Archive for the ‘Întâmplări cu ziarişti’ Category

Sâmbătă, pateticul a îngropat România. Greu se putea întâmpla ceva mai caraghios, decât Congresul PSD. Și, totuși, ridicolul a luat-o razna prin București. De fapt, Realitatea TV a îmbrățișat ridicolul și a luat-o razna pe coclaurile jurnalismului.

După cum se știe, pesedeii au interzis Realității să se instaleze cu studioul în Sala Palatului, în timpul Congresului. Măsura a fost una absolut firească, din punctul de vedere al unui fost coleg al lui Octavian Vasilică Hoandră, adică al subsemnatului. Despre obiceiurile hoțomanului Hoandră știu și pesedeii, unul dintre invitații la Congres, Vasile Dâncu, cunoscându-l bine. Degeaba s-a supărat la lingurică și s-a enervat la neuron Rareș Bogdan. Intra Hoandră, zis Bibi Lică, la Congres, i se lipea mâna pe stația de amplificare și… Adio, nene! Își monta stația pe balconul locuinței din București și nu mai plătea nici abonament la telefon. Vorbea cu prietenii țepari din Cluj, la stația de amplificare, de pe balcon. Se îndoiau Carpații sub urletele lui Bibi Lică: “Hei! Paszkany! Ce faci frățioare? Arpi! M-auzi? Vezi că n-ai semnal bun, nu te-aud!”

Și rămâneau pesedeii, la Congres, cu microfonul în mână degeaba. Dădeau din gură și din aripioare, ca peștii înfometați prin acvariu. Dacă cei din primul rând poate că mai reușeau să citească ceva pe buzele lui Dragnea, cei din spate, nici o șansă. Cum ar fi fost să spună Dragnea ceva și ceilalți să înțeleagă altceva?

Dragnea, zbierând cu amigdalele fluturându-i p-afară: PSD a elaborat  Programul pentru România. Un program pentru 20 de ani!                                                                              Pesedeii din spatele sălii, sacadat, aplaudând organizat: Progrom, Progrom. Cu românii în progrom! 20 de ani, progrom!                                                                                            Dragnea: Să votăm pentru conducerea PSD!                                                                      Pesedeii: Să vomăm, să vomăm. PSD-ul să-l vomăm!                                                        Dragnea: Vreți să  fiu președintele vostru?                                                                        Pesedeii: Dinte, dinte, dinte pentru președinte!

Mai bine le fura Hoandră stația, era și mai distractiv…

Vuvuzeaua lui Rareș Bogdan, în pericol

Să trecem, însă, la Realitatea și la penibilul TV. Că Rareș Bogdan iubește presa știu de mulți ani. Bravo lui! Dar ca să organizezi contramanifestație, fiind jurnalist, n-am mai auzit prin timpan. Să facă jurnalistul balamuc numai pentru a avea exclusivități, e ideea ideilor în presă. E ca și cum un chirurg și-ar face firmă de pompe funebre și s-ar apuca de operat muribunzii, cu bisturiul tocit, 24 de ore din 24. Păi, monșer Bogdan, dumneata ce ești? Ești contrarevoluționar fiscal? Ești fantoma lui Chel Guevara? Ești ONG-ist? Te făcuși sindicalist? Ești fratele lui Jimmy Hoffa? Ești vuvuzea din mișcarea care militează pentru drepturile lesbiencelor? Ai grijă că, dacă află Bibi Lică Hoandră, te invită la cină. Știi ce pățesc femeile pe care le invită la cină, că mi-a spus mie o secretară de la Ziua de Ardeal? Nu mănâncă nimic. Le toarnă Bibi pe gât alcoale cu nemiluita, până se fac avioane și le duce la el acasă. Apoi, dimineață, le invită la micul dejun, în bucătărie. Dar lui tot timpul îi este gol frigiderul, că mănâncă pe barter de publicite prin oraș. Ăsta și la pițipoancele nevinovate și darnice le trage țepe. Deci, o să fii, Bogdane și cu stomacul gol și cu vuvuzeaua golită. Nu-ți recomand. Îți recomand să stai mai mult prin studio, că dacă ieși în oraș faci antipresă.

Caloriferistul Hoandră

Dacă nu au reușit să-și amplaseze studio în Sala Palatului, cei de la Realitatea s-au mutat pe trotuarul din apropiere. Sună cam urât dar, dacă au ales să facă presă de trotuar, e alegerea lor. Totul, bine și frumos, până când în studioul improvizat a apărut agitat și speriat Vasilică Hoandră. Semăna cu un pițigoi bătrân care simte că l-a ajuns moartea, în plin zbor. Palid la față, că e fricos și atunci când are pistolul la el, a scos pe muzicuță ceva de genul:

“M-a oprit un jandarm nervos și insistent și m-a luat la întrebări. Dar a venit unul mai spălățel și i-a spus ăluilalt să nu mă oprească, să nu mă deranjeze, să mă lase să trec. Păi eu am fost și legat de calorifer… Nu mă speriu așa ușor…”

Adică, undeva, cândva, zice Bibi Lică Hoandră, forțele răului l-au abuzat, conectându-l la rețeaua de termoficare. El spune grozăviile respective, telespectatorilor care nu-i cunosc zbuciumatele tinereți. Dar sunt unii mai bine informați. De aceea, îi amintesc pizdolarului Hoandră că, înainte de 1990, a făcut, prin Sibiu, mai multe furăciuni, escrocherii și înșelăciuni. Că a stat mai multe luni la pârnaie, până când a ieșit, după ce a semnat angajamentul de informator. Apoi, prin 1991-1992, a fugit din Sibiu, fiind urmărit de cei pe care i-a țepuit și de bandiții prieteni pe care i-a dat în gât. Spre nenorocirea urbei noastre, a nimerit la Cluj, unde și-a continuat munca de informator. O să continui, altădată, povestea fiind lungă și savuroasă.

Așa că, Bibi Lică, mă bucur să aflu că ești rudă cu Ariel, Persil, Dero și ceilalți detergenți și că te iubesc milițienii curăței. Nu m-ar mira ca să aflu că cel mai bine te simți împreună cu văru’ Domestos, ăla cu care se curăță vasele de toaletă. Dar, mă, singura dată când ai fost legat de calorifer, a fost când ai furat vreo instalație și ți-ai legat-o singur, pe spate, ca pe un rucsac. Ca să-l transporți, mai repede și mai ușor, fugind prin întunericul patriei. Cum e, voinicule, să fugi cu ditamai fierăraiul în spate?  Atunci te-a prins potera? “Bă, de ce fugi cu caloriferu-n spinare?” “Mi-e frig, șefu!”

Eu țin minte cum povesteai tu, prin redacție la “NU”, că ai încercat să treci Dunărea înot și să ajungi în Iugoslavia, pe vremea lui Ceașcă. Mai țin minte că râdeam toți, de poveștile tale, până ne paralizau fălcile, ni se usca gura și trebuia să ieșim urgent la o bere. Mai nasol era că nu aveam bani și umblam prin oraș să ne vindem propriul ziar, ca să strângem de-o halbă. În concluzie, Bibi Lică Hoandră, eu cred că tu ai trecut, prin Dunăre, înot cu caloriferul legat pe spinare. Sau, înotând pe spate, cu caloriferul pe burtă. S-au speriat grănicerii, au crezut că ești vreun monstru marin periculos. “Uite, bă, o balenă de apă dulce cu platoșă antiglonț.” 

Cum i-am salvat viața lui Liviu Alexa, patronul NCN   

La asemenea cioace și bărbi, produse la foc automat de neliniștitul Hoandră, simt nevoia să mai râd puțin cu regretatul Florin Chima. Ia, să-i mai las un mesaj pe internetul Raiului.

Florine, mersi că l-ai ajutat pe Lulu Alexa să scape de ninjalăii și mafioții de la NTT. Mai ții minte postarea (link)? Mardeiașii Raiului, Arhanghelii trimiși de tine, i-au speriat pe dușmanii lui Liviu Alexa, i-au pus pe fugă. A petrecut elefăntuțul, la Toscana, în Mănăștur, acu vreo două săptămâni, de bucurie că nu mai e în pericol. Mă gândesc că nu te matolești bizuit, prin urbe, cu săbiocul samuraiului pe urmele tale. Nu mai era disperat, îi crescuse trompa la loc. A tras ceva pe prelungitor și cam avea probleme cu direcția. A trecut pe lângă mine, s-a uitat, dar nu m-a văzut. L-am strigat: “Liviule!” Poate m-a confundat cu vreun traficant de fildeși, de la NTT, că a părăsit localul. Eu îl știam băiat simpatic, de comitet. Putea să dea o bere și să-mi spună: “Mulțumesc, că mi-ai salvat neprețioasa viață, eroul meu!” Dar nu de-aia îți scriu. Să știi că Bibi Hoandră e beteag la sănătate. I-au plecat mințile în croazieră, Titanicului! Cică, zice că a trecut Dunărea înot cu caloriferul în spate. Mai ții minte cum râdeam de el și de basmele lui, la beri, la Fetițele Vieneze, prin 92? Hai să facem ceva, dacă e bolnav. Poate îl deturnăm de pe drumul cel sigur spre iad. Vorbește cu Șefu Mare și roagă-l să-mi trimită o cisternă de apă sfințită. Îl prind pe Bibi cu minciogul și îl bag în aghiasmă, la murat. O jumătate de an îl țin în în cisternă, până se transformă în sirenă cu frică de Dumnezeu. Poate mai salvăm ceva din el, deși nu prea am mari speranțe. Și, vezi, poate dai de Nenea Iancu Caragiale, p-acolo, prin Rai. Povestește-i de Vasilică Hoandră. O să aibă material pentru încă două, trei capodopere. De-abia aștept niște continuări frumoase, gen “Conu Vasilică față cu delațiunea” sau “O memorie pierdută”. Dacă ne bagă și pe noi, prin piesele de teatru, pe post de cetățeni turmentați, nu-i nici un bai. Hai, noroc!

Adrian Cinpoeru

Am început, când am deschis blogul, un serial în care povesteam întâmplări petrecute în perioada când eram ziarist. Cu Florin Chima am început o carte cu aceste întâmplări, care din păcate s-a pierdut. O refac, în amintirea prietenului meu.

În aceste zile, Ioan Irimie, fost procuror al Parchetului clujean, a fost nominalizat pentru funţia de conducere a Departamentului Naţional Anticorupţie. Mi-am amintit, cu această ocazie, de ziua în care am făcut cunoştinţă cu procurorul Irimie. Era vorba de un caz de care mă ocupam cu colegul şi prietenul meu, regretatul Florin Chima. Un elev de liceu fusese găsit spânzurat în Făget. Foarte multe semne de întrebare ne-am pus noi, referitor la verdictul procurorului de caz, Ioan Irimie, care a stabilit că băiatul se spânzurase. Ancheta a fost făcută în batjocură faţă de lege, faţă de meseria de procuror. Ulterior, am aflat că acest procuror este un exemplu de indecenţă şi diletantism în tot ceea ce face.

Eram prin 2001-2002, lucram la Ziua de Ardeal. Stăteam, dimineaţă, la o masă în barul Regal, „subredacţia” din Piaţa Cipariu. Acolo era ora de „cititul presei”, mai beam o bere, aveam tot felul de întâlniri şi stabileam ce muncim în ziua respectivă. Scriam, atunci, despre cazul elevului găsit spânzurat şi stabilisem, pentru ora prânzului, o întîlnire cu procurorul Irimie. Eu îi spuneam „berbecul” Irimie, după un cornut simpatic, personaj al cărţilor de poezioare pentru copii, din frageda mea pruncie. Berbecul era un năstruşnic fioros care a sfârşit tragic atunci când a încercat să se ia în coarne cu un tractor. Irimie a crezut că şi tractorul e vreun berbec mai dichisit, cu ochelari mari pe felinarele-faruri, pretendent la haremul său de mioare şi a intrat nervos cu coarnele în caroseria utilajului. Următoarea întânire a sărmanului berbec a fost cu Sfântul Petru.

Florin Chima avea un fix, săracul. Când vedea ţigani se transfigura. Ochii îi ieşeau din orbite, obrajii i se umflau într-un mod ciudat, buzele îi tremurau. Eram cu spatele la uşa barului. Îl văd pe Florin cum sare direct în picioare, într-o clipită, precum un arc.
– Ieeeeşşşiiiii! i-a tunat vocea. Mâna colegului meu arăta uşa care nu apucase să se închidă încă în urma unei ţigănci. Femeia avea un prunc în braţe şi cerşea.
– Ieeeeşşşşiiiii!
Îl trag de mânecă pe Florin să se aşeze, să se calmeze.
– Ieeeeşşşiii!
Apoi către mine.
– Nu vezi, mă, că are dinţi de aur în gură şi ea cerşeşte? m-a „ars” Chima cu o privire critică şi foarte nervoasă.
– Du-te şi vindeţi dintele, faraoanco! i-a mai zbierat Florin ţigăncii, care a şi plecat urgent.
Am mai stat, am mai vorbit una, alta, apoi am mers să ne întâlnim cu berbecul Irimie. Ioan Irimie.

În biroul lui Irimie ne-a aşteptat un tip brunet, solid, bine „hair- stilizat” cu o mustaţă sub nas. O privire şmecheră, un surâs fals şi un glas la fel de pervers, cu fluctuaţii unduioase, când calme, când agresive. „Aoleu”, mă gândesc, mai bine să fii tractor, decât berbec de infractor în faţa procurorului Irimie.
– O cafea, domnilor?
– Da, mulţumim! zic.
Irimie iese să aducă băutura. Îl aud pe Florin, râzând ca un apucat. Cine îşi mai aminteşte, Chima când râdea o făcea din tot corpul, din toate încheieturile. Era absolut molipsitor şi era imposibil să nu te apuce şi pe tine râsul. Privirea îi lucea veselă, burta îi tremura, răsul îi era ca un tunet, îi curgeau lacrimi pe obraji… De neuitat, râsul lui…
– Hahaha. Mwwwhhaahahah! Hihihiiii!
– Ce-i mă? îl întreb.
– Are, mă, dinte de hahahahaha, hihihihii!
– Ce are, Florin?
– Dinte de aur, are. Mwwuihahaha, se ţinea Florin cu amândouă mâinile de burtă. Pentru Florin purtătorul unui dinte de aur era ridicolul în persoană. “Mai bine ştirb”, zicea el.
– Hahahaha. Nu se poate, nu cred, am început să mă amuz şi eu, cu el. Ai văzut? Repede şi-a găsit ţiganca un cumpărător la fildeş, dacă ai trimis-o să-l vândă. Oare cât i-a dat pe el?  
– Mă, nu mai pot. Te rog întreabă-l tu de dosar, io nu mai pot. Dacă îi mai văd dintele de aur, mă apucă iar, te rog, mă, întrebă-l tu, ce avem de întrebat, io mă fac că scriu, că notez ce răspunde el.
– Bine, zic. Ăsta nu mai e e berbecul Irimia. E mistreţul cu colţii de aur… Oare şi-a trecut dintele în „Declaraţia de avere”? Să-l întrebăm!
Mă pufneşte răsul şi pe mine, normal. Rădem amândoi.

– Suntem bine dispuşi, hă, hă, hă, zice Irimie intrând cu cafeaua pe tavă.
– Da, spuneam un banc, răspund, încercând o minciună în faţa legii. 
Pe Florin îl apucă iar. Ridică ochii din caiet, se uită la Irimie. Dacă e vorba de banc, are curaj. Îi râde ăluia direct în faţă, căutându-i cu privirea sub buză dintele de aur. 
 – Mwuhahahaha. Mwuwwwihaaahahahai! Hă, hăăăă!
– Ce banc? zice berbecul curios. Hă, hă, mai empatizează procurorul cu ziariştii.
Îi văd şi eu dintele. Râd din ce în ce mai bine. Îmi vine să îl întreb, dacă îi plac Karatele, dacă tot are 24 de Karate plantate în gingie. Mă abţin.
– Să auzim bancul, mă anchetează procurorul din Irimie.
– E mai pervers, nu se cade, îi spun împingându-mi barba în piept să nu mai râd.  
– Suntem bărbaţi, insistă procurorul, din ce în ce mai curios.
– Păi, tocmai, că nu se potriveşte spus unui bărbat, poate doar unei femei de moravuri dubioase, încerc eu să scap din gheara procurorului.
Văd Biblia pe biroul procurorului. „Iartă-mă, Doamne, uite cum mint, deja!” Hohotele lui Florin escaladează atmosfera. Irimia e clar molipsit, râde numai uitându-se la Chima.
– Păi, s-auzim. Îmi plac glumele. O să am una în plus în repertoriu.
Vai de mine”, îmi spun. „Pe unde scot cămaşa, acum?” Mă uit la Florin, îi cer cu privirea ajutor, sprijin. Chima, mare „colecţie” de bancuri, în loc să încerce o glumă, mă abandonează, râde mai abitir. „No, ce banc îi spun?. Banc pervers, de spus la femei de moravuri uşoare… Nu îmi vine în minte niciunul!”
– Lăsaţi… încerc eu o ultimă eschivă.
Berbecul Irimie dă din mână, indicându-mi să prind curaj, să îi spun bancul. Mă uit la el. Nu mai îmi arde de râs. Sunt un infractor prins cu sperjurul în ghearele Justiţiei. „Ţi-ai subestimat, Adi, adversarul. Chiar e priceput. Inchizitorul naibii. Ce banc îi spun? Banc pervers pentru curve? De unde? Dacă nu zic bancul zice că râdem de el.” Intru în panica aceea în care numai ruşinea te poate împinge. Îl văd că se joacă cu un pix. Îl învârte cu degetele în aşteptarea poantei extraordinare care îl face pe Chima să se prăpădească de râs, în continuu. “Ufff.” Răsuflu uşurat. Îmi amintesc un banc ce corespunde „cererii”. Am scăpat! Îl întreb pe berbec, pe nerăsuflate, ca să scap repede de acuzaţia de minciună care mă ameninţa:

– Ştiţi cum se face sex în scris?
– Nu. Hă, hă, hă…
– Atunci treceţi la oral!
Urmează o secundă cât un secol. Mie nu îmi vine să cred ce banc i-am putut spune, când am realizat boacăna. “Chiar i-am băgat una în repertoriu…”. Berbecul Irimia a lăsat pixul din mână. Cred că îşi făcea calcule. Şi-o fi zis,„Mai bine să fac sex în scris în scris” şi a apucat iar pixul. Rădea procurorul, dar nu era râsul lui. Chima s-a ridicat în picioare, faţa îi era roşie, umflată să crape de atâta haz. Hohotea de săreau termopanele.
– Aaapăăăăă! zice Florin şi iese scurt din birou. Suuughiiit, s-a auzit de pe culoar când închidea uşa…
Vai ce-am putut face.Bine că nu e vreo infracţiune să spui bancuri că îmi putrezeau oasele în ocnă.”
– Domnule Irimie, zic, schimbând repede subiectul. Am vrea să ne lămurim în legătură cu elevul spânzurat…
Chima nu s-a mai întors în birou decât după vreo zece minute. Mie numai de întrebări nu mai îmi ardea. Iar berbecul Irimie, dacă ar fi putut, m-ar fi pălit cu cornele decisiv… Asta a fost prima şi ultima mea întâlnire cu procurorul Irimie, mistreţul cu colţii de aur.

Nu prea înţeleg cine şi de ce îl pune, pe mistreţ, şef la DNA. Am aşa o senzaţie că e folosit să îşi înfigă karatele bucale în jugulara lui Băsescu, atunci când nu va mai fi preşedinte. Trăiene, când îşi bagă ăsta filonul de aur în laringele tău, ăla eşti…  

În ultima vreme, pentru că propriul site hortynews.ro, fost citynews.ro, e în cădere liberă, Grofu’ şi cu Scrofu’ se înghesuie peste Bibi Vasilică Octavian Hoandră Mondialu’, de la Ziua de Cluj.  Nu e prea greu să îşi facă de cap acolo pentru că Rareş Bogdan, asociatul lui Bibi Lică, este ginerele lui Vita “Vitacom”, sponsor al kakaioţilor din dealul ghenă. Iar Hortyko cu Bibi Lică sunt prieteni de o viaţă, numai porcării au făcut împreună. Ziua de Cluj devine al doilea site de ştiri maghiar de limba română, după citynews-ul cumpărat de trustul  Horthy News Arpi Paszkany. Îşi întinde tentaculele Arpi, zis Puştiu’ Kel Nem Kel, după numele cântăreţului preferat Sorinel Puştiu. (Dacă nu aţi văzut ce mozoale mai trăgea Kel Nem Kel, la bară, pe manelele lui Sorinel, la botezul copilului Andrei Mărulă “hepyhauăr”, aţi pierdut o oră de greaţă la superlativ.)

TITLU Iuliu Mureşan: “Luni în Gruia se joacă finala de campionat”

 Din etapa întâia joacă finale. Aşa au făcut şi anul trecut şi au terminat pe locul zece. Asta este o nouă invenţie a ziariştilor de la Realitatea- Ziua de Cluj, cumpăraţi de horticultorul arpadian. Scriu şi de ruşine nu se mai semnează. Dar fac filme, fără nici o legătură cu ştirea. Ce legătură are meciul cu Vasluiul cu trofeele câştigate cu arbitrii? Nici una. Iar titlul dat ştirii este la fel de “exagerat”. Chiar Scrofu’ spune, în film, că bate câmpii… Se vede clar că kakoioţii beneficiază de sprijinul specialistului în manipulare şi dezinformare Vasile Dăncu, partenerul lui Grofu’ şi Scfrofu’ şi au trecut la campania de publicitate prin intoxicări şi exagerări. De prestat, nu mai prestează pe propriile mijloace media, pentru că ar râde lumea de ei. Acolo bagă doar articole anti “U”. Manipuleză acum, pe siteul mogulaşului cu două capete Bibi Hoandră- Rareş Bogdan, cu speranţa că bizonul de cititor e bou, nu face legăturile şi nu pricepe care e “mişcarea”. Să v-o spun pe aia dreaptă, kakaioţilor. Oricum, dispăreţi din fotbal. Vă chinuiţi degeaba, într-un an râmâneţi fără suporteri, dacă nu vă mutaţi la Budapesta.

Uite de aceea, mai fac eu o legătură, ca să vedem cu cine avem de-a face la Ziua de Cluj: cu Mister Şantaj… Ieri ziuadecluj.ro, sau hortynews.hu, tot acolo, a publicat un articol referitor la Sala Polivalentă. Vai, vai ce revoltător… Au schimbat proiectul… Aiurea! Bibi Lică trage nişte limbi adânci celor care au pierdut licitaţia.

TITLU Sala polivalentă: Una s-a licitat, alta s-a proiectat şi cu totul altceva se construieşte

Dacă observaţi, săracii copii de la ziuadecj.ro au cel mult obrazul să îşi pună iniţialele, la ce scriu, nu se mai semnează. Le este ruşine să mai presteze la ordin!

Una dintre firmele care au pierdut licitaţia, la Polivalentă, a fost DAFORA. (Dacă este vorba de aceeaşi firmă, pentru că pe alte siteuri se numeşte… DAPORA !?). Oricum, prietenia dintre Bibi Lică Mondialu şi şmecherii de la societatea DAFORA, dăinuie din 2001. Atunci, subsemnatul era ziarist la Ziua de Ardeal şi a lucrat la o anchetă despre mânăriile făcute de DAFORA, pe la Oradea şi prin Bacău. Bibi Lică, patron al publicaţiei Ziua de Ardeal, mi-a luat datele şi s-a dus aţă la cei de la DAFORA, de care nici nu auzise înainte. De aceea era patron, să le ia munca la fraieri şi să se îmbogăţească pe spinarea angajaţilor, pentru că nu am fost singurul ţepuit. “Nu scrie, dă datele, că te fac cu comision pe publicitate”. Ăsta era textul lui Bibi Lică. Ce îţi dădea? Ce se strigă pe stadioane, apropo! Pe DAFORA i-a “muls” de 1500 de dolari pe lună, la un contract de publicitate pe termen lung. Hai zi, Bibi, că nu-i aşa… Sau mai bine scrie de cât i-ai muls în total şi cât îţi mai dau acum ca să scrii bălării pe site! Dacă era cineva care trebuia să facă pârnaie, tu cu Arpi meritaţi ascunşi, nu ăia închişi în “Dosarul Gazeta”!  

(Bibi! Când o să scriu eu cum se desfăşura o zi de muncă la Ziua de Ardeal, va fi absolut spectaculos… Te anunţ pentru că vei fi viitor personaj principal. Să-mi spui când te plictiseşti. Că io săracul eram, cum s-ar zice, unul dintre figuranţi…)

Văleu, Bibi Lică Hoandră, ia ocupă-ţi binemeritatul loc în spaţiu, că avem de vorbit. Cred că ţi-a fost dor să mai stai cu capu’n jos. Aşa cum spuneam, atunci când te văd îmi vine să stau în cap. Acum, însă, mai am un motiv să te “îmburd”. Poate îţi pică lănţocu’ de la gât la mine pe blog… M-am scos. Cum ai putut tu ditamai fire de artist să îţi pui odioşenia pe grumaz? Erai finuţ, aveai gusturi, da văd că te-ai ţăcănit complet. Ce jucărie sexuală ai mai inventat, maestre?

De ce nu ma lăsaţi voi să trăiesc eu liniştit? Vroiam să abandonez blogăreala, că m-am plictisit şi, hop, Horthy Paszkany cu stadionul. Ieri mi-am zis că nu mai are rost să scriu, când am văzut cum tot felul de “U”-işti încearcă să mă lămurească despre “legitimitatea” kakaiotului de a juca pe Moina. Ce rost are, mi-am zis, să îmi pierd vremea? Nu sunt ca ei, de ce le scriu eu? Dar te-am văzut şi pe tine Bibi Lică! Aici, pe ziuadecj.ro, unde eşti patron, te-am văzut… Eşti inegalabil. Îl întreci şi pe honved. M-am gândit mult.Cu ce au greşit clujenii ca să trebuiască să suporte asemenea specimene, pe Paszkany şi pe Hoandră? De ce şi cum aţi ajuns voi să ne terorizaţi urbea?  Uite de ce…

  Bibi Lică şi Arpi, creaţiile Satanei

După ce i-a modelat pe Adam şi pe Eva, în ultima zi de lucru, Şefu Mare a obosit. “Creşteţi şi înmulţiţi-vă”, le-a mai spus, şi-a luat bagajele, şi a plecat în weekend. Era Ziua a şaptea, ziua liberă, avea şi el dreptu’. Numai că Sărsăilă, diavolu’ zbanghiu,  asiduu trăgea cu ochiul prin gaura cheii de la uşa Atelierului de Creaţie. Cum a plecat Şefu’, cum a intrat prin efracţie, pe sub uşă, în Laboratorul Facerii. A mai găsit pe jos nişte lut, rămas nefolosit şi a început să modeleze, cu mare sârg. S-a chinuit mult până a reuşit să dea Răului, după chipul şi asemănarea sa, o formă acceptabilă. Până la urmă, a izbutit.

“Tu eşti Arpi Horthy. Fiindcă ai o mutră mai urâtă, ai să grăieşti în cea mai urâtă limbă de pe Pământ şi ai să ai cel mai urât caracter. Stai cuminte să-ţi tund din coarne că prea mari şi învârtoşate ţi le-am făcut”, i-a spus Sărsăilă primului conceput, în timp ce-i finisa brutal scalpul. “Iar tu eşti Bibi, femeia lui”, l-a lămurit pe al doilea. “Creşteţi şi înmulţiţi-vă”, le-a spus Sărsăilă.

Aşa au poposit ei în urbe la noi. De aceea, ne teroritează dumnealor, fiindcă sunt creaţia lui Sărsăilă. Partea bună e că Diavolu’ nu a apucat să-l finiseze pe Bibi şi să-l facă muiere deplină. Numa’ privire de japiţă a reuşit să îi dea, altfel era mare jale. Mulţumesc, Doamne, că i-ai oprit din elaborarea satanică şi că nu se pot înmulţi… Altfel ăştia doi îl concepeau pe Antihristu’. De la Cluj venea sfârşitul lumii. Aşa mai avem o şansă.

Interviu cu unu’ mai rău ca un vampir

Ca să înţeleagă lumea de ce ziuadecluj.ro şi Realitatea, instituţiile media patronate de Vasilica Bibi Hoandră Mondialu’, se prostituează în ultimul hal, trebuie să redau fragmente din articol. Bibi Lică se minte, pe el, cu  nonşalanţă, iar de cititori îşi bate joc. Îi minte în faţă. Aştia trebuie să îşi schimbe numele din Ziua de Cluj în Mitomanul de Cluj. Să vedem ce debitează ei cu seninătate maximă.

“Octavian Hoandră și-a început cariera jurnalistică la 30 de ani, având la acea vârstă o comuniune cu scrisul și două cărți publicate. A publicat la mai multe ziare fără a avea vreun angajament, debutul, însă, i-a fost marcat de funcția de redactor la celebra revistă “NU”.”

Ce carte ai avut tu publicată, mă, când ai venit la “NU”? Unde ai publicat tu până în 1991? Hai spune-ne… Că eu ţin minte că la lansarea primei tale cărţi ai spus că e debut. Şi erai la “NU”. Mai bine ne spui faza cu Mesagerul şi diploma. Vezi cum mă faci să nu o şterg de pe blog? Că îmi era ruşine, că prea te-am bălăcărit şi mă gândeam să le şterg. Şi mi-a mai spus un prieten să nu te mai pictez, că ţi-a fost de-ajuns…

  “Nu pot trăi în altă parte decît aici, iubesc țara asta așa săracă și nătângă.”

Nătâng eşti tu. De-aia te dai cu “regionaliştii”? Crezi că ungurii sunt mai deştepţi şi mai bogaţi. Aiurea. Te cunosc.Tu te dai cu oricine, dacă ai impresia că e la modă, e democrat, e şic şi dacă poţi să le tragi ţepe… 

“Îmi plac mai ales oamenii simpli, care tot timpul cară după ei un cărucior sau împing o roabă pe şoseaua naţională, îmi plac oamenii în haine ponosite care aşteaptă seara în poartă vacile să se întoarcă de la ciurdă, cele care provoacă ambuteiaje, îmi plac tinerii, copiii care se plimbă de colo-colo, de la magazin pe banca din faţa porţii. Îi iubesc pe cei care se plimbă anapoda, pe biciclete “reciclate”, îi iubesc pe cei mai vârstnici, pe care îi văd pe câmpuri, la coasă sau la sapă, trudind ca acum o sută de ani, în arşiţa soarelui”.

Traducere exactă din limba lui Hoandră, fiul Satanei: “Îmi plac jeepurile din care le scuip în creştet la fraierii care mă încurcă în trafic. Iubesc să mă trag de chiloţi cu şefii din poliţie, cu directorii de bancă şi cu tot felul de şmecheri. Îmi plac pedofilii bătrâni care se plimbă cu prospături pe plajă, în arşiţa soarelui, în loc să stea acasă cu muierile.”

Dacă îţi plac aşa mult bătrânii pe câmp, vinde crosele de golf, cumpără o sapă şi bagă producţie. Nu ai tu treabă cu săpatul pâmântului, tu ai treabă cu săpatul celorlalţi. Poate iar mă faci să iţi extrag din declaraţiile de la Parchet Incredibil. Mai mare mincinos nu am văzut. Io cred că e dilimache. Mă, pe cine iubeşti tu? Pe Florin Chima, prietenul de-o viaţă, l-aţi dat afară şi era bolnav incurabil. Şi spuneţi că iubiţi… Ţi-aş spune eu ce eşti dar nu s-au inventat cuvinte care să te cuprindă!

“De obicei mă întreabă ce-i de făcut cu țara și ceea ce mă bucură cel mai mult, îmi spun că se regăsesc în cee ce scriu”.

Da. Te citesc fraierii şi se uită la tine, la poza ta. Toţi au, ca tine, ditamai lănţoacele la gât şi trag din trabucuri de îi dor fălcile, în timp ce o junioară ziaristă îi satisface de sub birou… Dorm toţi cu poza ta sub pernă. Se trăieşte, în România, ca în rai şi lumea are vreme de imbecilităţile tale. Tu chiar crezi ce spui? I-am zis că e Hoandră Mondialu’, pentru că circula fără carnet şi ăsta crede că e vreo mare valoare şi că este lăsat pe lumea asta ca să rezolve problemele mondiale… Doamne! Nu vezi că nu ai 500 de citiri la tâmpenia cu pricina? Bibi, du-te la popă, fă ceva să îl scoată pe dracu’ din tine, că se revarsă peste noi.

Mă, da’ am fost cu tine la Dealu’ Negru, la cabana de vânătoare a lui Ceauşescu. Numai tu ai fost în stare să dormi în patul lui nea Nicu. Restul s-au crucit, la o aşa idee. De aceea te-ai jertfit, pentru că şi Ceauşescu era simplu, din “popor”? Am înţeles…

“Așa că îi sfătuiesc pe toți să fie atenți care este acea alegere ce nu trebuie să o piardă”.

Asta mai lipsea, să dai şi sfaturi. Da’ alegerile tale şi prieteniile cu Arpi Horthy, RMGC, Remarul şi alţi viitori infractori sunt alegeri bune, aşa-i? Bă, Bibi, îţi aduc aminte. Eşti cel care prin modul său de lucru a pus bazele presei de şantaj, la Cluj. Ai mai dat sfaturi şi pe vremuri: “Faceţi aşa ca mine, aduceţi banu’!” Au intrat oameni în puşcărie că s-au luat după tine. Pe unu’, discipolul tău Mureşan, cu declaraţia de la Parchet, tu l-ai băgat la mititica. Ce sfaturi mai dai, acum? Scuze, dar eu nu mai pot nici să mă mir şi încetez să îmi fac iluzii că eşti om sau diavol recuperabil… Eşti lumea intoarsă pe dos. Stai în cap, că stai bine.

Aşadar ieri a fost o zi “plină”. Azi va fi la fel pentru că e 30 august, ziua semnării Dictatului de la Viena. ZIUA HORTHYŞTILOR CRIMINALI DE PRETUTINDENI. Pe asta au uitat-o ungurii să o sărbătorească. Ia Arpi calu’ si dă o tură prin centru, fi-v-ar neamu’ de nechezatu’ curcilor să vă fie! Iar m-am enervat!

Ceferiştii sunt în comă şi au acte doveditoare

Să revin. Aşadar, toţi U-iştii îşi scriu păsul. Fiecare în felul lui, pe unde poate, cum poate. Dar pe ucluj.ro, AICI, li se explică frumos kakaioţilor ceferişti că amenajarea cantină- Gruia, pe care evoluază echipa lor de suflet mizerabil, este tot a statului. Ce nu ştiam eu şi nu am văzut până acum, felicit ucluj.ro şi pe Gelu Radu că a pus mâna pe document, este Hotărârea care stabileşte nişte condiţii minime de asociere între SNCFR şi CFR ECOMA Cluj. (Aşa scrie acolo, la un moment dat, CFR ECOMA. Păi,  mă, dacă aţi ştiut că Arpi e de comă de ce v-aţi asociat cu el?) Eu m-am uitat atent pe actul de pe siteul ucluj.ro. Nişte avocaţi se vor uita şi mai atent. Eu am mirosit vreo trei posibile baiuri, în documentul cu pricina. Unul s-a şi verificat şi din păcate nu s-a confirmat.  Mai sunt două chestii dubioase, aşa la prima strigare. Pune mâna şi numără-le, Arpi. Tu ştii mai bine ce ai făcut. Noi o să ştim. 

Kakaia cacaracter la kakaiot?

Până săpăm noi, în legătură cu concesionarea cantinei din Gruia, trebuie să vă spun o poveste minunată, despre acelaşi subiect. Să vedeţi  cacaracter la Arpi Horthy. Precizez că în poveste sunt implicate trei persoane plus ceva oficiali: ArpiX, Mihai Şoica (Evenimentul Zilei- ediţia de Transilvania) şi Florin Danciu (atunci şef la Ev Z, acum FTR). Întâmplarea e veche şi poate am uitat-o în amănunt. Poate mi-a fost povestită trunchiat… Dacă vreunul implicat vrea să mă corecteze, să o facă la comentarii. Aştept un semnal de la Arpi. Eşti invitatul meu, maestre al întunericului! Ai bec? Atunci, prealuminatule, lămureşte-ne cum a fost. Mihai Şoica cred că mă citeşte, la fel şi Florin Danciu. Înţeleg că sunteţi supăraţi pe mine şi mă doare sufletu’, să mor io, dar vă rog să ma completaţi, dacă greşesc sau omit nişte aspecte. Istoria vă va rămâne indatorată. Eu nu am de ce… 

Prima tentativă serioasă de concesionare a stadionului a avut loc în 2005, dar asocierea cu Arpi a fost anulată de ministrul de atunci de la Transporturi, Gheorghe Dobre, la începutul anului 2006. Ce s-a întâmplat. 

Arpi vroia să pună mâna pe stadion şi i-a ordonat slugoiului Constantin Dacălu să rezolve. Dascălu a fost asociat cu Arpi Grofu’ în clubul de fotbal dar şi cu Iuliu Scrofu’ în ceva afaceri. În 2005, Dascălu era secretar de stat, la Transporturile conduse de Dobre . De ţinut minte, că tot el a semnat, ulterior, în 2007, din partea Ministerului de Transporturi şi Hotărârea publicată de ucluj.ro, la care am făcut referire. În aceea perioadă, Mihai Şoica, de la Ev Zilei, îl picta masiv pe ArpiX. Şi Şoica, cum era el bine informat câteodată, nu spun când şi de ce pentru că nu-i frumos, a aflat, bravo lui, ce au pus la cale Arpi şi slugoiul Dascălu. Şi a sunat la ministrul Dobre.

– Bă, nenică, eşti cam bou. Vezi că e conflict de interese. Cum adică te asociezi cu Arpi, asociatul secretarului tău de stat Dascălu, la clubul de fotbal? Puşcăria te mânâncă! i-o fi spus Şoica lu’ Dobre. (Bine, no, nu chiar aşa direct, mai pe ocolite…)

-Aoleu, coane, bine că mi-ai spus. Dacă-i aşa anulez asocierea, a venit răspunsul.

Mihai Şoica, agreat de cei din Bucureşti, de la Ev Zilei, scria cam ce vroia el şi nu îl prea interesau părerile lui Florin Danciu, şeful de la ediţia de Cluj. Trecea peste el. Danciu era amic atunci cu Arpi. Apropo, am văzut că acum e exact invers. Şoica nu îl mai scrie pe Arpi, dar Danciu i-ar trage-o vârtos, însă  pare blazat.  Hai Florine, incoardă-te, coardo! Cum se schimbă presa… Să revin. Şoica, deontologul, ar fi vrut să ia şi părerea lui Arpi, viitoarea victimă. Numai că Paszkany nu se înjosea să stea de vorbă cu ziaristul. Ar fi fost culmea! El îi vâra râgâieli în farfurie şi grătare în urechi lui Florin Danciu, şeful lui Şoica.  Ziaristul şi-a sunat şeful: 

-Bre, Florine, mânca-mi-ai, pardon, mânca-ţi-aş, dă un telefon lui Arpi, că ţie îţi răspunde şi întreabă-l de concesionare. E, sau nu e conflict de interese, ce zice el? Io vreau să scriu. Am vorbit şi cu ministrul Dobre şi e bine să luăm şi punctul de vedere al lui Paszkany. 

După cum îl ştiu pe Danciu, maestru în tactici şi strategii de adormire, i-o fi răspuns aşa, mai ales că era amic cu Arpi:

– Mihai acu’ nu am cum, zilele următoare să mai investigăm, se vedem muştarul, pardon, aspectele, să muşc un grătar… Adică să nu muşcăm un căcat şi să greşim grăbindu-ne.

Nu se poate, am anunţat subiectul la Bucureşti. Trebuie să-l fac. 

Danciu, fără cale de scăpare, l-a sunat pe Arpi.

 – Alo, Cazanu’? Aici Polonicu! Răspunde!….

Teşek, Florine! Porunceşte la mine draghe!  Hoi, hoi, hoi, i-a răspuns Paszkany, râzând în limba  străveche ungurească. Stai se trimit pe kakatu de Cadu se aduke un algocalmin ke dore capu’ de aseare de la vin.

– Ioi, Arpi şi pe mine doare la cap, ce chef  fain. Uite că vorbesc ca tine. Arpi nu pot nicicum, da’ nicicum, să fac altfel.  Şoica a vorbit la Bucureşti şi publică articolul. Trebuie să spui ceva, aşa ar fi bine, despre concesionare. Povestea cu Dascălu, ştii tu, coflictu’ de interese… Ţi-am spus, înainte să ne-mbătăm. Mă, da’ dansatoarea aia era meseriaşă, de unde le găseşti?  Ce zici?  Alo, alo, Arpi, Cazanu! M-auzi? Aici Polonicu’. M-auzi?

Arpi era Mutu, că Surdu era prin cantonament. Nu zicea nimic, se gândea ce să spună. Mai precis, se gîndea cât a cheltuit cu  mesele, şpăgile date degeaba. În lei, în pengo, în euro. “În mă-sa! Ce să mint ? Nu ştiu. Trebe să sun Budapesta!”  Şi răspunsul a venit brutal. Dureros.  Apăsat. Sau, cum ar zice un preşedinte de club, a venit ca furculiţa în grătarul de scroafă bătrână.

-Dacă apare ceva scris în ziar tu eşti cel răspunzător! Vei răspunde! Dacă nu se face asocierea cu stadionul eşti vinovat! Ţi-e clar? Răspunzi! Te sun io mai tirziu. Bozmeg! 

 – Şoicaaaaaaaaaaaaa!  a mai apucat Florin să spună, simţind în abdomen un ficat mult  mai fericit, pentru că mesele cu Arpi erau copioase şi la ore mult prea târzii.

Discuţia s-a întrerupt. Kakaiotul ceferist nu mai avea minute în reţea. Şi ce-i, dacă l-a sunat Danciu şi lui nu îi trebuiau minute? Nu l-a mai sunat veci pe Florin. De atunci cei doi, Arpi şi Danciu, nu mai sunt prieteni. Sau nu au fost pentru o perioadă, că acum nu mai bag mâna în foc. Cam ăsta este, spre ştiinţa angajaţilor săi ziarişti, civilizatul kakaiot Paszkany, în relaţiile cu presa. Ăsta este Clujul lui Arpi. Nu eşti cu mine? Eşti duşmanul meu! Nu asculţi ordinele? Am eu grijă de voi! Şi ca să înţeleagă toată lumea cine este Arpike Horthyke şi cât e de puternic, se spune că sistarea asocierii este principalul motiv al plecării lui Dobre de la Transporturi. Eu cred. Nu a reuşit să ia atunci stadionul, l-a luat după un an. Lucrurile îmi sunt clare. Ăsta conduce Paszkanya, pardon, România, pentru că încă nu i-a schimbat numele. ALO, SRI!     

 

Pe site-ul City News, a apărut în articolul “Latifundiarul din Ciurila dă politia pe mâinile CEDO” o figură de tristă amintire: Cornel Revnic. Omul ăsta este ce vrei şi ce nu vrei. De la cioban –piscicol, că mioriticul avea şi lac piscicol şi oi cu abator în vârful dealului, la omul Parchetului fiindcă poseda, la un moment dat, cel puţin 20 de plângeri penale împotriva lui. De care a scăpat. Este şi martorul Parchetului în “Dosarul Gazeta”. Tot pentru că a scăpat. Sunt de scris volume despre periculosul ăsta. Multe sunt de găsit pe Google. Însă, primii care am relatat fărădelegile lui Revnic au fost Florin Chima şi subsemnatul. La un moment dat, era foarte nervos. Deocamdată, o mică introducere, pentru că merită. Şi pentru că în baza mărturiei ciobanului au fost arestaţi „gazetarii”. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu alţi martori ai Parchetului din Dosarul Gazeta, dar cu Revnic eu am vorbit primul. Dacă aşa a procedat şi cu ceilalţi, cum a procedat cu mine, numai de şantaj nu poate fi vorba.

GHIŢĂ FUNAR, BERBECUL

Pe la sfârşitul anilor ’90, Funar avea ceva litigii cu nişte întreprinzători care au investit în zona Halei şi Pieţei Agroalimentare (Mihai Viteazul). Cică, producătorii agricoli ar fi rămas, din vina investitorilor, fără spaţii de desfacere. Şi atunci Ghiţă a behăit. Până atunci grohăia, deşi porcul e animal deştept. În Cluj, s-a întâmplat ceva ce de vreo 1000 de ani aceste meleaguri nu s-a mai văzut. La ordinul şi fluierul din os duios al lui Ghiţă, ciobanul Revnic a venit cu oile şi a defilat pe păşunea din asfaltul central clujean. Cred că ziua următoare a muls bitum. A făcut miting cu căcăreze, produsul acela natural de sub coadă, a patrulat prin oraş, ne-a murdărit toată Cetatea. Cu ideile lor şi cu măslinele demonstrantelor lânoase. Eu l-am uitat, dar Florin Chima s-a simţit jignit pe viaţă. Când îşi amintea episodul, făcea tare urât. Prin 2001, aveam cu Chima proces, ca inculpaţi, pentru insultă şi calomnie în presă. Căutând sala, pe uşă, pe lista cu procese, l-am văzut pe Cornel Revnic, acuzat de sechestrare plus tâlhărie. „Ioiiii, să vedem dosarul”, a zis Florin. Cred că de mult timp îl aştepta la cotul cotiturii. Şi am văzut, şi am citit. Jale mare. Din câte ţin minte, i-a luat altuia ceva oi şi l-a băgat pe baciul duşman şi ortoman, în portbagaj.

OI CU SOLZI ŞI PEŞTI CU LÂNĂ

L-am căutat pe Revnic, fără Florin Chima, dar cu Avarvarei, care ne era şef de Investigaţii la Ziua de Ardeal, ca să îi luăm punctul de vedere. L-am găsit la Hală, avea un birou. Am întrebat, ne-a răspuns cu nişte beri, să ne mai răcorească, fiindcă era vară. I-a răcorit şi pe foştii mei colegi, mai târziu. Numai la umbră au stat. Bine că nu m-a băgat şi pe mine la şantaj lichid. Revnic nu prea ştia ce să îmi răspundă. Ce să zică? Procesul lui, simplu de altfel, deja dura de mult. La ce relaţii pe bază de porc avea cu Poliţia, Primăria, partidele şi Parchetul, am înţeles de ce. În fine, la plecarea din birou, m-a întrebat în ce zonă mă duc. I-am spus.  „Te conduc eu cu maşina”, a zis. Şi m-am urcat cu el într-un Mercedes alb, model vechi. Puţea a oaie şi a peşte. Mi-am scurtat drumul semnificativ, pentru că nu mai rezistam. Vedeam numai peşti cu blană şi oi cu solzi, în faţa ochilor. Dar a apucat să mă întrebe de câteva ori: „Domnu’, nişte carne proaspătă, nişte peşte? Se rezolvă imediat, dacă aveţi nevoie. Oricând doriţi”. L-am refuzat. Am fost mai inspirat decât ziariştii acuzaţi. În toată povestea de atunci, m-a şocat un lucru. Ţin şi acum minte, că partea vătămată, atunci când l-am întrebat ce s-a întâmplat, era îngrozit. Era speriat de Revnic. Apoi am început, cu Chima, să scriem epopeea ciobanului stradal. Avea o grămadă de baiuri. L-au condamnat, ţin minte, la o pedeapsă minimă, deşi era cu „agravante” în povestea cu sechestrarea. Nu a făcut multă închisoare, câteva luni, pentru că a fost graţiat, foarte ciudat, de Ion Iliescu. Pe bază de familie cu mulţi copii. În fine, treaba lui, ştiu că avea urmaşi mulţi. Atunci când a ieşit era furios, cică noi l-am fi băgat la „mititica”, iar când era nervos zicea că ne termină. I-a citit cineva “Mioriţa”. Cu Chima l-am mai fi scris, dacă am văzut că e mânios fără motiv, dar a intervenit, culmea, Avarvarei: „Lăsaţi-l că a fost închis”. Facerea de bine, f… de mamă. Acum, Revnic îi acuză pe Aurel Mureşan şi pe Avarvarei că l-au şantajat, prin 2004-2005. Incredibil! Mă, Aurele, aşa multe icre ai băgat la maţ? Ăsta-i şantaj de baltă…  Revnic avea, la un moment dat, peste 20 de plângeri pentru loviri sau vătămări corporale, din câte am aflat. A mai fost prins şi de Garda de Mediu cu abatorul ilegal. De mai multe ori, nu o dată. Cum a scăpat de toate şi de „codiţă”, e clar.

Dar tot nu înţeleg ce îi place lui Liviu Alexa, City News. Produsele de oaie sau de peşte? Alea comestibile, sau cele necomestibile? Sau apreciază maxim faptul că Revnic este martor în procesul foştilor lui colegi: Man, Mureşan, Avarvarei. De muls, ştiu că îi place să mulgă. Mai degrabă îl adoră , aşa cum mi-a şoptit cineva, pe un procuror, prieten cu Revnic, care s-a făcut că nu vede ceva legat de el şi de Arpad Paszkany din celebrul “Dosar Gazeta”. Uite cum unii au intrat la pârnaie, alţii numără măslinele, chiftelele presei şi se pun bine cu preşedinţii şi procurorii.  „Să căcăriţi bine!”  

Am trăit douăzeci de ani, degeaba, în democraţie. Şarlatanii zburdă în ţara asta, profitând de naivitatea românilor. Citesc, în Ziua de Cluj, AICI şi AICI, despre o „noua” ţeapă financiară, Euro Credit Cassa. Despre o asemenea „inginerie”, culmea (dar deloc întâmplător), concepută de firma Euro Cassa am scris o grămadă de articole, în anii 2001- 2002. Eram la Ziua de Ardeal, Gazeta de Cluj.  Şi acolo, la Euro Cassa, tot acţionari din Ungaria, dar ei, panonicii, sunt nişte ticăloşi mai civilizaţi şi se supără dacă le spui hoţi, ca românilor . Atunci am avut dreptate. S-a „lăsat” cu plânsete şi jale pentru cei care au cotizat. Nu şi-au recuperat banii niciodată.  Şi acum va fi la fel, dar dacă bizonul român e dibol, aşa să fie. Altceva vroiam să spun aici. În 2002, am fost acţionat în instanţă, de Euro Cassa, pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie. Mai trăisem nişte experienţe cu „cămătari” şi alţi „sponsori financiari tip FNI” ai magistraţilor. Nu ai nici o şansă în instanţă cu ei. O cărămidă, pusă la vilocul Justiţiei, contează mai mult decât adevărul. În fine, în Euro Cassa se schimbaseră acţionarii, administratorii şi cei noi nu erau încă „prelucraţi” la Registrul Comerţului. De aceea, nu am nominalizat persoane, în articolele  scrise în 2002. Am scris de genul: „şefii Euro Cassa, nişte şarlatani” etc. Iar insulta şi calomnia erau infracţiuni care se refereau doar la „vătămări” de persoane fizice. O firmă nu putea fi calomniată, insultată.

Buda în proces

În instanţă, m-a reprezentat avocatul exploziv Daniel Buda, actual deputat PDL, şef al Comisiei Juridice. Majoreta autostopistă, după cum am arătat, AICI şi AICI. S-a dus Buda în instanţă, la Cluj, eu nu am fost. Apropo de buzile din instanţele clujene, prin 1998, erau privatizate. Plăteai banu’  ca în gară şi primeai hârtie de cur de la o baragladină. Asta la toaletă. În sala de judecată, dacă nu plăteai se ştergeau la fund cu tine. Să revin. După şedinţă, m-a sunat Liviu Man, directorul publicaţiilor: „Li s-a respins acţiunea. E meseriaş, Daniel. Cică i-a îmbrobodit de i-a zăpăcit”. M-am mirat eu câteva zile, de competenţa inopinantă, pentru ca apoi să aflu de la un ziarist care a avut un alt proces în acea zi, cum s-a întâmplat, de fapt:

-Mă, a început Buda pledoaria. Şi dă-i, şi dă-i. Judecătoarea se uita la el cu o faţă serioasă, preocupată, mulţumită. Buda, vâzând-o, a început să gesticuleze, se credea important. Am crezut că îşi ia zborul, atât dădea din mâini. Judecătoarea şi-a pus pumnii în barbă şi se uita, la el, peste ochelari, dând din cap. Aproba, încântată. Daniel era roşu la faţă, mândru la fudulii. Şi-a încheiat speech-ul la octave înalte, mistuitoare. Aşa, ca un muribund care, cu ultima suflare, îi spune amantei care l-a otrăvit că o iubeşte şi-n raiul proştilor. Judecătoarea şi-a ţuguiat buzele, a făcut din gât o mişcare rotundă a capului, aşa cum fac killerii mafioţi din filme, dar fără zgomot de vertebre, că era totuşi o doamnă. Apoi i-a spus lui Buda: „Domnu’ avocat nu ştiaţi că infracţiunile la care se face referire în plângere nu pot leza o persoană juridică? Dacă ştiaţi, în zece secunde terminam. Dar a fost o plăcere să vă ascult. Acţiunea reclamantei SC Euro Cassa se respinge. Dosarul următoar”. Buda, săracul a spus tot ce a învăţat la şcoală şi a spus degeaba. A băgat capul în pământ şi a ieşit.

A fost singurul proces pe care l-am câştigat cu Buda avocat. Dar nu l-a câştigat el, ci judecătoarea. Săru’ mâna! Nu, mă, nu ţie, Daniele! Doamnei judecător… 

Am rămas în urmă la Buda. Pedelistul clujean Daniel, care stă pe tronul şefului de comisie juridică al Camerei înclosetate. În ultima vreme a avut tot felul de iniţiative legislative mai ciudate decât dumnealui. Mie, fostul avocat al Gazetei de Cluj îmi seamănă a faianţator sau instalator, aşa ca pregătire în meseria lui. Lui Buda, tagma avocaţilor predicatori îi seamănă a neam născut din baston de conte. A reuşit să jongleze şi să îşi scape colegii de eventuale infracţiuni extrem de grave. Citiţi, AICI. Am mai scris de Buda, cum l-am dat jos din maşină la Turda şi cum a făcut autostopul înapoi spre Cluj, în “Buda, autostopista (I)”, AICI. Au mai scris şi alte publicaţii despre mafia din Poliţia Cluj, dirijată de Boc şi Buda, AICI. Daniel Buda, în dosarul Gazeta, a scăpat de calitatea de inculpat, nici el nu ştie cum. Săracul, pe holurile Tribunalului, când gazetarii dădeau cu subsemnatul, nu mai avea decibelul în guşă. Vorbea piano, ca unul care nu mai face copii din lipsă de cutie de viteze, castrată prin dezansamblare.

Dar să vedem pe spusele lui, ce şi cum se întâmplă când lumea e condusă, din fundul curţii Parlamentului, de obiecte sanitare, căci rar vezi oameni cu mintea în dungă.

Extrase din Declaraţia dată în Dosarul Gazeta (2006), de fostul avocat Daniel Buda.

“I-am reprezentat (pe gazetarii inculpaţi) în procesele comerciale.”

Du- te, mă, Daniele… Cât de meşter eşti, în ustenSilă, maestre. Numai că mi-am amintit de o altă întâmplare.

În 2001, după vreun an la Ziua de Ardeal şi după vreo douăzeci de procese, am fost acţionaţi, Florin Chima şi eu,  în judecată. Reclamant: SC Horizont- casă de pariuri sportive (plângere penală pentru insultă şi calomnie). Până atunci, toate procesele le avusesem pe „penal”. I-am zis când am văzut plângerea lui Florin că „horizontalii” cer daune comerciale. Inginerul Florin, avocatul meu cel mai bun, că pe Buda nu te puteai baza, a ”prins” repede şi a zis că trebuie să cerem judecarea la instanţa comercială.  Aveam proces penal, la Târgu- Mureş, acolo unde era sediul „Horizont”. Buda şi pârâţii de noi ne-am pornit cu maşina, ca să ne prezentăm în instanţă. Chima, pe tot parcursul drumului Cluj- Mureş, i-a explicat „speţa” avocatului Buda, care veci nu avea timp să citească dosarele.

–  Uite, Daniele, cerem excepţia asta… Apoi asta….

Nota Buda, de zor.

–  Da… Da… E ok aşa.

  La Târgu Mureş în instanţă, lume buluc… Procesul nostru era târziu peste două, trei ore. Am mers cu Florin şi ne-am încasat, şi noi, onorariile. La primul birt, în beri şi votcă. Eram numai buni pentru pledoarii vesele. Am rămas înţeleşi cu Buda să sune, când se apropie ora dosarului nostru. În sfârşit sună, mergem, ne prezentăm băţoşi instanţei. Daniel reprezenta şi ziarul.

 Judecătoarea, către Daniel: „Domnul avocat vă rog să-mi prezentaţi delegaţia de reprezentare din partea ziarului.

Caută Buda… Şi caută… Un dosar i se împrăştie pe jos. Lumea se uită la el. Daniel se face roşu ca racul… Încep să îi tremure cleştii de sub carapacea de crustaceu de avocat, că pe toate le făcea de-a-ndoaselea. Mai caută…

 Judecătoarea:  Domnu’ avocat?

Buda: „Nu o găsesc. N-o am la mine”.

 

Apoi, Daniela şi-a luat fustiţa, bastonul cu pămătuf flocos şi s-a pus cuminte pe banca majoretelor, în faţa publicului, ca să ne încurajeze, prin urlete de jale. Eu cu Chima ne-am tras de păr, pînă a făcut Daniel sfoara. În timpul procesului, Buda se trăgea, ancorat de sfârcuri, să-i crească ţâţe lungi. Şi se  gândea cu ce mascul va merge la balul de absolvire al facultăţii, că toţi bărbaţii sunt nişte măgari lipsiţi de romantism şi scrupule, cu dansatoarea.

Bine că şi-a luat Chima onorariul şi a putut pleda fără emoţii. Florin a obţinut strămutarea procesului la Tribunalul Comercial Cluj. Până la urmă, l-am şi câştigat, dar asta e altă istorioară.

Deci. Buda, în calitate de avocat, a trebuit să mă reprezinte la Târgu Mureş de două ori. O dată l-am dat jos la Turda. A doua oară a venit, degeaba, până în instanţă. Adică, am plimbat hoitul. A treia oară nu l-am mai chemat, căci ne dăuna la imaginea de jurişti cu palmares.

 

Să vedem ce a mai faianţat Buda, la Parchet. Deşi îl cred în stare să pună şi parchet în toaletă.

“Pe parcursul colaborării mele cu Trustul Gazeta, am redactat într-adevăr un contact cadru având ca obiect încheierea încheierea unor contracte de publicitate. Modelul încheiat de mine nu conţinea nici o clauză referitoare la obligaţia Trustului de a nu duce campanii de presă negativă împotriva părţilor care au semnat contractul de publicitate pe durata acestuia.”

1. Trustul Gazeta, ca entitate juridică, nu a existat niciodată, dar Buda era avocatul lor şi habar nu avea pentru cine lucrează. Nici acum nu are, crede că lucrează pentru Camorra din Poliţia Cluj, nu ca deputat, deci degeaba explicăm.

2. Respectivul contract tip, pe care l-am văzut fiind trimis la muls, era cel mai comic act comercial pe care am avut ocazia să îl citesc (am lucrat şi în domeniul „comercial”). Se întindea pe exact o pagină şi avea articolele scoase din „Contracte pentru tonţi”, autor Daniel Buda, Editura Jurâdică. Îi rog pe foştii colegi, dacă au un exemplar din întâmplare, să mi-l trimită să râdă istoria dreptului de parlamentarul care şi-a dat licenţa din drept comercial.

Să continuăm.

“În calitate de avocat am sfătuit ziariştii Trustului, atunci când redactează articole, să contacteze şi partea vătămată pentru a obţine poziţia acesteia însă nu întotdeauna procedau de această manieră.”

Mdaa… Am mai spus-o. Când nu avea impresii şi antrenamente de majoretă, era furnizor de bere. Chima îi zicea Nea Carton. Venea să mai „pictăm” adversarii lui din cine ştie ce dosare. Ne spunea ce vrem noi, numai numărul de telefon al ălora nu ni-l dădea, ca să le luăm opinia. Minte ca o majoretă virgină, îmbrăcată în şubă din dantelă. Şi asta e doar prima pagină din declaraţia dată procurorilor…

JOS FOTOGRAFIE CU COMISIA JURIDICĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR. BUDA E AIA BLONDĂ. SI DECLARATIA IN FACSIMIL (PAGINA 1)

 

Citesc, în Ziua de Cluj, un editorial al pesedistului Vasile Dâncu, “Părintele Bartolomeu- ultimul samurai”. Un text reuşit, nu am eu probleme cu opinia omului. Dar mi-am amintit de Dâncu, era să scriu Dânkumoto, când a apărut el la Cluj. Venise, dacă nu uit, de la Petroşani. A început să scrie editoriale în Revista “NU”, prin 1991. Era exact în perioada în care viitorul lui şef de partid, Ion Ilici Iliescu, ne terminase săptămânalul. Terminaseră neocomuniştii o sumedenie de reviste care îi deranjau, cu cotele lor la hârtie şi zinc.  Noi eram muritori de foame, vindeam ziare prietenilor ca să mai facem de-o bere. Cei care eram clujeni, fiindcă ceilalţi ziarişti, fără amici în urbe, vindeau la colţ de stradă. A scris Dâncu câteva materiale şi a apărut la redacţie după bani. Liviu Man, directorul, scăpa întotdeauna de explicaţii, trimiţându-i la mine. “Am scris nişte articole şi aş vrea să ştiu cum se fac plăţile”, a zis Dâncu. “Plăţile se fac, atunci când avem bani şi, la început, acelora cu salarii restante”, am zis. “Adică?” a întrebat. “Adică nu avem bani şi nu am luat salarii de o jumătate de an. După ce le luăm noi, iei şi tu”. “Nu o să mai scriu”, a ameninţat Dâncu. La chestia asta am râs o jumătate de oră. “Bine, du-te”… Du-te şi s-a dus. Nu a mai apărut. Tov. Dâncu! I-ai cerut banii lui Ilici, când l-ai întâlnit? Din cauza lui nu te-am plătit. Deci, numai fraierii mureau de foame, crezând că schimbă lumea…

Altul, cu care am avut aceeaşi discuţie, dar la telefon, este fostul PNL-ist, actual PDL-ist, Valeriu Stoica, fost ministru de Justiţiei. Şi el era editorialist. Spre deosebire de noi,  Stoica era plin de bani. Preda la Facultatea de Drept din Bucureşti şi practica avocatura. El era mai dibaci. Trimitea pe unul, altul, la mine, să îi dau bani, fără să ştie ceilalţi. Dar era mai “fomist” decât noi se vede treaba, pentru că a îndrăznit să mă sune. N-a mai scris, nici el, după convorbire. Să nu uit. Dâncu a fost, şi el, ministru al Informaţiilor Publice. A avut şi o afacere cu megaţeapa “Dracula Park” şi Soros, despre care am scris. Aşadar, doi miniştri hotărâţi şi drepţi cu bugetul lor. Mă întreb de ce merg lucrurile în ţara asta, aşa cum merg. Domn’ Vasile, ştiu, aşa e, nu pesediştii sunt vinovaţi, ăilalţi măgari, da am şi eu o întrebare, că am uitat. Văd că eşti amic cu Vasilică Hoandră, de la Ziua de Cluj, care tot atunci ne-a dezonorat cu prezenţa la “NU”, prin 1991. Dumneata l-ai adus pe el, în Cluj, sau el te-a adus? Că prea semănaţi amândoi, cu două lacrimi picurate pe obrazul clujenilor… 

Adrian Cinpoeru  

Adevărul : Divorțul murdar al lui Tokes Laszlo: infidelitățile pastorului-Casanova. AICI.

Ioi, Ioi, Istenem! Mare, mare gredin lu’ Şefu. Aşa de mare că se întinde până în Parlamentul Europei. Noi avem un cioban, Becali, că suntem mai “mioritici”. Mai avem o fiică moştenitoare, Eba, că ne curge nepotismul în venă. Mă, da fraţii noştri vitregi de limbă şi religie au ales o curvă de popă, Tokes Laszlo, cu condicuţă. Domn’ Vadim, când o să mai vorbesc de tine, o să tac.

Eu m-am intersectat, de două ori, cu Tokes.
Prima oară. O dată cu amintirile dejenilor despre el, amintiri scoase direct din filmele porno cu “Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici pe creier de popă”. Era în 1999, când lucram la Ziarul de Cluj şi m-au trimis şefii, şase luni, la Dej. Nu am crezut, atunci, poveştile localnicilor. Mi se păreau inventate. În plus, “Ziarul” nu se preta la poveşti cu sutana suflecată şi cu dracu’ gol. Cum să fie un popă, fie el şi reformat, o ditamai rapandula masculină, mă întrebam? Uite, aşa! O să reiau episodul mai târziu, fiincă este cu “bulină roşie”. Mai amintesc, doar, că dejenii îi ziceau “tarurul” sau “dracul”. Despre unele din activităţile lui Tokes. am scris în “Reţeaua guvernatorului Paskany. Partea IV. AICI.

A doua oară l-am văzut în carne şi oase, pardon, în coarne şi copite, la Miercurea Ciuc.
Încep cu ultima întâmplare. În 5 iulie 2003, la Şumuleu, lângă Miercurea Ciuc, a avut loc un concert rock. A fost vorba de opera rock “Regele Ştefan” (despre aceasta AICI), compoziţie a unor artişti unguri. Imagini de la concertul de atunci, găsiţi AICI. Îmi place istoria, îmi place rockul, m-am dus. Cu o zi înainte, am fost la repetiţii cu un secui ca să îmi explice ce se cântă, ce se întâmplă. A doua zi, am luat un litru de votcă, cum îi stă bine rockerului, plus pe singurul român (de fapt, o “ea”) care a vrut să mă însoţească (e drept, nu cunoşteam prea mulţi) şi m-am dus pe muntele Şumuleu. Era înainte de păţania cu “Moarte românilor!” (am scris-o AICI), nu aveam “apăsări”, frici. Văzusem multe, deja, ca ziarist. Ne-am pornit spre munte, mai repede cu multe ore de începutul spectacolului. Era frumos, era vară, stăteam la soare. Credeam că se vor strânge câteva mii , hai zece mii de oameni. Şi au început să vină… Şi veneau…Puhoaie “năvălitoare”… Ei au spus că au fost 300.000, eu zic că au fost cam jumătate. Un munte de oameni, oricum. La concert au fost prezenţi, împreună cu “organistul la cazane”, Tokes, mai mulţi “muzicanţi” guvernamentali maghiari, inclusiv (sper că nu mă înşeală memoria) fratele premierului Orban Viktor. Nu am mai auzit alţi rockeri băutori de votcă şi vorbitori de limba română, în afară de noi, dar ne-am simţit bine. Am băut, am ascultat concertul. Nimeni, da’ nimeni, nu a avut treabă cu noi, deşi votca vorbea pe româneşte cam mult şi critic la adresa punerii în scenă. Dacă vă uitaţi, o să vedeţi unguri cowboy, îmbrăcaţi în jeanşi şi cămaşă albă călcată, în anul 1000, ceea ce pe noi ne-a amuzat teribil şi făceam glume. Spiritele s-au mai încins, spre final. La un moment dat, ca la un semn, aşa cam la 2-3000 de oameni, au apărut steaguri ale Ungariei şi a început să se scandeze: “Heya, heya Hungarya”. Mi-a fost clar, că era premeditată. I-am zis prietenei: “Hopa, că ăsta nu mai e rock, e propagandă, strângem pătura, lucrurile şi valea, la vale, că aşa n-are rost să mai stăm. Dacă li se pune pata, ăia suntem.” Nu a trebuit să plecăm. Agitatorii au strigat, un minut- două, dar secuii nu i-au luat în seamă. Concertul a continuat, iar la final s-a cântat “Imnul Secuilor”. Am găsit episodul pe youtube AICI, pentru cine e curios (este exact interpretarea de atunci). Cu durere spun, că aş dori ca să aud 150.000 de oameni, cântând aşa “Deşteaptă-te, române!”



Porcu’!

Trebuie adăugat, pentru cine nu cunoaşte, că majoritatea secuilor sunt catolici şi au rezistat, uneori eroic, încercărilor de convertire forţată la unitarism. De aceea, nu prea îi iubesc pe reformaţii, alde Tokes. Revenind, s-a terminat concertul şi lumea a pornit spre casă. De pe munte, pe puţinele căi de acces, marea de oameni se îndrepta cu greu spre Ciuc. Exact pe drumul îngust pe care coboram, la un moment dat, s-au auzit din spate strigăte răzleţe: “Tokes, Hungarya…” Mai multe maşini de lux şi-au croit drum printre oameni. Delegaţia maghiară şi SPP-ul însoţitor… În jurul unei maşini, vreo 7-8 tineri îşi agitau mâinile şi strigau. Pe geam era scos capul lui Tokes şi mâna necopitată, fluturând. Te-ai fi aşteptat să îi facă secuii cu mâna. Aş… Am auzit numai hohoteli de râs şi, chiar lângă mine, o femeie la vreo 35 de ani a arătat cu mâna spre popă şi a scăpat un “diszno!”, adică “porc”.

Este una dintre amintirile mele cele mai frumoase, din viaţa de ziarist. A fost rock, a fost istorie, au fost zeci de mii de oameni, veniţi la un spectacol, pe care propaganda ungurească nu i-a putut prosti. Am scris această postare, pentru ca prietenii mei care mă citesc să înţeleagă că secuiul nu e reprezentat de Garda Secuiască, despre care am scris AICI, sau de un popă dement precum Tokes.
Revin cu o povestioară sexoasă despre europarlamentar, mai târziu.