Posts Tagged ‘fundaţia soros’

Neliniștitul în rele, Octavian Bibi Lică Hoandră, de la Realitatea TV, iar a comis-o. E neliniștit, pentru că  îi forțează pe cei care îl cunosc la amintiri despre el. Alo, Bibi Lică, mai încet cu cioacele, că mi-ai umplut și frigiderul și cămara. Mi se revarsă minciunile tale pe scara blocului. Nici nu mai apuc să scriu despre cotcodacul tău, inepuizabil în strâmbe. M-ai exasperat, Bibi. Te rog. Chiar nu îmi place să îmi amintesc de fățăul tău fals, disperat și surprins. Semeni cu o poarcă mistreață lovită de camion. Nu mai minți, că e suficient câte ai făcut.

Iată ce spune el, în direct, pe postul Realitatea TV: “Eu nu am fost stipendiat de Soros”. Zi, “Zău”, Bibi Lică. Hai să-ți amintesc, mincinoasă mică, ce ești. De ce ești mincinoasă? Pentru că ești mai îngust la caracter decât o pereche de tanga.  În 1992, erai la Revista NU. Dat afară de la Mesagerul Transilvan. Unde i-ai mințit că ai studii superioare și nu aveai. Te-au concediat. La “NU”, din întâmplare, eu știam cam cum se obțin și se cheltuiesc banii. Pentru că atunci eram economist și răspundeam de lovele. Și pentru că împreună cu Liviu Man, care era director, am făcut un proiect de cotidian. “Tribuna Ardealului” se numea. Man s-a ocupat de  partea redacțională, eu pe cea economică. Am luat de la Fundația Soros, pe proiectul respectiv, câteva sute de mii de dolari. Bine, tu, Bibi Lică, nu aveai decât o calitate. Aia că te-ai vârât în familia lui Man, ca și cumătru. După care, din recunoștință, l-ai pictat pe la DIICOT, în 2006. De-a făcut Man vreo cinci luni de pușcărie degeaba, cu ajutorul și bunăvoința ta. Bibi Lică Hoandră, tu poți să îi fraierești pe invitații tăi, de la Realitatea TV. Cu mine e mai greu. Nu știai de Tribuna Ardealului? Că era finanțată de Soros? Hai, bre, Michiduță, că te-ai dus la OSIM și ți-ai înregistrat Tribuna Ardealului, în 2009. Împreună cu Rareș Bogdan, altul cu dor mare și neîncetat de lecitină. Uite, vă dau și un facsimil, cu înregistrarea de la OSIM, ca să vă amintiți.

trib-21

Pe Hoandră l-a părăsit bunul simț. Mai bine îl părăsea iuțeala de mână

Să revenim. Bibi Lică! Cum nu ai luat bani de la Soros, că toată lumea din presa clujeană știa că eram finanțați de Fundație. Era primul proiect de cotidian independent din România. Erau alte vremuri, nu știam noi ce vrea Soros. Eram tineri, la 27 de ani ai mei eram cam cel mai bătrân prin redacție. (Povestea e lungă și frumoasă și am să revin.) Să continuăm istorioara lui Albu ca Zăpadu. Cum nu știai, Hoandră, Albule, că ai luat bani moca de la Fundație, dacă te-ai dus la Man și la Fumurescu, redactorul șef de la “NU”, să te numească redactor șef adjunct la “Tribuna Ardealului”? Au venit la mine să mă roage să îți dau salariu la “NU” și la “Tribuna Ardealului”, deși nu munceai nimic, nu scriai nimic. Nici nu știai ce scrie în ziarele cu pricina. Nu veneai la redacție, numai când era zi de leafă. Mă lua lumea la rost, că de ce te plătesc. Ți-am dat două salarii pe lună, din banii lui Soros. Unul la “NU” și unul la “Tribuna Ardealului”, ca să nu mă cert cu Man și Fumurescu. Dacă știam ce monstru de Hoandră se naște, îmi dădeam demisia urgent. Două salarii, Bibi, fiecare fiind dublul unui salariu de medic, ai primit. Ai luat, timp de o jumătate de an, patru salarii de medic pe lună, de la Soros. Bibi Lică… Sper să te ia Bichir, invitatul tău, la palme cu piciorul prin studio la cât minți. Că omul e serios și nu cred că îi plac mitomanii. Domnu Bichir să nu faci vreo prostie să-l inviți, la dumneata acasă, dacă el te invită în emisiune, că îți fură mobila din casă, țeparul.

Trebuie să recunosc că dintre toți colegii din presă, singurul care mi-a luat ceva, de ziua mea de naștere, a fost Bibi Lică Hoandră. Când eram la Ziua de Ardeal, prin 2001, s-a întâmplat. Eu eram redactor, el patron. Am adus la redacție, cu două zile înainte de ziua mea de naștere, două lăzi de bere. Ca să am cu ce să îi servesc pe colegi. Mi-a luat Bibi Lică berea, înainte cu o zi și și-a dus-o acasă. Când m-am dus să le desfac bere colegilor, ioc lăzi. Mi-am deschis buzunarele că a trebuit să cumpăr alta. I-am zis, “Dă, mă, berea înapoi”. “S-a băut”. “Dă banii”… Adio, bani. Mi-a luat berea de ziua mea. Așa că domnu Bichir dacă îl chemi la dumneata acasă, pune lacăt pe hârtia igienică de la toaletă că și pe aia ți-o execută. Am scris eu, cum face Bibi, aici. LINK.

Bre, Bibi Lică Hoandră, imaculatule, dacă nu îți place să fii stipendiat de Soros, dă-le banii înapoi. 24 de salarii de medic, de-astea de-a lui Olguța, dă-le înapoi. Că atâta ai luat de la ei. Fă ceva surprinzător. Știi cum făcea cowboy-ul? Împușca sărmanul cal, dacă își rupea glezna, ca să nu mai sufere animalul. Mă, tu nu împușca vreun cal, bre, că ești în stare! Taie-ți limbăul și nu mai suferim nici unul. Îți prezinți emisiunea, dând din aripi. Că m-ai speriat cu cinstea ta de gușter camuflat în mizerii. Ți-am mai spus eu. O baie într-un ocean de apă sfințită și nu îți ajunge, la câte păcate ai. Apropo, de ocean. Lovi-te-ar aisbergul, Titanicule!

hoanra

Adrian Cinpoeru

Să continuăm cu greşelile. Primele mele trei greşeli, ca ziarist, le citiţi AICI 1, AICI 2, AICI 3.

Am rămas dator cu o poveste,. Aceea de AICI, unde am spus că Liviu Man şi cu mine puteam face puşcărie în 1992, când eram la Revista NU. Lejer şi mult. Aceasta, pentru că în nebunia tinereţii noastre i-am plătit pe alde Octavian Hoandră. Răsplata unora a fost pe măsură. Numai că cercetând în memoria mea şi a altora am dat de o grozăvie. Ca să vedeţi cine conduce ţara asta şi cum se leagă totul. Să le luăm pe rând.

 Noiembrie 1990. Revista NU era al patrulea săptămânal din ţară, ca tiraj. Avea la un moment dat peste 90.000 de exemplare. Înainte erau Expres, Zig Zag, Baricada. Apoi Cuvântul, foarte bun, dar mai nou.

1991. Democraţia originală a lui Ilici Iliescu ne-a „omorât” pe toţi. Simplu. Prin difuzare, căci nu ne primeam banii şi prin „cote” de hârtie şi zinc. Cote la care aveau acces doar publicaţiile agreate. Plus preţuri prohibitive la tipar…

Infiltraţii cu infiltraţi

Ca soluţie de ieşire din „comă” am apelat la organizaţii internaţionale. Am primit ceva bani, unii mai deştepţi spuneau că de la CIA. Am mai scos câteva numere. Apoi am făcut un proiect de cotidian local, primul în Cluj după cele comuniste (săptămânale au fost multe). Mesagerul nu era comunist? Eu pe partea economică, ceilalţi de la NU pe partea editorială. Ne-am adresat Fundaţiei Soros, evitând Bucureştiul. Iniţial, cotidianul (Tribuna Ardealului) trebuia să fie făcut de echipa de la NU. Pe parcursul organizării noastre s-a interpus conducerea Fundaţiei de la Bucureşti, prin Alin Teodorescu. (Citiţi pentru început, despre Teodorescu, Blogul Lui Victor Lungu, AICI, ca să înţelegeţi personajul. Citiţi şi comentariile pentru că se continuă povestea mea cu şoroşiştii.) Au trântit bucureştenii de pământ cu noi şi l-au numit şef pe Virgil Lazăr. Hai să îi spunem ziarist „bătrân” de la România Liberă, pentru că nu am dispoziţia necesară să îi spun gradul. Foarte ciudat, pe parcursul negocierilor noastre au apărut tot felul de figuri. La început a venit un tip, sper să îmi aduc minte bine, îl chema Thompson. Director de presă de la Fundaţia Soros din SUA. Genul americanului şcolit, jovial, bine intenţionat, creativ, constructiv, energic în ceea ce face. Cu universităţi înalte şi cu funcţie de conducere la o mare publicaţie americană, înainte de a fi la Soros. Pentru a-l „credibiliza” pe Lazăr, apăruseră în proiect încă doi şefi: scriitorii Ioan Muşlea şi Radu Mareş. Oamenii ăştia chiar nu au avut vreo vină. Ne-am întâlnit cu Thompson, la el în cameră la „Casa Albă”. Muşlea, Lazăr, Man şi eu. Am vorbit câteva ore cu americanul. El nu înţelegea de ce şi de unde tinerii, Man şi eu, ne amestecam cu dinozaurul Lazăr (Muşlea îi traducea conversaţia lui Virgil). La un moment dat, când Lazăr şi Muşlea ieşiseră din cameră, spionul din Thompson s-a uitat la noi şi i-a spus lui Man în franceză ca să nu înţeleagă ceilalţi: „Cu ăştia ce-i?”(ca să fiu elegant). Man i-a explicat că sunt oameni impuşi de la „Soros” Bucureşti. Am crezut că vom scăpa de ei.

Apoi, a apărut pe traseul nostru spre presa liberă un diplomat de la Ambasada SUA. Am aflat şi noi că era că era şeful rezidenţei CIA, la Bucureşti.

EXTRAS DE PE ALT SITE MAI INFORMAT DECÂT MINE.

„Imediat după căderea regimului Ceaușescu, CIA a numit la conducerea centralei sale de la București un agent cu experiență, pe nume Harold James Nicholson (foto. Ţi-l aminteşti Man? Avea barbă atunci?)… în noiembrie 1996,  Nicholson a fost arestat de FBI pe aeroportul Dulles, sub acuzația de a fi agent al Moscovei, de ani de zile. Nicholson și-a recunoscut faptele și a scăpat de condamnarea la moarte, el executînd în prezent o condamnare de 23 de ani de închisoare. Este, pînă azi, agentul CIA cu cel mai înalt grad care a fost condamnat pentru spionaj, în SUA.”

Vă recomand să citiţi, cu mare atenţie, tot articolul de pe siteul inpolitics.ro. CLICK AICI. Veţi înţelege de ce toată ţara asta e distrusă şi de ce presa este ceea ce este: NULO. Dasvidania, tovarisci ! (să nu spuneţi iar că sunt şovin, pentru că am copil cu rusoaică)

Penale cât pentru o viaţă

În 1992, am început să primim banii pentru cotidianul condus de cei impuşi de la Bucureşti. S-a făcut o fundaţie, „Tribuna Ardealului”, prin care Soros făcea viramentele. De acolo eu viram banii la Delta Press. Greşeala lor a fost că m-au pus pe mine contabil acolo. Aşa se întâmplă când serviciile nu sunt atente. Cum Tribuna Ardealului era un kitsch exemplar, eu am făcut deturnări masive de fonduri spre Revista NU, ca să acopăr salariile, cheltuielile… Liviu Man, administratorul Delta Press, care edita „NU” şi Tribuna Ardealului ştia, era complice. Mai mulţi de la „NU” luam două salarii. Unii munceau, alţii ca Hoandră nu făceau nimic.. Alţii, puţini, au refuzat să ia bani degeaba. Dacă nu opream cu Man dezmăţul şi făcea careva plângere, puteam înfunda puşcăria mult timp. Evaziune, delapidare, deturnare de fonduri, falsuri. Cam pentru astea. Am făcut vraişte în acte (ca să se chinuie, dacă mă caută) şi mi-am dat demisia în 1993. Bibi Hoandră, Irealule Televizat! Unii ţi-au dat o pâine, riscându-şi liberatatea. Tu?

Asta a fost a patra greşeală. Mi-am riscat viitorul, pentru nişte personaje triste.