De ce, toate acestea…

Nu vroiam să îmi dezvălui, motivul pentru care am făcut acest blog. Este foarte greu să nu cad în patetism. O să încerc, totuşi, pentru că sunt persoane care îmi reproşează unele atacuri.

În 2004, mă întorsesem de la Miercurea Ciuc. M-am întâlnit cu Florin Chima. Era unul dintre puţinii mei prieteni din presă şi unul dintre cei mai dragi. Florin, în 2003, suferise a doua operaţie chirurgicală. Suferea de cancer în ultima fază, de metastază şi i-au extirpat o jumătate de ficat. În 2000, l-au operat la glanda tiroidă. Revenind în 2004, Chima lucrase la “Bună Ziua, Ardeal”. Deşi toţi ştiau că nu mai are mult de trăit, a fost dat afară, deşi avea salariul minim pe economie. Deşi lucra cu şefii de-acolo de doisprezece ani şi îi credea prieteni… Ştiţi ce înseamnă să fii concediat, pentru un om care avea nevoie de asistenţă medicală, în primul rând… Patronii de la “Bună Ziua Ardeal” erau: Liviu Man, Octavian Hoandră, Aurelian Grama. Fără nici un regret, l-au aruncat pe Chima, aproape muribund, pe străzi. I-au mai scurtat câteva luni din viaţă, de miloşi ce au fost… A venit Florin Danciu, de la Evenimentul Zilei, ediţia de Transilvania. L-a angajat, tot pe salariu minim. Am zis: “Mare om!”. De fapt, îl luase pe Florin să îl afle mai multe despre Trustul Gazeta şi Bună Ziua Ardeal. (Domnu’ Man, de mult v-a copt-o Danciu!). Florin Chima, îndopat de medicamente, de citostatice, bolnav grav, nu mai avea ce să dezvăluie. Ar fi ştiut, dar nu îşi mai amintea sau nu vroia. Aşa că, Danciu i-a spus că nu are bani şi că nu poate să îl plătească. L-a dat afară urgent, în 2004. Dacă sunt persoane naive, care cred că Danciu avea dificultăţi financiare, să se uite pe postul ACESTA şi vor vedea că, în 2004, a avut venituri de aproape 18 miliarde de lei.  Ceilalţi, de la Trustul Gazeta, stăteau cel puţin la fel de bine. Pentru Florin conta să mai lucreze, mai uita de boală, mai ieşea. Iubea presa. Degeaba…

Florin era terminat. Fizic, pentru că boala nu ierta. Psihic, fiindcă fusese abandonat, de oameni, vorba vine, pe care îi considera apropiaţi. Nu l-au ajutat nici măcar să îşi facă actele de pensionare, deşi se cunoaşte că presa are suficiente relaţii. Umbla Florin, tremurând din toate încheieturile, slăbit, umbră de om, cu punga de acte, cât este ziua de lungă, să se pensioneze, pe la toţi birocraţii. Să aibă medicamente gratis. Să nu se “ducă”, pe banii familiei… Era supărat. Stăteam de vorbă. I-am spus că nu i-am crezut în stare, pe cei ce îl dăduseră afară, să fie “aşa câini” . “Ar merita f..ţi”, am zis. “Eu nu mai pot. Poate tu…”. I-am promis, că o să scriu tot ce ştiu. În 2004, în toamnă, Florin s-a dus dintre noi. La înmormântare, au venit şi cei care, în ultimul an, i-au grăbit sfârşitul. Se vedea, pe unii, că şi-au dat seama de nemernicia făcută. Vreo cinci minute. Pentru că reproşându-le gestul, mai apoi, puneau vina unii, pe alţii…

PS Mărinimoşilor! Puteţi să mă faceţi nebun, prost, sifilitic, pedofil, beţiv… Ce vreţi, puteţi  spune. Nu-mi pasă. Cunoaşteţi expresia, “Cu limbă de moarte”?

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s