kakaiotul afaceri. Arpi Horthy şi-a luat trust de presă şi până se satură de dat telefoane şi vorbit tâmpenii majore pe siteuri mai trece o vreme. În ultima vreme, emberu’ se muifică, adică dă din gură aiurea, tot mai des, pe toate canalele, cred că a făcut pariu cu Jiji, când a jucat la Cluj, care e mai caraghios. Numa’ că vinitura de secui e mai penibilă decât albanezu’ cioban. Ăla măcar ţine minte ce spune dimineaţă. Ăsta din Gruia îşi schimbă impresiile de la oră la oră. Cum îi vine vreo idee cretină, cum dă un telefon la slugoii din presă de la citynews şi o împrăştie pe reţea. Una zice Ssch Hrrr Ofu că a vorbit cu Tişe, alta îi trebuie lui Hortike. Acum kakaiotul a mai inventat una: să plătească CJ 23 de milioane pe cocină. Stabilimentul porcilor  nu a costat nici 15 milioane, ştiu toţi cei implicaţi în fotbal, s-a şi discutat la un moment dat. Numai Parchetul se face că nu vede. Doar nu a cumpărat honvedul boxe şi instalaţie kakaoke- karaoke de 8 milioane pentru kavesecişti…  A spălat Arpi bani negri cât a putut, la construcţia cantinei din Gruia. O să fie hazliu, când va prezenta facturi false, pentru că nimeni nu-i “decontează” nimic dacă nu verifică actele. Chit că se vor prescrie “falsurile” şi “spălările de bani”, vedem şi noi ce a mai comis horthystu’.  Ce zici Arpi? Sari cu documentele? Io nu cred că ai curajul. Dar de “amortizarea mijloacelor fixe” ai auzit, că spui că eşti mare om de afaceri? La tine pe deal nu se amortizează nimic? Nu suferă muierile, când săriţi pe ele? Nu scazi nimic din 23 de milioane?  Sau schelele alea nu le-ai băgat la mijloace fixe? Nu ţi se par fixe? Îi drept că dacă scoţi un şurub încep să fie mobile, dar e altceva. Tare cred eu că în contabilitatea de la KAC CFR e jale mare. Nu ar fi rău să  înceapă băieţii să verifice, dacă tot are atâtea idei… În orice caz, mare-i grădina din Gruia şi mulţi chei la minte i-au sărit gardu’!  

PS  Eu nu pot să mi-l închipui pe kakaiotul suprem, pronunţând “U”. O “vocală” atât de frumoasă nu poate fi pronunţată de o gură de canal. Nu ştiu cum face… Cred că îşi ţuguie buzele, se screme o juma’ de oră degeaba până îi ies ochii din cap, respiră, inspiră, expiră, transpiră, dă din mâini ca elicopteru’, din picioare ca apucatu’, din scrotul la care îi zice scalp, mimează, salivează, oftează… Se chinuie major, până ghiceşte interlocutorul ce vrea să spună.  Aşa o să piară, încercând să spună “U”…

“Hriho’s Blog” ne anunţă, AICI, cine va conduce NCN sub patronajul lui Liviu Alexa, City News: Lucian Danciu şi Sabin Gherman. Cei doi au fost la “Servus Cluj”, cea mai secretă publicaţie din istoria Clujului, care aparţine tot Imagisticii.
NCN va fi postul din care va năvăli asupra noastră Paszkany călare pe Mureşan şi ne va cotropi apartamentele paşnice. Cum m-am supărat, de mult timp deja, pe toate neamurile migrator-colonizatoare, eu am scos postul din grilă. În ultimul timp, mă intoxică şi cu reclama otrăvitoare a celor de la Roşia Montană Gold Corporation aşa că i-am spus bucuros: “Adio!”. Toată tărăşenia  închide “colacul” lui Alexa: KAC-CFR, NCN, RMGC. Pentru cine nu ştie, amintesc pe scurt cine sunt cei doi care vor conduce postul:

Lucian Danciu: Fost preşedinte la “U” Cluj, dat în judecată de Walter, pentru că a făcut viramente spre o fundaţie fantomă. Foarte ciudat acţiunea din instanţă a fost oprită, deşi din conturile lui “U” au dispărut 250.000 de euro. Din informaţiile mele, documentul a fost semnat de Bănceu, din partea lui “U”, director executiv şi Danciu, din partea fundaţiei. Adică Lucică Vameşul, preşedinte la “U”, a pus mâna pe un sfert de milion, chiar înainte să plece. ( O să revin cum am promis, dar am fost prins cu altele. Aşa-i când nu ai şefi, nu ai priorităţi…)

Danciu a mai condus spre dezastru Realitatea TV Cluj (2008-2010), staţie locală deschisă pe filiera Boc- Paszkany.Atunci a luat în leasing o mulţime de autoturisme de la Ecomax-ul lui Arpi, vreo 15 din câte mai ţin eu minte. Relaţie veche, plăcută, iubire mare, moncher! Dezinteresată, pe bani mulţi!

Sabin Gherman este cel care a stat ani de zile la Budapesta, plătit de o universitate de la Budapesta, după ce a scris volumul “M-am săturat de România”. Am scris mai pe larg în postarea “M-am săturat de România ungurească!”.

Mesaj pentru clujenii cu cetăţenie maghiară: “Vizionare plăcută!”. Mesaj pentru ceilalţi: “Ioi, îi bai cu ăştia, pe faţă ne lucrează cu propaganda pe spinare!”  

Iar a scos Gabi Jakab, Muma Zăpezilor, capu’ de moartă vie criogenizată. Creatura aia mincinoasa, cu sex incert, ceferista pe faţă, de la City News. Tu, copcă! Ce e cu editorialul ăla semnat de tine? Schimbă-şi numele în doamna Paszkany nr. 3! 

Titlu City News: “Mor anii (de odinioara) cand vor banii?”.   

Păi, dacă te întrebi şi nu ştii, îţi spun eu: Nu mor caii noştri, când latră javrele din Gruia! Da’ îţi dau un sfat: fă-ţi blog, ca şi mine. Spune-i cumva, nu ştiu, de exemplu: “M-am lovit cu şina-n cap”, “Cin’ mi-a pus Frâna în drum” sau ” Urăsc “U”, cum îmi urăsc furunculu’ din nas” şi scrie acolo din alea despre Universitatea. Că te faci de râs, dacă ai pretenţii că lucrezi la publicaţie online echidistantă. Fă ca şi alţii, spune pe faţă cu cine ţii, scrie ce vrei. Nu face pe corecta că nu eşti. Titlul e clar. Vrea să spună că moare istoria lui “U”, pentru că avem patron la echipă şi banii lui ne “distrug” clubul. Măi, să fie, câtă logică de cap de fier! Ar vrea să fim ai nimănui. Da’, na! Uite că nu mai este aşa! Hai să vedeţi ce texte mai are macaca îmblănită alb-vişiniu cu cur chel ca patronu’. Ca să nu intraţi, pentru că vă otrăviţi cu cianuri şi bale de honvezi kavesecişti turbaţi, îl comentez aici.

“Candva, pe cand fotbalul nu-si vanduse in totalitate spiritul mercantilismului, Universitatea Cluj nastea pasiuni si smulgea ropote de aplauze admirative. Ultima promotie de “studenti” care facea sa exulte tribunele, cu fotbalisti precum Goga, Szekely, Gabi Jula sau Giurgiu, e de mult promovata in cercuri mai inalte.”

Cândva, mai exact acum, capră cum staţi voi la Arpi, smulgeţi gemete, naşteţi monştri miliţieni mici, urâţi şi le puneţi numele Iulică. Ce vrea să zică, printre rândurile hai-hui? Că “U” nu mai are suporteri pătimaşi. Las’ că aveţi voi, bube din păduchi de mistreţi de pustă. Cică,” cercuri înalte”… I-a învăţat Alexa cu “închisul cercului media”, colacul ăla de WC, se cred toţi mogulaşi stăpâni de presă  şi acum s-au conectat la cuvântul “cerc”, definitiv. Fiecare cu cercul lui, pentru că dacă au cap pătrat, urmăresc perfecţiunea.

” Un club atat de greu incercat de-a lungul timpului n-avea cum sa arboreze steagul alb. A venit apoi Walter, omul cu banii si sperantele”

Aşa! De ce te cenzurezi? Foarte greu încercat, clubul “U”. Spune cum am plecat de sub jugul horthyst criminal la Sibiu, în 1940. Şi cum, tot atunci, din echipa ungurească KAC, renăscută de fasciştii unguri asasini, a apărut CFR. Sau cum uneltele infiltrate de Arpi, la “U”, au vrut să ne distrugă. Ai apăsări în splina verde? Cică, nu mai avem “steag alb”, adică ne-am “murdărit” pentru că a venit Walter. Nu ţi-e ţie ruşine, focă patrupedă dresată în lac la Balaton, să vorbeşti de mizerii, când Paszkany şi echipa lui, stăpânii voştri, sunt de râsul României? Când acum iese la iveală cum aţi aranjat primul titlu? Când Arpi îşi bate joc de Cluj şi de ţara asta, cumpărând politicieni? Când extremişti unguri, membrii galeriei voastre, participă la manifestaţii antiromâneşti? De ce nu scrii de astea, creatură paralelă cu coloana ta vertebrală?  Eu cred că ţi-a pus Alexa esenţă de prostie în peştele salarial şi eşti mută ca năvodul.

“Si cu promisiunea ca “U” va deveni mai mult decat cea mai iubita echipa din Ardeal. “Printi” si fii ratacitori s-au strans cat ai clipi la Cluj in hora cupelor europene, jurand credinta si loialitate valorilor clubului, iar vestea marii transformari a zburat pana la turci! Fotbalul, insa, e un paradox. Cu cat incerci mai mult sa-l fentezi, cu atat te face sa pari mai neputincios. Poti fi si Mourinho – cel adevarat, nu-i pasa!”

V-am spus că e cu mintea mangă, pe coclaurile scrisului. Tu, îmbuibată în drojdie de cerebel lipsă, mai avem de adus vreo o sută de mercenari ca să ajungem la jumătate din cei aduşi de Arpi. Numai că uite am început să vă batem rău, la juniori. Nu o să avem nevoie. Am avut de-ai noştri întotdeauna. Vă dădeam şi vouă jucători, pentru că eraţi pastă. Plus vreo douăzeci de antrenori, trebuie să aducem, ca să vă ajungem. Cică fentăm fotbalul. S-a bucurat că am pierdut ieri şi a luat-o la distracţii şi ceardaş cu gunoierii cu patalama şi poză de buletin de ghenă, din galeria KVSC. Îi mânâncă tare la hormonul mongol că vine “U” acasă şi s-apucă de boscorodit singuri.   

“Candva, Universitatea zambea boem si se juca frivol cu inimile noastre. Fardul vanitatii i-a stirbit insa farmecul de odinioara. Candva, era doar cea mai iubita, si poate ca ar fi fost mai bine sa ramana asa… ”

Zâmbeam, dară! Că nu aţi apărut voi kacaioţii. Cu figurile voastre de clovni trişti panonici. Cu impresia că numai voi trebuie să existaţi şi cu ambiţia de a ne distruge. Nu mai putem zâmbi, căci de atâta ură aruncată în noi ne-am săturat, mojicilor! Exact! Nu mai avem farmecul de odinioară, ci avem mândria să vă aruncăm de unde aţi venit: în neantul etern! Numai atunci ne va reveni farmecul! Stai liniştită, fiică din flori de gheaţă a lui Arpi şi Alexa, că “U” rămâne cea mai iubită. Nu puteţi voi face transplant de sentimente cu cuţitul cu care vă ungeţi margarina pe sandwichuri, prin deplasări. Şi ştii ce e mai bine? Noi râmânem ceea ce suntem. Şi mai este bine, că voi frânarii de conjunctură horthystă aţi devenit cea mai urâtă echipă din România. Şi că o să fiţi scuipaţi peste tot, aşa cum aţi scuipat voi, în grandoarea voastră infectă, pe toată lumea. Sfat: bagă-ţi capu’ în balega din iurtă la care îi spuneţi stadion, că habar nu ai ce este în sufletul U-iştilor şi nu ai cum să îl înţelegi. Şi apropo de titlul vostru. Nu v-ar muri mulţi înainte!     

 Românii au mai îndurat, ieri, o zi de umilinţă. A trecut, a trecut… Aşa cum au mai fost şi altele. Aşa cum 1 Decembrie, Ziua Naţională, este prilej de propagandă antiromânească, făcută de tot felul de gărzi bozgoreşti zdrenţăroase. Ieri un ungur dement şi-a bătut joc, la Miercurea Ciuc, de memoria lui Avram Iancu. Nu mai scriam deloc, preferam să uit, e mai uşor. Şi, până la urmă, la Cluj au fost o mână de unguri, au defilat, nu au făcut balamuc ca până acum, să le fie de bine. Au dreptul să se bucure de o sărbătoare, e neamul lor.

City News, site unguresc de limba română

Dar la “rondul” de dimineaţa al presei clujene am mai primit câteva palme. Un singur site de ştiri din Cluj îşi bate joc în continuare de români, la modul brutal: City News. Nivelul abject la care a ajuns să facă presă fostul amic Alexa mă miră şi nu prea. Am crezut că este vorba doar de banii lui Paszkany la mijloc. Nu este aşa, e mai urâtă: City News pare un site unguresc de limba română. Să le luăm pe rând:

 Titlul din City News care m-a supărat: Nepoata lui Avram Iancu: “Avramuţ avea depresii”.

Ce a spus anonima femeie se poate vedea, filmat, pe stiridecluj.ro, AICI. (ăştia au “delimitat” măcar problema nebuniei) 

 Bun… Stă cititorul român neavizat şi îşi spune: “Aoleu, era nebun ăla. Cum facem din el erou naţional?”. Iar ungurul bucuros când vede titlul, râde sadic: “L-au spânzurat secuii, ieri, bine au făcut. Trebuia lichidat mai repede că era dus cu capul, ca toţi românii”. În România, nu se cunoaşte ce este şi cum se manifestă depresia. Din lipsă de informare, omul simplu crede că este sinonimă cu nebunia. Ai rezolvat-o, Alexa, ai profitat de ignoranţa unora? Ţi-a plăcut major să ne mai scuipi încă o dată în faţă? Tu, Liviule, eşti ziarist, ne cunoaştem! Faci astea dinadins, aşa simţi tu. Nu le faci din nepricepere, nu ai greşi aşa des. Te supără tot ce este românesc. De la “U” Cluj, la simboluri şi  eroii neamului. Poate primeşti şi ordine, ca să arunci cu mizerii în obrazul românilor, sau poate stăpânii tăi se bucură. Când execuţi ordinele primeşti şi banii de la domnii Otravă şi Pistolar. Cum ai putut da aşa titlu? Ai extras ce a fost mai rău, Alexa, din spusele unei oarecare, ca să arunci în derizoriu imaginea unui erou iubit de români. Nu ai dat nimic, nici un rând, despre Csibi Barna, porcul panonic care a făcut circ ieri în Miercurea Ciuc şi l-a “spânzurat” pe Avram Iancu. Îţi baţi joc de clujeni în ultimul hal, dezinformezi. Credeam că te prostituezi pentru doi forinţi doar… Dar tu le faci din convingere. De aceea, te-ai bucurat că l-ai angajat pe Sabin Gherman, “sătulul de România”, cel care a jucat ceardaş pe banii ungurilor. 

Alexa s-a diluat

Iar faptul că ai ajuns să te foloseşti de spusele unei anonime, ca să bălăcăreşti neamul din care fac şi eu parte, ar trebui să mă facă să mă cobor la nivelul tău. Da’ vezi eu sunt domnişor şi nu fac aşa. Nu o să dau declaraţia unui anonim, care mi-a spus că limba ta maternă nu este deloc limba română şi nici date despre familia ta. Eu nu te-am auzit vorbind decât româneşte şi până la urmă nu e un păcat să fii “corcitură”. Să zicem că nu e nici frumos să arunc din astea, deşi la ce faci tu… Nici legăturile familiei tale cu Marius Vizer, pistolarul, nu le dau. Alea cu spionul Pazkany nu le mai repet, le-a înţeles lumea. Nu dau nici numele persoanelor apropiate ţie, care au lucrat unele mai demult, altele mai de curând la “ascultări” sau prin servicii. Ascultări în “limba maghiară”, atenţie! Au păstrat înregistrările şi ţi le-au pasat? Interesant! Nu dau nici alte zvonuri despre simpatiile tale faţă de vorbitorii de maghiară din redacţie. Ştii ce dau? O singură frază din “cronica anonimului”: “Picătura de sânge românesc pe care Alexa a avut-o la naştere e diluată complet în interese meschine”. Era bună de titlu fraza, aşa-i? Da’ vezi, eu nu cred în anonimi, deşi ar trebui, mai ales când unele din spusele lor se verifică. Şi nu cred că e frumos să te foloseşti de anonimi, aşa cum faci tu. În schimb, dacă tu crezi că e bine să îţi baţi joc de români şi de oraşul ăsta, continuă!

Ca totul să fie frumos împachetat în roşu-alb-verde despre sărbătoarea ungurilor se spune, în City News: “Ziua maghiarilor, sarbatorita cu cantece la Cluj”

Nimic altceva. Nimic despre declaraţiile politicienilor maghiari care solicită autonomia Ţinutului Secuiesc. Nimic despre trădătorii români care le cântă în strună.

O să redau câteva titluri din Napoca News, ca să se înţeleagă contextul:

 De Ziua Maghiarilor, oficialii UDMR din Secuime au depus jurământul de credinţă faţă de Ungaria şi au arborat drapelul secuiesc: „Noi trăim cu faţa spre Budapesta”

“Există speranţă reală pentru adoptarea unei legi a minorităţilor acceptabilă şi pentru comunitatea maghiară” 

Laszlo Tokes: “Este cea mai fericită zi din viaţa mea” 

 Cam astea s-au întâmplat ieri. Dar City News a văzut doar “depresia lui Avram Iancu”. Boala ungurului chior face ravagii! În final, trebuie arătat că toată presa online a relatat cum Paszkany distruge Parcul Feroviarilor. Cu o excepţie, aţi ghicit, City News. Astăzi este organizată o acţiune de protest, împotriva acţiunilor guvernatorului Arpad. Amănunte, AICI.

Programul  “Să fraierim frumos bizonul clujean”, elaborat de City News în cârdăşie bancară cu Horthy Paszkany, continuă. Alexa, City News, şi-a ridicat boticul flămând, şi-a înfoiat nara în decorul cu adieri, şi-a ascuţit privirea pe bancomat şi a făcut un salt înainte nervos, pe zăcământul aurifer. Zăcământul l-a primit bucuros la umbra sa.

 Cu fildeşii în zăcământ 

De abia a semnat Dl. Cianură Paszkany contractul de publicitate dintre honvezii de la KAC-Vasas- CFR şi Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), firma care va ne otrăvi Apusenii. Nici nu s-a uscat cernala pe docoment că mulgătorul Alexa şi-a făcut impetuos apariţia. Nici nu mai ştii care-i cianura, care-i vitriolu’, care-i cu otrava, care-i cu violu’. Intelectual, deocamdată… Da’ mult nu mai este, pentru că Horthyko arpadianul are apucături de bară tot mai ciudate şi ne poate surprinde oricând cu vreo lovitură în patrimoniul propriu sau comunitar. E obişnuit. Aşadar, City News-ul lui Liviu Alexa titrează important:  “Peste 10.000 de vizitatori intr-un an, la “Aurul Apusenilor.” Ne intoxică cu “bune intenţii otrăvite”, doar e plătit de Arpi şi echipa lui Horthyko are contract cu “auriferii” RMGC. Publicitate agresivă, lipsită de orice mască facială sau bulină cu P, pentru RMGC. Dacă ne otrăvesc natura, ce îi poate împiedica să ne înebunească “informativ”. Paszkany ăsta crede că ne nivelează creierul cu maşina de tuns gazonul din Gruia. Ne confundă pe toţi, cu urangutanii chei de la KVSC. De aceea, City News dă-i, şi dă-i la cosmetizarea RMGC, compania distrugătoare de mediu şi munte. Care companie, cică, este foarte interesată de istorie, de renovări, de construcţii, în Apuseni… Aşa scrie textul din City News şi îţi vine să îi şi crezi. Dacă s-au pus pe pieptul echipei de fotbal i-au împrumutat şi obiceiurile. Bagă nonstop minciuni şi falsuri istorice, boli molipsitoare. Spectatori, vizitatori, suporteri, toţi de abia aşteaptă să joace ţeferu’ şi RMGC să grebleze aurul, aproape gratis… Alexa a mai scris prin toamnă nişte articole pro RMGC şi apoi a tăcut mâlc. Nu a picat mai nimic,Liviule? Nu l-a mai interesat subiectul. O să revin, pentru că e interesant, dar e musai să mă pun la punct cu “japca” aurului din Apuseni. O să mă străduiesc. Ca să ştiu şi eu câte parale fac noii sponsori ai kacaioţilor din Gruia. Oricum, titlul corect al articolului trebuia să fie: “Peste 10.000 de ţucături de la noi, în dosul Cianurii, cu voinicie şi antidot”. Poftă bună, Alexa, mânca-te-ar inventatorii internetului, cu garnitură de mătrăgună. Repede ai mai sărit să muşti din dăraba de lingou… Sper că nu ţi-ai rupt fildeşii. Şi, vezi, să nu zici că urmăresc să şpăguiesc RMGC. Ştii foarte bine, dacă nu se plantau pe tricoul frânarilor, nici nu existau pentru mine. Da’ acum îmi poluează, o dată în plus, privirea…

 Alexa a mai făcut una nu de mult, dar am zis că e post şi nu o mai spun, ca să nu îmi fac păcate. Am zis eu, dar ei devin prea incisivi în greblatul după mulsul banului. Aşadar, City News a fost o perioadă suspect de atent la stâlpii, la cabinele şi facturile Romtelecom. De aceea nu scriau mai nimic prin publicaţii, fiindcă erau cu ochii după fir şi fără fir în logica din stâlp. Apoi, în 28 februarie, a apărut un interviu mulgător cu un director al firmei: “Husky de Romtelecom.” Alexa i- a zis Husky, după ce l-a periat pe blăniţă o juma’ de zi. “Deşteptule! Şcolitule! Frumosule! Aport! Adă leul!”. Cam aşa a decurs dialogul, partea nescrisă. Dar ai grijă, Alexa, căci nu e Husky. E o dihanie mai mare decât malamutul. Nu e nici câine, se numeşte “Dibol de România” şi se lasă muls de toţi şmecherii din presă. Smântânit fruntaş, băieţaş!

Eu, spre deosebire de suporterii Universităţii, pe care i-am rugat să nu mai intre pe siteul City News, pentru că este vândut lui Arpad Paszkany, trebuie să îl citesc. La sfârşitul acestei  postării, mai pun o dată dovada sclaviei, pentru cei care nu au văzut-o până acum. Am început să scriu AICI, despre legarea lui Liviu Alexa, City News,  de glia grofului Paszkany. Patronul City News e jurnalist vechi şi a fost bun. Acum nu mai poate fi la fel de bun, pentru că nu mai este şef peste ce produce. Dacă ar fi rămas la fel de capabil, ca pe vremuri, de exemplu, nu ar fi scăpat şi ar mai fi săpat, la subiectul care ţine prima pagină peste tot. Mai exact, la scandalul “mitei din vămi”. Eu m-am tot uitat să văd ce zice fostul coleg Alexa, despre un subiect pe care îl cunoaşte foarte bine. Şi nu scrie mai nimic.

De ce tace Alexa-n vamă…

Toată presa arată că “firele”, în acest imens scandal, duc la Vasile Blaga. Mulţi dintre cei implicaţi au fost numiţi în funcţie de fostul ministru al internelor. În postarea mea, de AICI, am arătat legătura, dintre Arpad Paszkany şi Vasile Blaga, prin Andi Boer, PDL. Plus legătura lor cu penalul Călin Mitică şi mogulaşii Hoandră- Bogdan, de la Ziua de Cluj- Realitatea. Boer face parte ( dacă nu l-au scos, între timp) din Consiliul de Administraţie al clubului CFR 1907, KAC- VASAS, mai exact. În perioada în care Blaga a fost ministru, Boer i-a fost consilier. În concluzie, dacă tot e plătit de Paszkany, ce rost ar avea ca Alexa să scrie de Blaga? Niciunul. Pentru că sunt toţi pe-o mână. Şi s-ar supăra Arpi, şi adio bănuţi!  Ca să vedeţi că Alexa ştie, bine de tot, ce este prin vămi, trebuie să revin la celebrul dosar Gazeta. Exact. Acolo unde Boer, “blagofilul”, l-a acoperit pe Paszkany prin declaraţii strâmbe. Hei, hei, moşule Alexa, de ce nu ne povesteşti tu nouă, de perioada Oradea, inclusiv fazele cu vama? Ţi-ar creşte traficul semnificativ. Scrii tu despre presa economică, despre trustul Adevărul? Paranteză. Ieri am răs şi cu mouse-ul. I-a dat Alexa, pe blogul lui, nota patru lui Dinu Patriciu, pentru că ar fi un mogulaş de presă incapabil. S-ar putea, Alexa! Dar vezi, că tu eşti, în Cluj, în topul datornicilor la stat şi un pic de decenţă nu ar strica.

Blaga scapă urma. Turma…

 Povestea “Alexa- Vamă- Bihor” e mai lungă şi o să revin. Deocamdată, doar câteva amintiri. Şi, în primul rând, o întrebare care şi acum bântuie lumea presei clujene: cum a scăpat Alexa, de “dosar”, atunci cu arestările? Întrebare care, sigur, îl bântuie şi pe Liviu Man, directorul fost arestat al Gazetei de Cluj. Are el răspunsuri mai bune şi nu are rost să încerc eu lămuriri. Mai întreb una, alta şi îmi mai amintesc. Recunosc cinstit, că îmi este greu să înţeleg exact ce s-a întâmplat. Aşadar, Alexa a fost redactorul şef al Gazetei de Bihor, condusă de acelaşi Man. A fost băgat în mizerii, până în gât, aşa spune rechizitoriul şi unii martori, dar a plecat la timp. Sau a primit ordin să plece. Bine, nu numai el a scăpat ciudat … Au fost mai mulţi. De exemplu, Hoandră, de la Ziua de Cluj- Realitatea, care şi el a plecat, la timp, din asocierea cu Man… Sau Cotoc, Amprenta, care nu a plecat, ci s-a “evaporat” din dosar. Ce de mogulaşi, prea cinstiţi… Ce de proptele super înstelate a avut câte unul, dacă pe Man, care era cel mai tare, l-au legat şi ei au scăpat? Sau ce au mai turnat ei unde trebuie? Poate, în timp, aflăm… Îmi mai amintesc ceva, exact din perioada declanşării scandalului “Gazeta”. De câteva luni, lucram la un ziar din afara Clujului, deci nu mai eram conectat foarte bine, la ce se întâmplă. Înainte de a se produce arestările, am aflat totuşi, că la Bună Ziua Ardeal şi Gazeta de Cluj se lucra la o anchetă “dură” despre afacerile lui Vasile Blaga, ministrul de Interne de atunci. Dacă eu am aflat, cred că e clar că ştia şi Blaga… Man, domn’ director la Gazeta, oare de unde ştia Blaga? Şi ce era în anchetă, căci la cum v-au arestat şi v-au luat tot din redacţii, undeva era bai mare. Şi, dacă Blaga ştia, ştia şi Paszkany, de la Boer, să zicem. Iar dacă tu nu ai scăpat de “bulău”, alţii cum au făcut? De exemplu Paszkany şi Alexa, de ce au scăpat? Sau mai direct: de ce aţi fost băgaţi “selectiv”?

Frizeria City News şi uitucii lui Blaga

Ciudat şi nu prea, în Bihoreanul de ieri, AICI, a apărut un interviu cu Călin Vesa, directorul vămii din Oradea (DRAOV CLUJ, de fapt).  Vesa este omul lui Blaga, şi el. Omului i s-a scurtat mintea rău. Să vedem ce zicea în 2006, despre dosarul Gazeta, atunci când s.au făcut arestările şi ce zice acum.

2011, ieri.

Reporter – Ce aveau cu dvs.? (cei de la Gazeta, n.a.)

VESA “- N-am vrut să cedez şantajelor lor. Am fost abordat de unul din directori, Aurelian Grama, care însă nu mi-a cerut nimic. Apoi a apărut Florin Cuc, care mi-a zis pe şleau să le dau 1.200 de dolari pe lună, ca o taxă de protecţie. Să colectez eu de la firmele care aveau de lucru cu vama. Am refuzat categoric şi au început să mă picteze. Au ajuns până acolo încât să mă acuze că mă droghez. Toate astea le-am declarat la DIICOT la Cluj când a fost ancheta cu Gazeta.

2006. Gândul. AICI

“Procurorii DIICOT Cluj au reprogramat pentru joi, la Cluj, audierea lui Calin Vesa. Seful Directiei Regionale Vamale din Oradea a declarat corespondentului Mediafax ca, incepand din 2001, a fost contactat in mai multe randuri de conducerea Trustului Gazeta, care i-ar fi cerut “sa capaciteze” firmele care au tangenta cu vama sa-si faca reclama in Gazeta, fixand chiar si o suma de 2.000 de dolari pe luna. “Cand am refuzat, m-au amenintat ca vor scrie ca ma droghez, asa ca e mai bine sa fiu baiat bun”, a sustinut Vesa. El spune ca in urma cu doi ani a facut si plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, pentru santaj, impotriva lui Liviu Alexa, fost redactor-sef la Gazeta de Oradea, a lui Liviu Man si Florin Cuc, care atunci era director la Gazeta de Oradea, dar anchetatorii au decis neinceperea urmaririi penale.”

Plus o completare, DRĂGUŢĂ, din Bihoreanul, AICI:

Declaraţie Vesa, despre cei de la Gazeta de Bihor: “Au urmat câteva serii de articole, cum că am legături cu mafioţii, iar apoi m-au anunţat că o să-mi găsească frizerul şi o să-mi facă analiza unui fir de păr, ca să demonstreze că iau droguri”.

Căteva mari diferenţe, la Vesa. Explicabile, poate, prin ordinele primate de la Blaga, între timp. În 2006, în opinia lui Vesa, erau vinovaţi mai mulţi şantajişti, printre care şi Alexa. În 2011, este vinovat doar Cuc, fost redactor la Gazeta de Bihor. Pe Alexa l-a uitat. De aceea are funcţie, pentru că nu are memorie. Precizare. Florin Cuc a sărit dur împotriva tuturor celor de la Gazeta, imediat după arestarea lor şi i-a turnat. Motivul, simplu. Şi-au bătut joc de el, ca şi de alţii. Omul s-a răzbunat. Apoi, Vesa spune că a făcut plângere, în 2004. Interesant. Au fost nevinovaţi, atunci. Parchetul a dat NUP. Iar în 2006, când Alexa nu mai era în zonă, la Oradea şi plecase de la gazete, Vesa a revenit ca martor. Şi a pus, urgent, umărul la arestări. 

Şi, în sfârşit, una dintre cele mai ciudate manevre jurnalistice. Şi multe mi-a fost dat să aud şi să citesc. Alexa şi Compania, de la Gazeta de Bihor, umblau după frizerul vameşului orădean. “Hair styliştii” vroiau să demonstreze, la analiza firului de păr, că Vesa, vameşul, se droghează. Alexa, ţi-e bun capul de sub freza superioară? Mie asta cu părul mi-a scăpat, până de curând… Am hohotit cinci minute. Şi gazonul de pe ţeastă mi- a râs şi şi-a luat bodyguard, să nu îl deteriorezi, dacă ai idei. Liviule, omul nu era vreo curvă, din perioada noastră de burlăcie, să o scărmănăm la coafură, fără piaptăn! Era director de Vamă! Tu ţi-ai făcut analiza la păr? I-ai făcut-o, lui Paszkany? De aceea se rade neomul, pardon, neonul acasă, ca să nu mai meargă la frizer? I-ar lua ziariştii moţul la lupă. Bine, l-ai învăţat! Treci la scalpul lui Mureşan! Eu simt în urină nişte nasoale. Nu mă cauţi? Tu nu simţi? Am auzit că Bibi Hoandră analizează aprig, la lupă, ultimele evenimente. Dar se ştie că el îşi schimbă părul şi toarnă, dacă trebuie, pentru că acesta îi este năravul. Una, două, se uşurează pe toţi. Uite aşa ajung ziariştii neam de foarfecă, brici şi pişoar…   

Adrian Cinpoeru