Archive for the ‘Ungurii’ Category

Ungurii au descoperit focul, ceva mai târziu decât alte popoare primitive înconjurătoare. Din această cauză,  deși au învățat printre primii alte secrete, maghiarii au avut de suferit din punct de vedere tehnologic. Astfel, ei, popor pur inovativ, știau secretul țigării și aflaseră cum se construiește o sobă sau cazanul de pălincă. Dar, dacă focul le era necunoscut, ungurii fumau la rece cu țigara stinsă, se încălzeau la lemnul verde și beau țuică de prune sau de cireșe, nedistilate în distilerie. Adică, se îmbătau în permanență cu apă rece, motiv pentru se nășteau în abstinență, trăiau în abstinență, mureau în abstinență. Morții lor erau mai fericiți, decât cei vii.

Primul ungur care a făcut cunoștință cu binefacerile focului a fost, de fapt, o femeie. Frumoasei Ibolya i s-au aprins călcâiele, prima dată, când l-a văzut pe Ghiță Focșani, ciobanul valah. Cum dormea el cu ciomagul în mână, singur și neconsolat, lângă turma de mioare… Apoi, Ghiță a mai prins-o și a mai aprins-o, de câteva ori. În schimbul acestor înflăcărate momente ale comunei primitive, ciobanul i-a dăruit unguroaicei o cutie de chibrituri. Mare i-a fost mirarea lui Levente cel Pașnic, șeful de trib, când Ibolya a făcut prima demonstrație, prima prezentare de produs. S-a uitat el, cum supusei sale i s-a roșit capătul unui băț subțire, în mână. A făcut bășici, punând mâna pe ciudata apariție roșie. A pus limba să mănânce flacăra. Și-a fript mestecătoarea, dar i-a plăcut cum miroase friptana. A aprins o căpiță de fân, a luat pastrama de sub șa, a fript-o și a înfulecat-o cu poftă. A distilat pruna și a băut-o. Și-a iubit una dintre neveste, a aprins o țigară, în loc de postludiu și s-a gândit. “Nu iese fum, fără foc de la valah” . Astfel, a născocit cel mai vechi proverb unguresc. Satisfăcut de țigara aprinsă, din care băga fălci nesătule și puternice, i-a spus nevestei tandru, dar hotărât:

“Poruncesc la tine faci la mine un beiatule. Să fie vitez, voinicule, iute și piroș de roșu cum focul. O se cheme la el Gyuri Foksany. Așe nu uite ungur, de prieten boratom olah puturos, care noghyon și bugăt de mult bine fecut che dat focule la noi la moghior.”

Așa s-a născut Ghyuri Foksany, primul ungur focos.

Cu tulumba la guvern 

Mitul ungurului focos este la fel de prezent  zilele noastre, precum în timpurile cele mai vechi. Foarte ciudat, pentru istoria tradițiilor și obiceiurilor asiatice, există mari diferențe în funcție de sex, legate de acest mit. Spre deosebire de masculul focos, destul de nervos și de asocial, unguroaica focoasă este plină de calități. Un mare admirator al acestui mit este premierul Viktor Orban, zis Foka, primul ungur fochist.

Pe 15 Martie, ungurii și-au sărbătorit Ziua Națională. În mai multe localități din Harghita și Covasna, etnicii maghiari au arborat steagul Ungariei. Uitând de prietenia cu valahii, ei au refuzat să înalțe și steagul României. De aceea, primăriile orașelor respective au fost amendate de autoritățile statului. Atunci Foka Fochistul s-a aprins singur, cu tot cu Guvernul pe care îl conduce.

Titlu, Realitatea NET: Guvernul de la Budapesta a luat foc în scandalul steagurilor maghiare din Ținutul Secuiesc.

Adică, ungurii guvernamentali au protestat pentru că au fost aplicate amenzile, intervenind în problemele interne ale României. În al nouălea cer, au declarat pe limba lor: “Am fecut inche o data kakiți, pe vecinul valah.”

Comunicat: Către Viktor Orban și Guvernul Ungariei!  

În virtutea milenarei prietenii pe care o purtăm poporului maghiar, Asociația Valahilor Pompieri Voluntari cu Tulumbă (AVPVT) face următorul anunț.

“Ne exprimăm sincerul regret că ciobanul Ghiță Focșani v-a dăruit secretul focului, fără a vă învăța și modul de stingere. Tulumba (pompa sau furtunul) este instrumentul cu care se stinge incendiul, focul ce distruge guvernul maghiar  și pe miniștrii care se autoaprind de la mațul propriu. Noi, cei din AVPVT, dispunem de tulumbe, precum tulumba ciobanului Ghiță, valahul primitiv. Chiar dacă modelul nostru este la fel de vechi, ne descurcăm. De aceea, ne oferim a face o vizită la Budapesta pentru o demonstrație de dibăcie și talent în mânuirea furtunului și stingerea incendiului guvernamental. E vina noastră că ați luat foc, căci noi v-am dezvăluit secretul. Dar, folosind jeturi puternice și bine țintite, în cinci minute vă stingem, garantat. Apoi, vă și uscăm, pe țeastă, cu foehn-ul. Pentru că amiciția dintre popoarele noastre suferă în ultima vreme, vă vom dezvălui și cealalată  întrebuințare a tulumbei, numai pace să fie. Veți mai afla, de la noi, un mit, o poveste. Un secret neîmpărtășit, încă, altor neamuri. Mai precis, vă vom dezvălui secretul utilizării tulumbei în terapia de cuplu.  Vă vom învăța cum se fericește consoarta. Cu răbdare și cu exemple practice. Căci prea sunteți nervoși. isterici, nesatisfăcuți și lacomi teritorial. Aspect care ne mâhnește și ne îngrijorează cumplit la pompă.”

Trăiască milenara prietenie dintre ungurii focoși și românii cu tulumbe!”

Semnează Țunami Pompilian Tulumbosu, președinte AVPVT.

orban 2

Adrian Cinpoeru

Mituri tribale ungurești: Zeița olteancă cu bubă la cap

Mituri tribale ungurești. Cârtița de ghețar, la Jocurile Olimpice

Mituri tribale ungurești. Centaurul și măgarul centenar

 

      

 

Dacă romanticul și visătorul român s-a născut poet, călătorul, grăbitul și vitezistul ungur s-a născut călăreț. Când bebelușul român deschide pentru prima oară ochișorii, o caută din priviri pe mămicuța lui. Apoi, se uită după o tastatură, să-i scrie măicuței, într-o poezie, cât de mult o iubește. Când ungurul se naște se uită cât de crăcănat este, dacă poate încăleca bine vreun bidiviu și dacă i se potrivește șaua și calul de mărimea cea mai mică, XKK.

Firesc, unul dintre primele mituri ungurești s-a inspirat din viața calului, atât de indispensabil alergatului prin lunga și mănoasa stepă.

Erau vremuri grele pentru viteazul neam maghiar. Secetă mare, foamete și mai dihai. Într-atât le slăbiră marii războinici încât nu se mai vedea omul și calul după ciuline. Se călăreau, pe rând, sleiți de puteri. O bucată de drum îl călărea omul pe cal, până obosea animalul. Apoi, bidiviul se urca în spinarea omului și cutreierau mai departe. Simbioza era perfectă. Au rezistat, o vreme, călărindu-se reciproc, până când li s-a terminat fâneața complet.

Îngrijorat de viitorul supușilor, Cent, căpetenia de trib unguresc, a făcut adunare mare. Discursul lui este consemnat în Kronika dupe Ureke:

“Oastea mea, vitezu meu, haremu meu! Strins la voi aci, spus ke mare bai este la noi. Uscat tot pe verticaluș in sus. Uscat pemint, uscat iarbe, uscat calule, uscat emberu de om. Ninci papa! Io, nopte, nu putut dorme de fome, uitat la stele eș supt Cale Lactee. Fecut calcul aritmeticuș. Te, fiom, bitang, copil a lu semeț eș fere friche Adam es Eva! Io ghindit așe eș spus la voi! De ce doi gure de hranit? Mai bine numa unul! Eș avut idea. Mutat capu meu in loc la capu la cal! Așe, numa un gure, numa un burte! Eș calu fugi mai ghiorșon de iute ca unguru, dake nem omule pe spate lu calu. Eș uitat sub armesaru meu, Aur. Uitat mult acolo. Crezut coade crescut, da nem coade. Șamanu zis la mine che sub calule e un fosu de penis mare! Mai noghi de mare dechit ciomagu lu olahu puturos de cioban romanesc! Nem io? Nu, bine? Mai multe papa, mai repede viteze, mai mare bucurie la nevestele. Hai taie capu la cal și la mine și fecut un ungur mai bun. Dupe mine, toț la fel faceț!”

S-au strâns șamanii. S-au strâns călăii cei mai calificați cu secure ultimul răcnet, campioni olimpici la cioplit gâtul cu toporul. S-au strâns cele mai pricepute croitorese de iurtă, de la Fashion House. I-au tăiat capul căpeteniei Cent și l-au cusut pe umerii armăsarului imperial Aur. Din păcate, din motive încă neelucidate de istoricii maghiari, transplantul nu a reușit. Pacienții au decedat. Supușilor nu li s-a părut că e mai bine să mori decapitat, decât să rabzi foame și au renunțat la operație. Însă, legenda lui Cent și a armăsarului Aur a dăinuit peste milenii. Narațiunea este cunoscută sub numele de „Epopeea lui Centaur”.

Cicciolina neîmblânzita

Ultima adeptă a mitului lui Centaur a fost actrița porno Cicciolina, Ilona Staller, născută prin anii 50, la Budapesta. A fost și deputată în parlamentul italian. Cicciolina, fascinată de mitul strămoșesc al Centaurului a făcut cunoștință, prin niște herghelegii prieteni, cu un armăsar macho. Animalul era puțin afemeiat, dar era chipeș și dotat. Și nu avea mai mult de șase ani. Îndrăgosită de armăsar și cu gândul la strămoșii ei, Cicciolina s-a hotărât să-i facă bidiviului un copil, jumătate om, jumătate cal. Acest articol, fiind unul foarte serios și istoric nu va cuprinde imagini din timpul împerecherii Cicciolinei cu ditamai mâna de cal. Curioșii pot căuta și găsi ultima poveste video, cam porno ce-i drept, legată de mitul Centaurului. Așadar, s-a tot împerecheat Cicciolina cu armăsarul, dar mânji nu a reușit să facă. Ulterior, supărată că nu a rămas grea, l-a acuzat pe bidiviu că și-a făcut singur vasectomie, fără să o anunțe.

Măgarul centenar

Din mitul Centaurului, venerat timp de multe milenii de neamul maghiar, sau desprins multe alte povești. Una dintre acestea este mitul Măgarului Centenar.

Legenda e scrisă în culegerea “Basme și povești ungurești de Peter Iszpireny”. Rezumând. Un ungur preistoric care se închina zeului  Centaur a ales să poarte, în timpul inteligentei sale vieți, un cap împăiat de măgar, tras pe propria căpățână. Printre unguri era cunoscut ca Zeul Iiiiiiiih Haaaa Haaaa Haaaa, pentru că alte sunete nu scotea. Măgarul era pașnic, la început. Dar vrând să facă o glumă unui trib vecin le-a a pus la cale o mică farsă și o scurtă vizită. A nimerit peste neamul vecin exact când aceștia sărbătoreau o sută de ani de la domesticirea porcului. Mare le-a fost mirarea și sperietura văzând că, tocmai atunci când pârleau porcinul sărbătorit, între ei s-a ivit un măgar pe două picioare. Înspăimântați de creatură, membrii tribului au luat-o la fugă cu alergatul. Niciodată, nu s-au mai întors la vatra strămoșească. Măgarul, când văzu și înțelese tâlcul întâmplării, își facu un obicei. Cum sărbătorea vreun trib din vecini un centenar, cum apărea să le strice petrecerea. Astfel, tribul maghiar cucerea fără lupte toate teritoriile învecinate. I-au gonit, în acest creativ mod, pe cei care sărbătoreau o sută de ani de la descoperirea focului. Le-au luat pălinca, în plină petrecere, celor care au descoperit pruna și binefacerile ei. Apoi, le-a luat sutienul și o țâță amazoanelor care sărbătoreau o sută de ani de la descoperirea arcului.

Adepții mitului Măgarului Centenar trăiesc și se manifestă și în zilele noastre, în plin mileniu trei. Măgarii Centenari continuă să intre cu copitele, urechile și ragetul peste vecini, tocmai când acestora le e lumea mai dragă. Astfel. Știind că nenorocitul și puturosul de olah român sărbătorește o sută de ani de la Marea Unire, asinul acționează măreț de isteț. De aceea, la recentul congres PSD, Măgarul Centenar Kele Nem Hunor a declarat: „Maghiarii din România nu sunt dușmanii țării”. Tocmai când Hunor răgea frumos și nedepilat, de la tribuna Congresului PSD, mii de alți unguri urecheați copitați defilau prin Secuime pentru autonomie teritorială. Manifestau ca prieteni ai vecinului român, cântându-și imnul milenar:”Iiiiiiih, Haaaaa, Haaaa, Haaaaa!”

Adrian Cinpoeru

ciciciolina 3

După cum explicam, recent (AICI-link), tradiția maghiarilor migratori este plină de creaturi mitice. Creaturi, în marea lor majoritate, foarte comice și zbanghii. Bogata lor imaginație a făcut ca triburile maghiare să se integreze ușor și repede, pe orice meridian. Ei au fost primiți cu brațele deschise pe pământurile altor triburi, din cele mai vechi timpuri, până în prezent. Că ungurii vor să le taie băștinașilor brațele primitoare e distractiv numai pentru ei și pentru topoarele din dotare.

betty

 

Săptămâna trecută, a fost descoperit ultimul exemplar din străvechiul trib al Cârtițelor de Ghețar. Se presupune că acest neam maghiar este o ramură mai evoluată a triburilor Muntoșilor de Stepă și Schiorilor Faimoși Eschimoși. Membrul tribului Cârtițelor de Ghețar are ca principală preocupare arheologia, mai exact, săpatul după dovezi ale continuității maghiarilor prin toate colțurile lumii. De aceea, li se acordă o importanță națională deosebită. “Cârtița” se deplasează pe schiuri și, în loc de bețe, are două lopeți ascuțite cu care face săpături arheologice chiar în timpul deplasării.  Astfel, elimină o grămadă de timpi morți. Pe cap, poartă ochelari și o cască plină de greieri gălăgioși, agresivi și agitați. Ochelarii, firesc, sunt împotriva razelor solare dăunătoare. Greierii îi ajută să uite de frică, să prindă curaj și viteze nebănuite, atunci când zburdă pe pârtii și excavează situri arheologice, în coborâre, fond sau slalom.

Betty Szonyi s-a dat pe jgheabul halfpipe

Elizabeth Swaney, pe numele americanizat  forțat, este ultima adeptă a preistoricului trib al Cârtițelor de Ghețar. Betty Szőny, cum este ea cunoscută de iubitorii tradițiilor maghiare, a pornit să cutreiere mapamondul în căutare de dovezi arheologice încă de la naștere, când a fugit de-acasă grăbită tare. Evenimentul epocal al nașterii ei a avut loc în California, în 1984. Asta explică de ce are și pașaport american. Nu este prea clar ce pârtii a mai frecventat și cu ce rezultate arheologice, dar se ocupă de acest aspect cei de la laboratoarele de istorie maghiară contrafăcută. Cert este că, în februarie 2018, Betty Szonyi a început să cerceteze foarte atentă solul înghețat al Coreei de Sud, mai exact, al localității Pyeongchang. După cum se știe, căile istoriei sunt mai întortocheate, decât căile Domnului. Astfel, Betty a nimerit, cu hărnicia schiurilor, lopeților bețe și greierilor din cască, exact, în toiul desfășurării unei probe de schi acrobatic, halfpipe, din programul Jocurilor Olimpice de Iarnă. Cum pârtia semăna cu un jgheab de adăpare a ancestralului cal, prieten al ungurului strămoș, Betty s-a apucat de săpat, ioi, ioi, cu deosebit entuziasm. S-a oprit, s-a uitat… “Nincsi dovade unguresc sub lopate”. S-a dus în sus pe jgheab, a mai sondat o groapă… Nimic. I se părea că mere prea ghiorșon de repede la vale. No, ho! A mai pus o frână. Apoi iar în jos și în sus, pe lateralele jgheabului. Cum a văzut prin preajmă tot felul de schiori dubioși, din alte triburi, care râdeau de ea, a intrat la idei.  “Furat olahu, nainte meu, tot istoria , dizno de porc”, și-a spus supărată, lovind ghețarul și mai tare cu lopețile. Jgheabul fiind pe terminate la vale, a vrut să urce înapoi sus pe deal, să mai înceapă o dată lucrul. A fost oprită, la timp, de niște indivizi cu ochii teșiți. Semănau leit cu străbunii ei, dintr-o gravură mai veche. Le-a înțeles și graiul destul de bine. Indivizii cei răi i-au interzis să mai sape, spunând că sunt șefi de jgheab olimpic și că ea schiază prea încet. I-au făcut semn că mai trebuie să coboare niște arheologi și că se face noapte poimâine, dacă o mai lasă o dată la vale. Betty nu a prea înțeles despre ce este vorba în jurul său, dar îi plăcea că e în centrul atenției mondiale. Apoi a venit la ea, pentru un interviu, Benjamin Radvanyi, un ziarist de la gazeta de umor european și istorie veche Magyar Nemzet (Națiunea Maghiară).

Titlu în Magyar Nemzet.

Ice Land

“I’m a Hungarian skier” – interview with Elizabeth Swaney, who has become world famous

Adică. Pământul Ghețurilor. “Sunt schioare unguroaică”- interviu cu Betty Szonyi, care a devenit faima lumii.

Bine că nu a nimerit cu schiatul la Jocurile Olimpice de Vară. Acolo, apa-i dezghețată. Dacă săpa o groapă mai mare, i se înecau greierii din cască.

 

 

Adrian Cinpoeru

 

 

 

 

Se știe că, la sosirea lor în Câmpia Panonică, ungurii erau organizați în triburi. Deși păgâni, unii dintre ei foarte sălbatici, ei au fost primiți în Europa cu destulă înțelegere, chiar dacă uneori inspirau teamă. Motivul principal al asimilării lor relativ rapide a fost revigorarea industriei de divertisment din țările apusene. Europenii creștini se amuzau copios, când îi vedeau pe unguri cum se roagă la etnobotanice, la rădăcini și răgălii, la musca fără cap, la nuci și cai verzi pe pereți, la licurici, sau mormoloci. Ungurii bătrâni și înțelepți cunosc multe povești glorioase despre înaintași, povestiri păstrate prin transmitere orală…

Mituri existențiale ale triburilor maghiare.

Astfel, la gura sobei, poți auzi povestea lui Kodobelk, Zeul Melc Neînfricat. Ungurul preistoric a încercat, ca orice alt primitiv, să-și caute originile, să-și explice apariția existențială, interpretând fenomenele naturale și lumea înconjurătoare. Astfel, șamanii lor, în timp ce tribul se plimba cu iurta în spinare prin Asia, au descoperit melcul, răbdătoarea creatură care își cară în spate propria locuință. Logic, între cele două suflete pereche, sufletul-ungur și sufletul-melc, a avut loc o simbioză, ca o consecință firească a obiceiurilor și sentimentelor comune. Mai multe picturi rupestre, de pe pereții beciurilor clădirii Parlamentului Maghiar, înfățișează oameni târându-se pe coate și genunchi, cu o iurtă cusută pe spate și cu două cozi de vacă înfipte în timpane, în loc de coarne bourești. Se presupune că operațiile chirurgicale, de montare a iurtei și de împlântare a coarnelor, erau destul de dureroase, aspect care explică și dispariția acestui ritual.

O altă divinitate, la care ungurii primitivi se închinau, era Marele Bărzoi. Ungurii, popor migrator, și-au explicat nestăvilita dorință de a cutreiera mapamondul, privind la migrația păsărilor spre țările calde. Bărzoiul, cu ciocul lui lung și puternic și prin ținuta sa maiestuoasă, le-a impus respect. Adepții ritului Marelui Bărzoi locuiau în cuiburi și se credeau berze. Principalele lor preocupări erau învățatul zborului și trasul de buze ca să le crească cioc. Bărzoiul și barza au devenit simboluri ale virilității și fertilității, simbolistică împrumutată și de alte popoare europene. (De exemplu, pe teritoriul României, se folosesc expresiile „Ce ți-a adus barza?”, sau „Nu mai ciufuli bărzoiul!”, care au ca inspirație mitul Marelui Bărzoi.) Se presupune că ritualul și triburile care se închinau Marelui Bărzoi au dispărut, atunci când adepții au luat hotărârea să își mute cuiburile pe stâlpi și să se înmulțească prin ouă. Bolovanii albi și rotunzi pe care îi înghițeau, crezând că o să-i clocească, s-au dovedit a fi extrem de dăunători sănătății tribale. Cei care au reușit să reziste cu balastul în mațe au fost căsăpiți în luptă, nefiind în stare să se deplaseze din cauza greutății. De aici și proverbul maghiar „Apa trece, pietrele te omoară”, în contradicție evidentă cu mesajul pur existențial al proverbului românesc, “Apa trece, pietrele rămân”.

Povestea Zeiței cu Bubă la Cap

Recent, o descoperire arheologică de excepție a revoluționat istoriografia maghiară. După îndelungi săpături, excavatoriștii de la adevărul.ro  au scos, de sub o bibliotecă, o olteancă grav lovită-n cap cu mobilierul. (Link cu incredibila poveste AICI.) 

Iată ce spun arheologii de la adevărul.ro: „O întâmplare nefericită a făcut-o pe Roxana Tudor (37 de ani) să se îndrăgostească iremediabil de cultura maghiară, despre care nu ştia absolut nimic până în 2015. Atunci, biblioteca de acasă a căzut pe ea şi a urmat o perioadă lungă în care a rămas la pat. Avea să descopere muzica lui Zámbó Jimmy, un îndrăgit artist din Ungaria (care a murit în 2001). După refacere, a vrut să înţeleagă versurile cântecelor care “au schimbat-o”.   Aşa a început să înveţe singură limba maghiară, să descopere cultura, arta, istoria, bucătăria, modul de viaţă, spiritul maghiar..”. 
Pe scurt, olteanca respectivă a devenit unguroaică, în cuget și simțiri, după ce a făcut bubă la cap. Ea a fost adoptată foarte repede de comunitatea maghiară din Ardeal, mai ales, de către secui. Dacă, până acum, istoricii maghiari căutau dovezi care să ateste că ungurul a fost primul în spațiul carpato- dunărean, acum totul devine clar. Ungurul a apărut, pe teritoriul României, deodată cu olteanul pălit zdravăn la țeastă. Toți ungurii ar fi, de fapt, olteni loviți la mansardă. Pe cale de consecință, UDMR Craiova va cere autonomie teritorială pentru spațiul olteano-secuiesc. Astfel, a fost înființat Scaunul Secuiesc al Oltenilor Fără Scaun la Cap. De-acum, panoplia de zei unguri s-a îmbogățit cu încă o entitate supranaturală: Zeița Olteancă cu Bubă Născătoare de Unguri. Dacă secuii se roagă, la Zeiță, să facă mulți copii care să-i semene, românii ardeleni le cer celor mai înguști la minte dintre olteni să își ardă bibliotecile, căci sunt prea periculoase. Deocamdată, înțelepciunea populară oltenească s-a mai îmbogățit cu o zicală: “Ai carte, ai parte de unguri”. Iar în cultura tradițională maghiară a apărut proverbul “Dă-i, Iștenem, românului mintea, cea de pe urma loviturii la cap!”

Adrian Cinpoeru