Posts Tagged ‘pdl’

“Cămaşa de pe mine nu o mai spăl şi nu o mai schimb niciodată. Tremur de emoţie şi de bucurie şi sigur niciun primar din lume nu va mai avea această onoare”, a declarat Emil Boc, după ce s-a îmbrățișat cu Simona Halep. Evenimentul emoționant a avut loc cu ocazia meciului România- Elveția, în FedCup. (LINK, știre Digi)

Simona Halep nu are nicio vină. Ea nu știe ce face primarul atomic cu Clujul. L-a îmbrățișat pe Boc, doar din semn de respect față de minunatul public clujean.

Însă, lui Emiluț o să îi fie cam călduț, în viitor. El are, de-acum, patru cămăși pe care le poartă în permanență și care o să-i asigure confortul termic. Primele trei cămăși sunt dobândite, după ce s-a îmbrățișat vârtos de-a lungul anilor cu Arpad Paszkany. La fiecare titlu de campion național la fotbal, pe care Boc i l-a aranjat hortistului din deal, a avut loc o lungă și călduroasă îmbrățișare (FOTO). Plus câte o sponsorizare groasă, oferită PDL-ului și lui Băsescu, de către Arpi, pseudo-guvernatorul Transilvaniei. Plus stadion, teren, parcuri, oferite de Boc lui Paszkany, la schimb.

Dacă s-ar fi îmbrățișat și cu Băsescu, Boc ar fi umblat îmbrăcat în vreo o sută de cămăși. Numai că sclavul nu are voie să-și țină în brațe stăpânul.

Sper ca la Cluj să aibă loc ceva concurs de haltere, de culturism sau altă competiție gen “Cel mai puternic om din lume”. Aștept o competiție serioasă între masculi puternici și aș vrea să îl văd pe primar îmbrățișând vreun campion forțos. Pe cel mai forțos! Doar atunci Boc, cetățeanul mincinos care își bate joc de banii clujenilor, ar merita să poarte cea mai potrivită cămașă pentru el. Cămașa de forță.

boc paszkany

Adrian Cinpoeru

partea I, partea II

Precizare: Arestarea, în 2006, a şase dintre patroni şi angajaţi în “Dosarul Gazeta” a fost, în opinia mea, un mare abuz. Telefoanele lor erau interceptate “neoficial”, din anul 2000, dacă nu, mai de mult. Dosare de urmărire informativă existau, cel puţin în cazul lui Liviu Man, încă de la începutul anilor ’90 (am arătat, AICI). Şaisprezece ani “gazetarii” nu au reprezentat pericol social. Pe parcursul cercetării penale procurorii au avut mai mult de doi ani la dispoziţie să organizeze un flagrant care să dovedească şantajul. Nu au reuşit.

În această postare vreau să arăt că Paszkany Arpad a fost asociat, prin interpuşi, cu soţii Man, încă de la început. Dacă Liviu Man şi ceilalţi au fost arestaţi în celebrul dosar, Paszkany a scăpat. Lui i s-a făcut alt dosar care se judecă acum la Curtea de Apel Cluj. Nu este prima dată când autorităţile îl scot “basma curată”. Fac precizarea că unele  informaţii au mai apărut, sub o formă sau alta, în presă. Nu au apărut chiar toate şi nici documentele.
Paszkany, veţi vedea, este mult deasupra semenilor săi. Dacă nu el, atunci cei care îl apără şi terfelesc idea de Justiţie.
El susţine în apărarea sa, în “dosarul de şantaj”, că nu are nici o legătură cu Loretto Press SRL, firma care edita Gazeta de Cluj.
Dacă nu contează că prima dată când s-au pornit PC-urile, la Gazeta de Cluj, ca proprietar apărea “Polusul” lui Paszkany, atunci să vedem nişte acte:

Facsimil 1: Aşadar, în Loretto Press, acţionari erau Milena, soţia lui Liviu Man şi Loretto European LLC, firmă înregistrată în SUA. Administrator: Liviu Man.

————————————————————————————

Facsimil 2, 3, Cumnatul lui Paszkany, conform dezvăluirilor presei, Szekyernes Karoly era Preşedintele Consiliului de Administraţie la Loretto European LLC (rog a se reţine numele, pentru că voi mai face referiri). Într-o şedinţă ţinută, aţi ghicit, la Budapesta, ca mandatar al firmei este numit clujeanul Ilarie Precup. Acesta, cică, reprezintă interesele firmei americano- budapestane în Loretto Press, care edita “Gazeta de Cluj”.
——————————————————————————————————

July 10, 2006


ELECTROSIGMA SA


88 REPUBLICII
CLUJ-NAPOCA 400699
ROMANIA

 
REGION: EUROPE
* * * * * * * * * * COMPANY IDENTIFIERS * * * * * * * * * *
DUNS: 68-358-4577
NATIONAL: J12/35/1991-Europe Standard Vat. Number
* * * * * * * * * * EXECUTIVES * * * * * * * * * *
 
 
 

 

 
CEO: ADRIAN POPA, PRESIDENT
ADMINISTRATOR: OVIDIU CATINAS
ACCOUNTANT: CARMEN TURCU
  FLAVIU FARCAS
LEGAL REPRESENTATIVE: DAVID SOMLEA
ACCOUNTANT: ANA POP
ADMINISTRATOR:
ILARIE PRECUP
 

 

  ARPAD PASZKANY
LEGAL REPRESENTATIVE: CLAUDIA RACOSIN
 
* * * * * * * * * * DESCRIPTION * * * * * * * * * *
SURGICAL AND MEDICAL INSTRUMENTS
* * * * * * * * * * MARKET AND INDUSTRY * * * * * * * * * *
PRIMARY SIC:
3841 – Mfg surgical/medical instruments
SECONDARY SIC:
3829 – Mfg measuring/controlling devices
* * * * * * * * * * FINANCIALS * * * * * * * * * *
FISCAL YEAR DATE: December 31, 2004
 
 

 

* * * * * * * * * * OTHER FINANCIALS * * * * * * * * * *

 

FINANCIAL FIGURE DATE 12/31/2004
  US DOLLARS  
ANNUAL SALES   2,181,653

Acesta este documentul care face o dată în plus legătura dintre Paszkany şi  Gazeta, prin Precup Ilarie. Electrosigma în care apar ca administratori  a fost una dintre primele mari ţepe a lui Arpi, de pe vremea când făcea parte din PNŢCD. Dintre cei 15.000 de specialişti care au guvernat până au ieşit din istorie, cu picioare în dos. Arpi a ieşit bine. În vara anului 1998, Ziua de Nord Vest (ulterior “de Ardeal”) a publicat un articol pe prima pagină despre privatitarea IEIA- Electrosigma. Apoi nu a mai publicat nimic. A fost punctul de plecare al relaţiei de prietenie Man- Paszkany. (Domnu’ Arpad, zic foştii angajaţi de la Electrosigma că era frig, acolo, după privatizare şi s-a dat foc unui dulap de documente. Cu documente cu tot. Aşa-i că era cald?). Eu am vrut să fac o anchetă în 2000, dar i-a pufnit râsul pe toţi de la Ziua de Ardeal. Era să zbor afară… 

Cum poate minţi Paszkany, că el nu avea legături cu Gazeta şi cum îl mai şi cred judecătorii, este o dovadă a independenţei Justiţiei faţă de adevăr.

Altul, mai Pinocchio.
Iuliu Mureşan a declarat la Tribunal că Liviu Man, patronul Gazetei de Cluj, şi Arpad Paszkany nu sunt prieteni, ci au avut doar o relaţie normală între un om de afaceri şi un ziarist. Am căutat prin transcriptele înregistrărilor telefonice de la dosar şi am găsit ceva care îi va “încânta” pe suporterii Universităţii Cluj.

Convorbirea la care fac referire a avut loc între Iuliu Mureşan, „acarul” de serviciu la KVSC-KAC-VASAS Koloszvar- CFR Cluj şi Liviu Man, la ora 15.53, în 18 ianuarie 2006.

Mureşan: „Am vorbit cu Arpi (…) Vineri la Consiliu Local Cluj se discută bugetul pentru sport (…) O să spun că noi ar trebui să primim mai mult decât U Cluj că e normal, că suntem alt nivel şi totuşi, performanţă, imagine (…) Rugămintea mea ar fi să trimiteţi şi voi pe cineva care e pe sport şi ar putea să ne susţină un pic, să zică că…. că (scuze pentru explozia cacofonică, care aparţine doctorului mingicar, n.a) şi Adi (Adi Popa, viceprimarul Clujului, omul lui Paszkany) ar putea să zică „ domnule, nu e corect” (…) Şi după, bagaţi în ziarul de mâine.”
Man: „Îl trimit pe Mihai Petean şi doi fotografi.” (Petean era redactor şef, fusese ziarist sportiv şi era numai bun pentru astfel de „presing”, n.a, dar Man nu a avut în viaţa lui doi fotografi la un ziar)
Mureşan: „Şi el (Petean, n.a) ar putea lua cuvântul. E opinia publică şi contează că-i ziarist, ştii? Fiecare îşi poate spune părerea acolo.”
Man: „O să facem tot, tot. Şi o să îi dau şi telefon lui Boc pe chestia asta.”
Mureşan: „ Da. Da. Da.”

Imediat, la ora 15.55, Man il sună pe Petean şi îi dă dispoziţiile necesare. KVSC- KAC- VASAS-CFR a fost, bineînţeles, favorizată astfel la împărţirea fondurilor, în detrimentul Universităţii Cluj. Precizare: CL Cluj era acţionar la “U”. Deci, primarul Boc a renunţat  la calitatea sa de universitar şi s-a făcut naş. De tren, Budapesta- Koloszvar…

În concluzie, este o convorbire între străini care aranjează, între ei, “circărai” de mutare a banului public, după bunul plac.

Alt Pinocchio, dar mai mic şi mai penal

Pentru că tot veni vorba de Boc, să vedem ce mai făcea el prin urbe. Bine c-a plecat… O declaraţie a fostului redactor şef, Mihai Petean, dată procurorilor, ne lămureşte despre cine şi ce este bonomul cosaş Boc, cel care păstoreşte România, precum găştele, adică dormind. Diferenţa este ca gâştele nu plătesc impozite. Asemănarea ar fi că şi nouă ne zboară fulgii. Spicuim din declaraţia lui Petean, despre care a spus ulterior că a fost luată prin intimidare, ceea ce este posibil:

„Man Liviu a avut o relaţie de prietenie şi cu Emil Boc, cu care vorbea la telefon de două-trei ori pe săptămână, întâlnindu-se pentru a lua masa în oraş. La sfârşitul anului 2005 (…) Man mi-a spus că a avut o discuţie cu Emil Boc (primarul Clujului, la acea data, n.r) şi un reporter trebuie să meargă să facă un material publicitar, articol laudativ, la societatea Tirrena Scavi. Ulterior, după aproximativ o lună această firmă a participat la o licitaţie, împreună cu (firma, n.a) Mecdru, pentru „programul de asfaltare”. Man mi-a dat o serie de informaţii negative despre Mecdru şi mi-a spus să scriem şi să publicăm un material negativ despre Mecdru. Ulterior, Tirrena Scavi şi-a adjudecat licitaţia.”

Mesele servite împreună cu Boc îi cam provocau crampe lui Man, pentru că în alte convorbiri îl cataloghează pe actualul premier drept „p..ă” şi „că..at”, specialităţi mai puţin digerabile.
Aşadar, conform declaraţiei, ulterior- arestatul Man primeşte telefon de la ulterior- premierul Boc care îi cere să atace mediatic o firma participantă la o licitaţie, pentru a o elimina in favoarea altei societăţi agreate. În ceea ce îl priveşte pe actualul premier, Parchetul aşteaptă prescrierea faptei săvârşite de acesta, care în limbaj de specialitate se numeşte trafic de influenţă. După prescriere, lui Boc i se va întocmi dosar penal. Procurorii mai au o problemă. Cine a organizat grupul infracţional, de fapt, pentru că în rechizitoriile Parchetului, inclusiv cel dedicat lui Paszkany, nu se arată cum s-a constituit, ce atribuţii aveau fiecare, ci doar cum ar fi funcţionat? În plus, dacă patronul CFR nu finanţa trustul, grupul nu avea cum sa funcţioneze „infracţional”. Dar Paszkany este acuzat numai de sprijinirea „gazetarilor”, deşi a avut un rol esenţial. Cum conducerea trustului numai a aderat la acest grup, conform actului întocmit de procurori, rămâne de stabilit cine a constituit „banda”. Nici dintr-un punct de vedere, cu atât mai mult penal, nu poţi adera la ceva care nu există, care nu e constituit şi organizat. Însă, după modul în care se dădeau ordinele în cadrul grupului, Paskany şi Boc erau adevăraţii şefi. Spre deosebire de Liviu Man, care a stat în arest împreună cu încă cinci inculpaţi, Boc conduce o ţară şi Paszkany joacă ceardaş, în CL, cu Justiţia cheală. De aici şi confuzia tricou-robă, căci nu mai ştii care e unul, care cealaltă.

Revenind la cumnatul lui Paszkany Szekyernes şi la lanţul de firme din dotare au fost în legătură strânsă cu sponzorizări pentru PD şi Băsescu (apelaţi la “google”), în trimis mailuri preşedintelui şi într-un proces de spălare de bani în legătură cu Sapientia, universitate condusă de la Budapesta (cazul a fost realatat, amplu, de Cosmin Puriş, în Adevărul de Cluj).
Dacă cineva crede că Paszkany va fi condamnat sau arestat, daţi-mi voie să nu spun ce cred despre el. Pe lângă “proptelele” româneşti, el este susţinut de toată gaşca udemeristă, despre care voi vorbi data viitoare. Iar UDMR este bine înfiptă în jusţiţia din Cluj.